Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit, marţi după-amiază, în România, pe Aeroportul Internaţional „Transilvania”, din Târgu Mureş, cu un avion privat, fiind preluat de SPP.
Potrivit Mediafax, moştenitorul coroanei britanice a petrecut câteva ore în satul braşovean Viscri, mergând la locuinţa pe care o are în localitate. El a discutat cu un arhitect despre lucrările privind extinderea reşedinţei.
La sosire, prinţul Charles al Marii Britanii a fost întâmpinat de săteni şi de oficialităţile locale, după care a mers la locuinţa sa, el plecând din Viscri în jurul orei 18:30.
„A fost întâmpinat aşa cum se cuvine, cum este întâmpinat de fiecare dată. Apoi a dorit să discute cu arhitectul despre lucrările la locuinţă pentru că are în vedere extinderea acesteia. A petrecut câteva ore la Viscri, apoi a plecat”, a declarat Caroline Fernolend, vicepreşedinte al Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”.
Aceasta a precizat că Prinţul Charles nu va înnopta la Viscri, însă nu a menţionat care este următoarea destinaţie a acestuia.
FOTO: HEPTA
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.