Parcare pe terenul din jurul blocului
În jurul blocului nu sunt locuri de parcare, dar avem un teren viran. Are dreptul Asociaţia de Proprietari să transforme acel loc în parcare?
Valentina Tudor, Bucureşti
Răspuns: Cei de la Primăria sectorului 4 ne-au răspuns că e ilegal să amenajaţi parcarea singuri. Trebuie depusă o solicitare la registratura de pe bd. G. Coşbuc nr. 6-16, cu semnăturile locatarilor, şi să solicitaţi audienţă.
Acte pentru centrul de bătrâni
Ce trebuie să fac dacă vreau să-l duc pe tatăl meu la un centru de bătrâni? De unde aflu ce acte îmi trebuie şi ce paşi sunt de urmat?
Antoaneta Ion, Râmnicu- Vâlcea
Răspuns: Ca să vedeţi ce acte sunt necesare pentru acest demers şi ce criterii trebuie să îndepliniţi, trebuie să vă adresaţi Direcţiei de Asistenţă Socială din oraşul dumneavoastră.
Ajutorul pentru soţul supravieţuitor
Dacă vreau să obţin ajutorul pentru soţul supravieţuitor, trebuie să mă încadrez cu venitul între anumite sume?
Irina Ionescu, Tg- Jiu
Răspuns: Potrivit Legii 255/2007, ajutorul lunar se acordă în situaţia în care pensia de la data solicitării este mai mică de 364 lei, sau de 140 de lei, acest ultim caz aplicându-se pentru cei care au pensia stabilită în fostul sistem al asigurărilor pentru agricultori.