Primarul Capitalei a fost pe drumuri astăzi încă de dimineaţă. După ce a inaugurat primul tronson al pasajului Mihai Bravu, Sorin Oprescu a mers la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, unde s-a distrat alături de cei mici şi a asistat la câteva spectacole de dans şi coregrafie dedicate lor.
Edilul a venit însoţit de viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, care şi el s-a arătat încântat de evenimentele pregătite la palat cu ocazia zilei de 1 iunie.
La Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, timp de trei zile (30 mai- 1 iunie) a fost organizat „Carnavalul copiilor", un eveniment dedicat celor mici, plin de surprize, concursuri şi spectacole.