Printre aspectele reclamate de Daniel Băluță se numără faptul că „informaţiile sunt prezentate cu scopul de a denigra”, „aduc în atenţia publicului o serie de informaţii false şi nedovedite”, „în mintea telespectatorului se naşte şi rămâne ideea că actualul primar a preluat şi este implicat în acest sistem de spăgi şi corupţie” și „opinia scrisă a Petentului nu a fost luată în considerare”, potrivit sursei citate.

În rândul membrilor CNA părerile au fost împărțite. Fosta șefă a Consiliului, Monica Gubernat, a criticat ancheta difuzată de PRO TV și a propus o somație.

„Eu aş avea ceva rezerve nu legate de buna-credinţă, ci de imparţialitatea cu care au realizat acest reportaj. Dânşii au emis nişte informaţii ca fiind sigure, dar fără să demonstreze relaţia de cauzalitate între edil şi grupurile interlope”, a spus Monica Gubernat, adăugând că „cel care decide ce se întâmplă este judecătorul, nu presa”.

Doina Rusu, membră CNA, și-a exprimat aprecierea față de ediția respectivă a „România, te iubesc!” și a catalogat drept „gravă campania declanşată de Băluţă contra ziariştilor”, potrivit sursei citate.

„Mi s-a părut o emisiune bună. Poate că anumite lucruri sunt imprecise, dar ei au încercat să ia legătura cu toţi. A fost vizibil. Este gravă campania declanşată de Băluţă contra ziariştilor. Sigur, te poţi judeca, poţi da drept la replică, dar să duci o astfel de campanie mi se pare grav”, a spus Doina Rusu, adăugând că nu i se pare în regulă ca membrii CNA să fie „folosiţi ca un instrument de intimidare”.

În același timp, Mircea Toma a remarcat că răspunsurile primarului „au fost prezentate întocmai” în materialul jurnalistic.

„Aş vrea să adaug că plângerea dezinformează. Am urmărit să văd dacă răspunsurile au fost reinterpretate sau prezentate tendenţios şi nu se pune problema. Au fost prezentate întocmai. Este rea-voinţă din partea petenţilor şi bună-credinţă din partea junaliştilor”, a declarat Mircea Toma.

Pe lângă Daniel Băluță, sesizări de acest fel au fost depuse și de fostul şef de la ADP Sector 4, Marian Goleac, fiul lui, Antonio Goleac, şi Matilda Goleac.

Daniel Băluță a deschis mai multe procese împotriva jurnaliștilor de la Libertatea. Primarul sectorului 4 a cerut şi ştergerea unui articol de opinie publicat de ziar, precum şi ca Libertatea și publicațiile Ringier să nu mai scrie nimic despre el.

Dosarul în care primarul acuza jurnalişti Newsweek şi Libertatea de „constituirea unui grup infracţional organizat” a fost clasat.

Citeşte şi:

Sebastian Lăzăroiu, patru scenarii pentru criza politică. „Cu cât Cîțu stă mai mult, cu atât cresc costurile pentru PNL”

Medicul din Dâmbovița acuzat că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști a fost reținut

USR-PLUS îi retrage sprijinul politic lui Cîțu și anunță că va susține o moțiune de cenzură

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Playtech.ro
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Telekomsport
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor