„Cred că las căciulile și opincile și mă apuc să vând țuică”. Povestea băcăuanului care l-a cunoscut pe Părintele Galeriu și a renunțat la preoție

Comentează
Reportaj

Rodion Stoian, meșter popular din Bacău, continuă să creeze opinci, căciuli și icoane. La 64 de ani, păstrează vie o tradiție românească într-o lume tot mai puțin atentă la autenticitate, transformând meșteșugul într-o lecție despre rădăcini și pasiune.

La Târgul de Produse și Gusturi Tradiționale, din curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, l-am întâlnit pe Rodion Stoian (64 de ani).

Lucra de zor la o pereche de opinci autentice. „Două sute de lei perechea!”, spune. „Pe încercate să vă vină perfect, domniță dragă”.

Domnul Stoian e nelipsit de la astfel de târguri, dar spune că „nu se mai merită, costurile sunt mult prea mari, iar lumea nu prea mai e interesată de autenticitate”.

Execută icoane sculptate în lemn, troițe, cruci, opinci din piele, căciuli tradiționale, cojoace, linguri de lemn, măști, dar și alte materiale tradiționale românești.

„Îmi place să spun că m-am născut în biserică”

S-a născut în satul Horgești, din județul Bacău, iar povestea meșterului este captivantă. În timp ce dă din mâini să termine o opincă, ne povestește, pe scurt, istoria sa.

„Acolo s-a născut și Părintele Galeriu. Pe vremea aia îi zicea la sat Răcătău, acum e Horgești. Nașa mea de botez, Maria Andrei, tot acolo s-a născut”, spune.

„Eu am crescut în biserică. Nașii mei sunt preoți, tata a fost clopotar la biserică. Îmi place să spun că m-am născut la biserică. Maria Andrei, sora părintelui Galeriu, a fost învățătoare, a doua mea mamă, nașa mea”.

„Am venit după o căciulă d-aia zdravănă de iarnă”

„Domnul Rodion, ce mai faceți?!”, intervine în discuție un domn. „Am venit după o căciulă d-aia zdravănă de iarnă, la cât o dai, mata?!”.

Schimbul de amabilități și replici nu durează mult. Prețurile pleacă de la 200-250 de lei. Rodion știe că lumea îl salută din simpatie și din bun-simț, dar puțini mai sunt cei care cumpără produsele sale.

Rodion Stoian, meșter popular din Bacău. Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

„Dacă aș vinde produse cam câte poze fac, eram miliardarul României. Fac poze cu toată lumea, dacă asta se dorește, e bine să-i faci pe oameni să se simtă bine”, continuă.

Domnul Stoian e unul dintre cei mai cunoscuți oameni pentru păstrarea și promovarea tradițiilor meșteșugărești românești: „Sunt fericit cu chestia asta, sincer vă spun. E o mândrie pentru mine”.

„Costurile sunt prea mari! Cât să vând eu să scot toată dandanaua asta?!”

Acum, în târg, pe lângă opinci, căciuli și măști populare tradiționale românești, domnul Stoian a venit și cu peste 30 de icoane. Dânsul chiar e supranumit „Omul cu icoanele” datorită icoanelor sculptate în lemn pe care le face.

„Am venit de la Bacău, am dat trei sute pe drum, opt sute cazare, mi-a spart un prost farul la mașină, am dat comandă pe Internet încă trei sute… Cât să vând eu să scot toată dandanaua asta?”, spune dezamăgit.

„Uite, colegul meu de baracă aici. Bă, omule! Cred că las căciulile de blană și opincile și m-apuc de țuică cu tine. Nu s-o beau, ci s-o facem împreună! Cred că ies mai câștigat. Tu vinzi pe bandă rulantă prune în sticlă, eu abia, abia dacă mărit o căciulă d-asta zdravănă de blană”, povestește amuzat.

„Am fost inclusiv în Italia să muncesc, dar România m-a chemat acasă”

Rodion Stoian ne dezvăluie că, datorită tradiției, a vrut să se facă preot, dar când să se înscrie la seminar, a renunțat…

Băcăuanul spune că a lucrat în București, în 1978, la liniile de macarale care construiau Bulevardul Titulescu.

