„Începând cu data de 16 mai 2022, se acordă domnului Daniel Anghel calitatea de consilier onorific al prim-ministrului”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial, sub semnătura premierului Nicolae Ciucă.

În document s-a precizat că Anghel nu va primi bani, fiind consilier onorific.

Premierul Ciucă l-a numit consilier onorific pe Daniel Anghel, care demisionase din funcția de consilier de stat
Decizia publicată în Monitorul Oficial, luni seară

În urmă cu trei zile, Daniel Anghel a fost eliberat din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei, potrivit unei decizii a premierului Ciucă, publicată vineri seară, 13 mai, în Monitorul Oficial.

Premierul Ciucă l-a numit consilier onorific pe Daniel Anghel, care demisionase din funcția de consilier de stat
Anghel fusese numit consilier de stat pe 2 decembrie 2021, la câteva zile după instalarea actualului Guvern

Daniel Anghel a lucrat cu Nicolae Ciucă atunci când acesta a condus Ministerul Apărării Naționale și Statul Major General al armatei române.

El și-a desfășurat activitatea în cadrul biroului de presă al MApN timp de 15 ani, pe care l-a și condus, din 2010 până la trecerea sa în rezervă, la finalul anului 2016.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.