Cutiile conţinând prima tranşă de vaccin produs la Institutul “Cantacuzino”, adică circa trei milioane de doze, vor fi livrate Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi celei din municipiul Bucureşti. La rândul lor, acestea le vor distribui medicilor de familie şi celor şcolari.
“Vaccinul contra noii gripe va ajunge în judeţe sub pază militarizată. Campania de vaccinare începe pe 26 noiembrie. Până atunci, ne organizăm sub aspect logistic”, a declarat ministrul interimar al sănătăţii, Adriean Videanu. Însă, până ieri, nici armata şi nici jandarmeria nu primiseră solicitări privind mobilizarea de forţe pentru transportul vaccinului. Dozele vor fi trimise în cutii speciale, sigilate şi păstrate la o temperatură constantă, între 2 şi 8 grade Celsius.
Şase cazuri grave la Iaşi
În prezent, în România sunt şase cazuri grave de îmbolnăvire cu virusul A(H1N1), toate la Iaşi. Pacienţii sunt intubaţi, cinci dintre ei având patologie asociată: diabet, obezitate sau hipertensiune arterială.
Aproape 600 de bolnavi, numai în Botoşani
Botoşaniul e cel mai afectat judeţ de gripa porcină. Raportările către minister arată că numărul îmbolnăvirilor cu A(H1N1) se apropie de 600. “Numai în ultimele două săptămâni au fost raportate către minister 183 de cazuri de îmbolnăvire. Nu s-a putut ţine o evidenţă strictă a acestora, pentru că suntem în plin episod epidemiologic, însă pe lângă cele confirmate de la Bucureşti au existat contacţi care au avut aceleaşi simptome şi au fost diagnosticaţi. Totalul era ieri de circa 540 de cazuri”, a afirmat Ecaterina Chihaia (foto), epidemiolog- şef la Direcţia de Sănătate Publică. Florin Radu