Apoi a fost angajat la Combinatul Petrochimic Borzești, a lucrat 24 de ani la Fabrica de hârtie de la Letea, ulterior stând în Italia unde a activat ca zidar, tencuitor, zugrav, sudor, șofer, curier sau grădinar.

„Am fost inclusiv în Italia să muncesc, dar România m-a chemat acasă. N-am putut să stau acolo. Tot la mine în bătătură era mai bine. Iar din 2009 m-am pus să lucrez la icoane”, spune.

„Eu nu sunt de meserie artist, am început de la zero. Am lucrat de toate, dar mai mult în construcții. De când m-am întors acasă pictez icoane, îmi fac opincile singur, căciulile, cușmele dacice, măștile”, adaugă.

Rodion Stoian, meșter popular din Bacău. Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Necazul care i-a schimbat traiectoria în viață!

Absolventul Școlii Populare de Artă din Bacău, la clasa sculptură decorativă, spune că a început să realizeze icoanele după un episod dur petrecut în familie.

Soția sa a fost diagnosticată cu o boală gravă, și s-a apucat de icoane și meșteșuguri populare, după ce aceasta a scăpat de suferință.

„Soția mea a fost operată de cancer la sân în Italia, șanse prea multe nu i se mai dădeau. Suferea foarte mult. Așa m ajuns eu să fac icoane. Nu mai suportam să o văd pe ea suferind”, a mărturisit meșterul.

„Eu o fac ca o răsplată în fața lui Dumnezeu și a celor întâmplate în casa noastră. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și vreau să fiu și eu recunoscător”, adaugă.

Rodion Stoian, meșter popular din Bacău. Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Și de-atunci a sculptat sute de icoane pe care le vinde la târguri, plus mai multe troițe pe care le-a montat în diverse zone din județul Bacău.

Eu sunt cunoscut în toată țara ca «Omul cu icoanele». Am început să-mi fac opincile, pentru că nu găseam să-mi cumpăr. Nu am avut pantaloni tradiționali și am început să fac un fel de ițari. Târgurile astea mi-au dat posibilitatea să mă întâlnesc cu alți meșteriRodion Stoian:

„Cel mai bine lucrez icoanele pe lemn de nuc, un lemn sacru pentru mine. Folosesc vopsea acrilică pentru pictură. Nu am făcut un curs sau o școală de artă pentru pictură, eu fac o artă populară, o artă naivă”, mai spune.

„Dacă aș găsi oameni care să ducă tradiția mai departe”

La povești ar sta până dimineața, dar mai sunt oameni interesați de operele care ies din mâinile meșterului Stoian. „Gențile sunt la două sute, la fel și opincile. Căciulile-s mai scumpe, în funcție de mărime”.

„Domnule, cât o să fim sănătoși, o să ne vedem prin târguri! Să ne ajute Dumnezeu că putere de muncă încă am. Cine vrea să învețe cum se face o opincă să mă caute. Doar că interesul… Dacă aș găsi oameni care să ducă tradiția mai departe, aș fi cel mai fericit. Ce contează dacă vând sau nu? Aș vrea să duc tradiția asta minunată mai departe”, punctează domnul Rodion.

Rodion Stoian, meșter popular din Bacău. Foto: Vlad Chirea (Libertatea)
Fac icoane, dar nu pentru bani, ci pentru suflet. Susținerea financiară vine de la celelalte produse expuse, de la opinci, cojoace, căciuli, curele. Măștile sunt folosite la finalul anului, la sărbătorile de iarnă, pentru că sunt zone în Moldova unde le folosesc colindătorii. La Berzunți, în județul Bacău, anul trecut au luat locul 1 cu măștile mele. Am făcut 30 de măști pentru eiStoian Rodion:

Lumea se strânge în standul din curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Rodion Stoian e vedetă: toată lumea îl cunoaște, face poze, zâmbește și încă speră să ducă istoria mai departe copiii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește