Două investiții prin CNI, suspendate

Printre acestea se află bazinul de înot și sala polivalentă, două mari investiţii pe care Compania Naţională de Investiţii (CNI) ar trebui să le realizeze în Galaţi.

„Bazinul de înot este suspendat, la fel și sala noastră «multilateral dezvoltată». E pe «hold» şi ea”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu, potrivit publicației Viața Liberă.

Licitația pentru construirea unui bazin de înot didactic și agrement, care are o valoare estimată de 20.444.623 de lei fără TVA, este încă în derulare. În schimb, licitaţia pentru transformarea patinoarului într-o modernă sală polivalentă, proiect în valoare de 225.202.347 de lei, a fost contestată, pe 11 august.

Se lucrează la o listă cu proiecte PNRR care să fie suspendate

Ionuţ Pucheanu, primarul PSD al municipiului Galaţi, a anunțat că se lucrează la o listă cu investiţii din fonduri PNRR, care ar urma să fie suspendate.

„În mărinimia anilor premergători alegerilor și în anul de campanie, cam toți cei care s-au perindat pe la Guvern au fost mână largă. Și, într-adevăr, am ajuns la o formă de supracontractare care nu mai este sustenabilă financiar. (…) Va trebui să renunțăm la aproximativ 20 la sută din fonduri”, a declarat primarul la postul de radio local „Pro Lider FM”.

Iar la Galaţi, analiza proiectelor se va baza pe două criterii: gradul de realizare şi cota de confinanţare.

Edilul spune că nu va renunța la proiectele din învățământ. „N-am să renunţ acum la o şcoală, unde copiii n-au absolut nicio vină din cauza faptului că nişte oameni ceva mai mari s-au jucat de-a guvernările!”, a precizat primarul Galaţiului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

secan 29.08.2025, 22:31

Lifta politica pesedista, Patinoarul zace în paragină de când erai tu scula la U,T,C, ! Ți-a dat cineva peste degete in cel aproape un deceniu de când ești primar ? Te-a apucat hărnicia la bătrânețe ...

Avatar comentarii

Nerasist 30.08.2025, 08:22

Să vedem îi după gratii că nu este acceptabil cu joaca și greșeli.. de fapt furaciuni..

Avatar comentarii

GiulianoDirt 31.08.2025, 03:42

Au furat prea mult și nu mai sunt bani

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.