“Va curge sange”, drama lui Paul Thomas Anderson premiata cu doua Oscaruri, este un film in multe privinte impresionant: ca radiografie a unor vremuri tulburi, putin frecventate de cinema, ca ecranizare (“Oil!” de Upton Sinclair), ca reinventie (P.T. Anderson realizase doar filme dupa scenarii originale) si ca performante actoricesti: daca Daniel Day-Lewis si-a adjudecat fara efort al doilea Oscar al carierei sale, revelatia acestui film este, fara discutie, tanarul Paul Dano (pustiul afazic din “Little Miss Sunshine”) in rolul dificil al unui pastor fanatic.
Parabola intunecata despre religie & lacomie, “Va curge sange” este povestea (plasata pe la-nceputul secolului trecut) a unui individ ridicat prin forte proprii (Daniel Plainview), care, pe masura ce devine tot mai bogat (din extractia petrolului), isi pierde orice urma de umanitate. Plainview este un personaj opac si contradictoriu: adopta bebelusul unui muncitor mort la una din sondele sale, dar declara – mai tarziu – ca a facut-o strict din motive cinic-pragmatice, pentru ca un barbat insotit de un copil inspira mai multa incredere… Filmul urmareste acest personaj obsedat de Ban, preluandu-i natura obsesiva si impenetrabila; la sfarsit – cand povestea lui Plainview pune ultima, insangerata, piesa de puzzle pe destinul sau – simtim ca acesta trebuia sa fie finalul povestii (o explozie de sange ca o explozie de petrol), dar ca ceva ne-a scapat: desi l-am avut in fata ochilor pe Plainview mai mult de doua ore si jumatate, nu putem spune ca l-am “inteles” in totalitate.

Jonny Greenwood (care a scris muzica extraordinara a filmului) reuseste sa-i imprime acea nebunie rece de care avea nevoie. Imaginea lui Robert Elswit este perfecta, imbracand oamenii si decorurile intr-o lumina uleioasa ca de petrol. Dar filmul este, in ciuda grandorii sale, mai mult o (impecabila) performanta artistica decat o poveste cu care sa empatizezi: ii lipseste acea vulnerabilitate omeneasca, prea omeneasca (din “Magnolia”), in stare sa te miste si sa te faca s-o iei in inima ta… E un film sumbru, virtuoz si dement pe care-l admiri, dar nu-l poti iubi.


Alex Leo Serban
Critic de film

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.