Potrivit cărţii The Science of Kissing: What Our Lips Are Telling Us, scrisă de Kirshenbaum, femeile pun un preţ mare pe sărut şi îşi fac tot felul de iluzii despre cum trebuie să aibă loc, iar atunci când se întâmplă, sunt deseori dezamăgite pentru că nu s-a întâmplat aşa cum îşi închipuiau.

Pe de altă parte, bărbaţii înţeleg sărutul ca pe un fel de portiţă deschisă spre sex. În mintea lor , oricât de urât sună, e ceva de genul: „schimbăm salivă, apoi vine rândul altor lichide”.

În plus, un reprezentant al sexului tare poate să o facă pe o doamnă sau domnişoară să se îndrăgostească de el dacă o pupă de multe ori, foarte scurt, fără a sta să o sărute languros. Astfel, el îi transmite femeii respective testosteron, care o detemrină să se obşinuiască cu… gustul lui şi încet, încet, să se îndrăgostească.

Astfel, sărutul este mult mai important decât prima noapte de amor, motiv pentru care 90% dintre oameni îşi amintesc detaliat când s-au pupat prima dată cu cineva şi nu neapărat atât de viu prima partidă de amor.

Vezi şi Libertatea a aflat cum au fost dezvirginate vedetele din România

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Destinația accesibilă din Europa în care poți să te duci iarna dacă vrei să scapi de frig și vreme rea. A devenit din ce în ce mai populară și în rândul românilor, Wizz Air are zboruri către ea
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI