Şeful statului transmite sincere condoleanţe familiei sale pentru pierderea suferită şi îşi exprimă, în acelaşi timp, solidaritatea în acest moment trist, se arată într-un comunicat semnat de şeful statului.

Anastase: „Liana va rămâne mereu în amintirea mea”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase regretă dispariţia colegei sale Liana Dumitrescu, pe care o va păstra mereu în amintirea ei, ca o colegă devotată şi un prieten adevărat.

„Vestea dispariţiei Lianei Dumitrescu este aproape de neacceptat. A fost un om cu rare calităţi, o colegă devotată şi un prieten pe care te puteai baza. Fie ca Dumnezeu să o primească acolo unde este locul oamenilor buni! Va rămâne mereu în amintirea mea. Dumnezeu să o ierte! Sunt alături de familia îndurerată în aceste momente de cumpănă”, a declarat Roberta Anastase.

0-328039-roberta_anastase_2.jpg

0-328031-varujan_pambuccian.jpgVarujan Pambuccian: „Liana era o fată extraordinară”

Liderul grupului minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian este îndurerat de dispariţia colegei sale, Liana Dumitrescu.

„Era o fată extraordinară, un deputat de dat exemplu colegilor noştrii. Sunt profund îndurerat,încă nu reuşesc să-mi revin din şoc. Dumnezeu să o odhinească!”, a declarat Pambuccian.

Iustin Cionca-Arghir, preşedintele Comisiei pentru regulament: ”Sunt răvăşit”

Preşedintele Comisiei pentru regulament a Camerei Deputaţilor, Iustin Cionca-Arghir, s-a declarat joi răvăşit de moartea deputatului minorităţilor naţionale, Liana Dumitrescu, despre care a spus că a fost o colegă foarte bună şi extrem de activă.

„Liana Dumitrescu a fost o colegă foarte bună şi extrem de activă. Făcea parte din Comisia juridică de regulament şi de IT. Anul trecut şi-a deschis un cabinet de notariat şi nu pot să-mi dau seama dacă ceea ce s-a întâmplat este şi ca urmare a eforturilor pe care le-a întreprins pentru a obţine calitatea de notar. Cred că ne agităm mai mult decât ar trebui”, a spus Cionca-Arghir.

El a susţinut că moartea Lianei Dumitrescu reprezintă o pierdere pentru Parlament dar şi un semnal de alarmă pentru parlamentari. Iustin Cionca-Arghir a adăugat că Liana Dumitrescu urma să facă parte, potrivit noilor modificări ale Regulamentului, din forul de conducere al Camerei. „Anul acesta ar fi fost un an extraordinar pentru ea”, a menţionat Iustin Cionca-Arghir

Citeşte şi:

Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă

Un avion şi un elicopter SMURD aşteptau să o transporte pe Liana Dumitrescu în străinătate

Mandatul deputatului Liana Dumitrescu rămâne vacant până la viitoarele alegeri

Deputatul Liana Dumitrescu avea credite în valoare de 160.000 de euro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.