Primarul din Borșa acuză Inspectoratul Școlar că a vrut să ascundă cazul profesoarei care și-a agresat elevii. „Nici vorbă, nu poți tăia capul unui om fără anchetă”

Comentează
Arhiva foto

Monica Anisie, ministrul Educației, a cerut, sâmbătă, 24 octombrie, Inspectoratului Școlar Județean Maramureș să demareze o anchetă în cazul profesoarei de la Școala Gimnazială nr. 7 din Borșa, filmată în timp ce-și agresează elevii. Înregistrarea este făcută pe 12 octombrie, iar IȘJ-ul ar fi vrut să ascundă situația. ”Ar trebui să îi concedieze pe cei de la inspectorat, au știut de caz și nu au făcut nimic”, a declarat primarul din Borșa, Sorin Timiș, pentru site-ul jurnalistului Vasile Dale. ”Nici vorbă de așa ceva! Am aflat abia sâmbătă seară. Luni dimineața, echipa noastră de control era acolo. Ca se treci Gutâiul, facem trei ore, sunt 150 de kilometri”, a reacționat Anca Hendea-Costin, inspector general, pentru Libertatea.

”Ministrul s-a trezit cam târziu! S-a întâmplat acum două săptămâni. Inspectoratul știa despre acest caz. A fost informat”, a declarat Sorin Timiș, primarul din Bocșa.

Edilul a adăugat: ”Profesoara este însărcinată și probabil sarcina a făcut-o mai sensibilă. Acum, ministrul prin ISJ cere concedierea cadrului didactic. De parcă concedierea unui profesor se face la prima strigare” a completat primarul.

Sorin Timiș, primarul din Borșa.

Am vorbit cu directoarea, mi-a spus că s-au luat măsuri disciplinare împotriva profesoarei, care, din câte am înțelesm nu are antecedente, ba dimpotrivă, este considerată un dascăl bun.Sorin Timiș, pentru DirectMM.ro:

Inspectoarea Costin-Hendea: ”Nu incriminăm pe cineva nejustificat”

Ieșită dintr-o videoconferință, inspectorul școlar general Anca Costin-Hendea a acceptat să facă unele precizări, înainte de a ne trimite răspunsul oficial al instituției: ”Situația e multe prea gravă pentru a vă trimite doar câteva idei. Noi acționăm corect, cu respectarea legii, nu incrimininăm pe cineva nejustificat”.

”Domnul primar a fost cel puțin iresponsabil în declarații”, a spus inspectorul școlar. ”Nu avem nimic de ascuns. Am aflat sâmbătă seară despre existența filmulețului. Am informat și poliția. Echipa noastră e pe teren, la Borșa, de la prima oră, pentru verificări. Sunt totuși 150 de kilometri de la Baia Mare, trebuie să treci Gutâiul. Luni seară vom avea primele rezultate”.

Inspector școlar general ISJ Maramureș, Anca-Minodora Hendea-Costin. Foto: graiul.ro

”O să vă trimitem și adresa directoare, primită sâmbătă seară”, precizează inspectorul.

”Comportamene intolerabile, nu numai în incinta școlii”

”Asemenea comportamente sunt intolerabile, nu doar în incinta școlii. Cercetarea se va face potrivit legislației. Nu poți tăia capul unui om fără o anchetă”, spune Anca Costin-Hendea.

Potrivit inspectorului, filmarea în care profesoara agresează doi elevi a fost realizată pe 12 octombrie.

Poliția Borșa s-a sesizat din oficiu și face cercetări

De asemenea, ”organele de cercetare penală din cadrul Poliției Borșa s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă și nedenunțarea, urmând a se stabili toate împrejurările producerii faptei, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Școala în care a avut loc filmarea. Foto: https://scoalanr7borsa.wordpress.com/
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!