Povestea surorii Emilia, mamă pentru 600 de copii timp de peste un sfert de secol: „Binele nu face gălăgie”

 2 comentarii
Exclusiv

Una dintre cele mai remarcabile personalități din spațiul umanitar-social și religios din România a devenit cetățean de onoare al orașului Teiuș, unde s-a născut în urmă cu 61 de ani. Sora Emilia Trif sau „mama Emilia” - cum îi spun copiii - a transformat Casa „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc într-un adevărat cămin al iubirii.

„Omul Anului 2025”

De 28 de ani, alături de alte măicuțe din Congregația „Inimi Neprihănite”, oferă grijă, educație și speranță pentru sute de copii rămași orfani sau abandonați de părinți.

În plus, într-o zonă unde limba română este uneori mai puțin vorbită, datorită numărului mare de copii din centru care frecventează școala locală, s-a reușit menținerea secțiilor cu predare în limba română în Odorheiu Secuiesc. În casă sunt însă primiți copii indiferent de etnie (români, maghiari, romi) sau religie. Pentru activitatea sa, a fost nominalizată în cadrul campaniei „Omul Anului 2025”, organizată de TVR.

Sora Emilia din Odorheiu Secuiesc oferă ajutor copiilor orfani de mai bine de 28 de ani.

160 de copii la centru și 65 de studenți

Născută la 26 noiembrie 1964 în orașul Teiuș, județul Alba, sora Emilia Trif reprezintă un simbol al dăruirii și al rezilienței. Parcursul său a început sub semnul curajului: în 1986, într-o perioadă în care cultul greco-catolic era încă interzis, a ales să se alăture Congregației „Inimi Neprihănite”. După căderea regimului comunist, și-a aprofundat pregătirea în Italia, studiind asistența medicală la Milano, pentru ca în 1994 să decidă să intre definitiv în comunitatea religioasă a congregației.

Din anul 1997, sora Emilia coordonează așezământul Casa „Sfântul Iosif”, un loc care a devenit „acasă” pentru sute de copii aflați în dificultate. Pentru a le oferi acestora nu doar adăpost, ci și o educație care să îi ajute în viață, ea și-a continuat studiile universitare în Asistență Socială (București) și Teologie Pastorală (Cluj-Napoca). 

Sora Emilia Trif sau „mama Emilia” - cum îi spun copiii - a transformat Casa „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc într-un adevărat cămin al iubirii. 

Sub atenta sa supraveghere, ajutată de alte nouă surori, centrul găzduiește constant circa 160 de copii din întreaga țară, între 4 și 18 ani. Rezultatele din cei 28 de ani de funcționare a casei sunt remarcabile: peste 600 de copii au trecut pragul centrului, dintre care mai mult de jumătate au absolvit o facultate. În prezent, 65 de tineri care au crescut aici sunt studenți. Absolvenți ai centrului au devenit medici, ingineri, profesori, profesioniști respectați în domeniile în care activează. 

Impactul muncii sale nu a rămas neobservat în orașul natal. La inițiativa primarului Mirel Vasile Hălălai, Consiliul Local Teiuș a propus în ședința din 26 martie 2026 acordarea titlului de „Cetățean de Onoare”.  „Este un gest firesc de respect față de un om care și-a dedicat viața alinării suferințelor sufletești și fizice, inspirând încredere și demnitate. Sora Emilia Trif este un om deosebit, care și-a dedicat viața slujind aproapele, alinând suferințe fizice, dar mai ales sufletești, inspirând încredere și demnitate celor din jur, cu credință și cu valori morale de la care nu a abdicat niciodată. Este un om de care suntem cu toții mândri, iar conferirea acestui onorabil titlu este o recunoaștere morală a meritelor unui om, trudnic toată viața pentru cei care au nevoie de grijă și atenție aparte, în condiții nu întotdeauna favorabile”, a afirmat primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, fost coleg de școală cu Emilia Trif.

Arhiva foto

Opt ani de clandestinitate

„Congregația «Inimii Neprihănite», din care fac parte, a luat ființă în anul 1950, în beciurile Ministerului de Interne, în plină prigoană comunistă. Acolo era închisă sora Maria Ionela, inițiatoarea acesteia. Practic, în perioada celor 10 ani cât a stat în închisoare a pornit congregația, în clandestinitate. În această perioadă am intrat și eu, după o discuție cu cardinalul Alexandru Todea de la Reghin. În clandestinitate, am jurat că nu voi spune nimănui, nici chiar părinților mei, că sunt membru, pentru că riscam să fiu închisă. La Revoluție am primit haina călugărească, vălul, și atunci le-am spus părinților mei că sunt călugăriță”, a spus sora Emilia Trif. 

Aceasta a completat că, timp de opt ani, nici părinții ei nu au știut unde merge și ce face, cu cine se întâlnește, pentru că era foarte riscant. „În acea perioadă lucram la fabrica Porțelanul din Alba Iulia. Colegii de serviciu mă întrebau «ce se întâmplă cu tine, ești altfel, de ce?» După Revoluție, m-am îmbrăcat în călugăriță, m-am dus să-i vizitez la fabrică și mi-au spus «a, de asta te comportai așa, pentru că tu erai călugăriță». Zic, da, și când eram cu voi, eram călugăriță și tot ce făceam, făceam cu iubire și atunci, și acum, ăsta-i țelul meu. Eram niște fete tinere și toată lumea se întreba «de ce nu vă căsătoriți?» Dar noi deja am depus un jurământ. Și n-am regretat niciodată. Asta am vrut de mică, că așa m-au învățat părinții mei, tot ce fac să fac cu iubire și cu dăruire și sunt sigură că ei de acolo din cer sunt fericiți pentru acest moment”, a completat sora Emilia. 

Aceasta povestește și cum a reușit să își păstreze credința greco-catolică în perioada comunistă: „Am avut foarte multe întâlniri cu «sfințitul» Virgil Bercea de Oradea, cu părintele Mitrofan, cu episcopii Alexandru Todea, cu Ioan Ploscaru. Ne întâlneam pe ascuns, nu știa nimeni. Cu surorile din Congregația Maicii Domnului ne întâlneam tot așa, în clandestinitate. Mersul la București era riscant, pentru că toate casele congregației erau vizate de Securitate și urmărite și riscam închisoarea. Participam la Liturghii care se țineau pe ascuns, în apartamente, noaptea, prin poduri, ca să nu fim descoperite”.

99,9% dintre copii promovează bacalaureatul

Plecarea Emiliei Trif la Odorheiu Secuiesc a fost decizia surorii Maria Ionela. „Mi-a spus, te duci la Odorhei și ai grijă de copii. La început, vă dați seama că nu era niciun copil acolo, că abia primise casa. Și după ce am aranjat totul, au început să vină copiii, cinci, 10, 20, acum sunt 160 de copii. Unii îmi spun mamă, eu spun că Sfânta Fecioară Maria e mama lor. Și trăiesc într-un ambient în care au nevoie de iubire, de înțelegere, de mângâiere, de rugăciune. Suntem 10 surori și avem și cinci angajați, dar ne ajută foarte mult și copiii, și oamenii buni. Lumea mă întreabă «cine vă ajută, soră?» Și eu spun, «oamenii buni». «Crezi că mai există oameni buni?» Și eu spun, «e plină lumea de oameni buni, numai că binele nu face gălăgie. Binele tace și face. Și noi asta vedem acolo»”, afirmă călugărița. 

Sora Emilia își amintește și de destinele mai deosebite ale unor copii care au ajuns la centrul din Odorheiu Secuiesc: „Am avut doi băieței care au ajuns la centru pentru că tatăl lor o ucisese pe mamă, în fața lor și ei au văzut. Tata a fost închis, mama nu mai era și, când au ajuns la Odorhei, mi-au spus «soră, noi nu mai avem mamă, vrei să fii tu mama noastră?» Tatăl lor a murit între timp, iar ei sunt acum la casele lor. Am mai avut un băiețel pe care l-am luat de la o lună, mama murise când s-a născut el, la două zile după naștere. Acum are 27 de ani și s-a căsătorit”. 

În procente, 99,9% dintre copiii de la Casa „Sf. Iosif” promovează examenul de bacalaureat și aproape toți intră și la facultate. „În fiecare zi avem un program de meditații și nu îi lăsăm până nu pleacă de acolo cu examenul de bacalaureat și cu facultatea. Avem copii care sunt medici, stomatologi, avocaţi, economiști, profesori, o mulţime de profesori și profesoare, ingineri silvici. psihologi. Mulți dintre băieți au terminat silvicultura la Braşov. Am însurat băieți, am luat rochii de mireasă, verighete”, mai spune sora Emilia, care este vizitată în fiecare an de sute dintre foștii săi copii de la centru, în special de 8 Martie și de ziua sa de naștere. În luna martie, de exemplu, a avut 300 de vizitatori, foști copii ai centrului, care au venit împreună cu familiile lor.

Casa cu 200 de camere și 375 de geamuri

Casa din Odorheiu Secuiesc a fost construită în perioada 1992-1996 de fundaţia elveţiană „Basel Hilft”, cu scopul de a-i găzdui pe copiii de la un orfelinat din Harghita, cărora să le ofere o șansă în viață printr-o educație și o creștere la standarde occidentale. Imobilul se întinde pe o suprafață de un hectar (10.000 de metri pătrați) și are 375 de geamuri, ceea ce face să fie dificil de întreținut. În 1996, autoritățile locale au propus ca în clădire să funcţioneze un centru cultural maghiar sau o universitate cu predare în limba maghiară. Elveţienii au insistat însă că destinaţia clădirii nu putea fi schimbată odată ce proiectul finanțat de ei avea o destinație stabilită clar de la început, astfel că, în final, imobilul a fost preluat de Congregația „Inimi Neprihănite” și a devenit așezământul Casa „Sf. Iosif”. 

Clădirea are un amfiteatru cu 70 de locuri, sală de lectură, ateliere de creație, sală de limbi străine, laborator IT, bibliotecă, depozit de carte, sală de sport, cabinet stomatologic, cabinet de medicina familiei, sală de mese cu 148 de locuri, bucătărie dotată cu electrocasnice de ultimă generație, sală de protocol, croitorie unde sunt confecționate uniforme și alte hăinuțe pentru copii, muzeu, grădiniță, livadă cu pomi fructiferi. Dotările au fost realizate în timp, cu ajutorul unor donații primite de la diverse persoane fizice și juridice.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    IulianH6 04.04.2026, 11:53

    Totul are un scop, sub masca binefacerii, copiii sunt îndoctrinați religios...si aserviti sistemului.

    • Avatar comentarii

      RamonaBalutescu 04.04.2026, 16:05

      Fals. O cunosc pe sora Emilia, nu lucreaza cu agenda, ci doar cu o mare iubire de aproape. Iar eu nu-s credincioasa, nu am vreun motiv sa apar pe cineva de la ei decit de ii apreciez munca sociala.

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 05.04.2026, 07:27

    Frumos și impresionant.Nu contează religia ci ce poți face cu adevărat e mult mai important.Respect.

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:41
Șeful Ryanair avertizează că prețul combustibilului pentru avioane va rămâne ridicat în următoarele luni
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește