Capitala Austriei este apreciată pentru siguranța oferită locuitorilor săi, pentru eficiența sistemului de transport în comun și diversitatea structurilor culturale și de petrecere a timpului liber.
În același top, Viena este urmată de Zurich, Elveția, Auckland, Noua Zeelandă, și Munchen, Germania, la egalitatea pe locul al treilea. Aflat pe locul 5, Vancouver oferă cea mai bună calitate a vieții din America de Nord. Singapore a fost plasat pe locul 25 și Montevideo pe 77, ele fiind cele mai bine clasate orașe din Asia și America Latină. Durban din Africa de Sud se află pe locul 89.
CITEȘTE ȘI: #salvatipipera | Gările ținute la “secret”
În total, Europa are 8 dintre cele 10 orașe aflate în clasament, Germania și Elveția având fiecare câtre trie orașe în top zece, iar Noua Zeelandă, Canada și Australia au fiecare câte un oraș.
Studiul mai arată că în ultimii 20 de ani, standardele de viață au crescut cel mai mult în unele state din Europa de Est, precum Sarajevo, care acum este pe locul 159 și Bratislava, care a urcat până pe locul 80.
„Ca urmare a îmbunătăţirii standardelor de viaţă, a pieţei muncii competitive şi a talentelor disponibile, multe din aceste oraşe au început să atragă companii multinaţionale care înfiinţează noi operaţiuni”, a declarat preşedintele pentru Europa şi Pacific la Mercer, Martine Ferland, scrie Agerpres.
Aflat pe locul 107, Bucureștiul oferă o calitate a vieții mai bună decât Doha, Rio de Janeiro, Beijing, Kuwait City, Mexico City, Istanbul, Sofia, Belgrad sau Kiev.
Pe ultimele locuri se află Bagdad, Bangui (Republica Centrafricană), Saana (Yemen) şi Damasc (Siria), toate aceste așsezări urbane fiind penalizate pentru problemele de instabilitate politică, sărăcie și condiții climeatice extreme.
În total, studiul a vizat 231 de orașe și a luat în calcul 39 de criterii, printre care infracționalitate, transportul, stabilitatea politică, educația și posibilitățile de distracție. Studiul este realizat anual de Mercer și este utlizat de comapnii și organizații pentru a calcula remunerația expaților.
Familia lui Andrei Gheorghe. Jurnalistul a divorțat de două ori: „Am fost un tată destul de strict”