Procurorii DNA Suceava au descins în 67 de locații din București, Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, care vizează destructurarea unei rețele de polițiști care este implicată în obținerea de permise și numere de înmatriculare în mod fraudulos. Anchetatorii spun că grupul infracțional a funcționat între 2018-2020.

Banii ascunși în găleți sau pereți, confiscați

Polițiștii, contra unor sume de bani uriașe, îi ajutau pe oameni să-și ia permisul de conducere fără a participa la examenul auto. Anchetatorii au avut parte de o surpriză imensă în momentul perchezițiilor.

Polițiștii au găsit până acum aproape un milion de euro în locuințele percheziționate. Unele bancnote erau ținute în seif, altele – ascunse în pereți sau depozitate în ligheane, ori găleți, potrivit surselor G4Media

Un permis costa 5.000 – 7.000 de euro

„Polițiștii DGA, sub coordonarea procurorilor din cadrul DNA pun în executare aproximativ 60 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind fapte de corupție. Printre suspecți sunt și angajați ai Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava, dar și alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obținere a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Probele administrate au evidențiat crearea unei rețele de intermediere a obținerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice și a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 și 7.000 euro pentru un permis”, a spus Dajbog într-o declarație de presă care a avut loc, joi, la sediul MAI.

Perchezițiile au fost demarate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Anchetatorii susțin că, de mai mulți ani, la Suceava funcționează „un fel de asociație familială unde angajații de la Serviciul Permise și Înmatriculări și polițiștii de la Inspectoratul Județean de Poliție fie înlesnesc obținerea permiselor și înmatriculărilor, fie fac trafic de influență”.

„În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, se arată în comunicatul transmis de DNA.

La finalul acestor percheziții mai multe persoane vor fi aduse la audieri la sediul DNA Suceava.

Citeşte şi:

Anchetă a Poliției după ce două persoane au murit la o clinică privată din Dolj, unde merseseră pentru control medical

Devenit subiect de controversă între Ministerele Justiției din Italia și România, Dragoș Săvulescu apare într-un scurtmetraj filmat în Los Angeles

VIDEO | Scene violente în Olt. Tânără bătută cu bestialitate în mijlocul străzii de un adolescent

A venit să lucreze în România și a fost șocat de ce a văzut în țara noastră. Spaniolul „s-a închinat, nu-i venea să creadă”
PARTENERI - GSP.RO
A venit să lucreze în România și a fost șocat de ce a văzut în țara noastră. Spaniolul „s-a închinat, nu-i venea să creadă”
Medic celebru, avertisment alarmant despre vaccinare: 'Oamenii nu mai pot fi mințiți'
PARTENERI - PLAYTECH
Medic celebru, avertisment alarmant despre vaccinare: 'Oamenii nu mai pot fi mințiți'
Horoscop 18 ianuarie 2021. Scorpionii își pregătesc un eșec, dacă se ocupă doar de propriile interese
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2021. Scorpionii își pregătesc un eșec, dacă se ocupă doar de propriile interese
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)