Un studiu realizat de o organizație internațională arată că, din momentul aprobării unui nou tratament și momentul în care acesta poate fi prescris de către medic ca terapie compensată, perioada de așteptare variază între 88 și 392 de zile. Singurele excepții le reprezintă Marea Britanie și Germania, medicamentele fiind accesibile pacienților imediat, din momentul aprobarii de catre Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
Conform raportului, în Belgia, medicamentele aflate pe lista de compensare a autorităților au o perioadă de așteptare de 392 de zile, în Suedia, de 206 de zile, iar în Austria, de 88 de zile. Comparativ, românii așteaptă de cinci ori mai mult decât oricare din țările incluse în statistica europeană!

„În România, lista de medicamente compensate nu a mai fost actualizată din anul 2008, atunci când s-au adăugat moleculele aprobate de catre EMA până la data de 27 martie 2007. Aceast lucru înseamnă peste 1000 de zile de la ultima actualizare și un decalaj foarte mare între nevoile pacienților și tratamentele disponibile pe piață. Se crează astfel o discrepanță considerabilă între tratamentele disponibile pacienților din alte țări europene și pacienții români, dar și o îngrădire a drepturilor pacienților la tratamente de ultimă generație, mai eficiente și mai bine tolerate” , a declarat Cristian Luțan, director de Comunicare ARPIM (Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.