4032-153874-11foto3.jpg

4032-153875-11foto2.jpgEra săracă

George Gavril, fost campion naţional la categoria supergrea, ne-a mărturi-sit că relaţia cu Monica nu a fost una de lungă durată. “A fost o legătură de două, trei luni. Monica era o persoană liniştită, la locul ei, chiar dacă era amărâtă şi nu prea avea nici măcar bani de haine”, povesteşte George.

Cu toate că nu-i place să vorbească despre acest subiect, fiind mai preocupat de cariera de sportiv de performanţă decât de mondenităţi, George nu poate să uite că a scăpat-o pe Monica de problemele pe care le avea în Bacău, oraşul ei natal.

“Am ajutat-o cu ţiganii. Îmi spunea că o terorizează, iar eu am apărat-o. I-am spus: «Stai liniştită. Din momentul acesta, dacă mai ai probleme, mă cauţi pe mine. Dacă e ceva, le spui că eşti prietena mea, te vor lăsa în pace»”, povesteşte George, care nu crede în zvonurile legate de presupusele aventuri ale Monicăi cu alţi bărbaţi. “Monica nu e vreo zurlie. E calculată. Nu e aşa idioată, cum nici Iri nu e aşa tăntălău”, crede sportivul.

Monica nu se mai înţelege nici cu sora ei

Monica are, se pare, probleme şi în familie. Ramona, sora doamnei Columbeanu, i-a reproşat acesteia, în cadrul emisiunii “Un show păcătos” de la Antena 1, că o critică tot timpul în public.

4032-153877-119foto4.jpg
“Mă deranjează că nu reuşeşte să-mi spună în faţă când are o problemă cu mine. Odată îi ceream sfatul, însă îmi răspundea cu răceală, aşa că am decis să iau singură hotărârile”, a declarat Ramona. Reacţia acesteia a venit după ce Monica a criticat-o la o emisiune de televiziune pentru anturajul pe care- l are.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.