„PRINŢUL SĂRACILOR” a devenit „FERICIT”. Află POVESTEA Monseniorului Vladimir Ghika

SACRIFICIU PENTRU CEI MULŢI ŞI SĂRACI

Monseniorul Ghika, „Prinţul săracilor”, a pus bazele întâiului dispensar gratuit, Bethleem Maria, la Bucureşti şi s-a dedicat îngrijirii bolnavilor de holeră de la Zimnicea. În perioada Primului Război Mondial, s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma şi de răniţii de război.
Convertit la catolicism cu 20 de ani înainte de a deveni preot, în ciuda opoziţiei mamei sale, monseniorul mărturisea că adevărata viaţă a început pentru el abia la vârsta de 50 de ani, când a îmbrăcat haina preoţească. A fost hirotonit la Paris, în octombrie 1923, de către Cardinalul Dubois, şi a fost singurul care a primit de la Vatican dezlegare să susţină slujbe atât în rit catolic, cât şi ortodox.

COMUNIŞTII I-AU SEMNAT CONDAMNAREA LA MOARTE

De-a lungul vieţii a insistat să oficieze Sfânta Liturghie, pentru că era convins de eficacitatea ei. A rămas în Franţa până în vara anului 1939, când s-a întors în România, pentru a-l căuta pe fratele său diplomat, Dimitrie. Aici a înfruntat atât ocupaţia nazistă, cât şi, ulterior, pe cea sovietică, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Arestat de comunişti în noiembrie 1952, a fost judecat de un tribunal al PCR un an mai târziu, care a decis arestarea lui. Mărturiile colegilor de celulă vorbesc încă odată despre prinţul care devenise pentru ei un fel de alchimist – îşi însuşea cu blândeţe spaima deţinuţilor, pe care o transforma în bucurie.
„Despre ce vreţi să vă vorbesc?„, îi întreba el pe cei care îi erau părtaşi la suferinţă. Şi, în fiecare seară, ca o bunică, îi purta în Ţara Sfântă, în Australia sau Japonia.
Monseniorul Ghika a murit în închisoare, din cauza torturilor şi a epuizării fizice, în mai 1954, la vârsta de 80 de ani.

VORBE DE ÎNŢELEPCIUNE

Dincolo de povestea sfâşietoare a Monseniorului Vladimir Ghika ne-au rămas vorbele sale de înţelepciune. Câteva dintre ele le reproducem mai jos:

• „Nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci şi prin descoperirea a ceea ce însemnăm”.
• „Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.”
• „Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze.”
• „Fericirea e ceva ce omul caută pentru sine şi nu găseşte decât în celălalt”
• „Înălţimile nu sunt atât de cutreierate ca pieţele publice. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai puţini tovarăşi de drum.”
• „Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.”
• „Cu cât o pasiune se dezlănţuie mai mult, cu atât mai mult ea înlănţuie.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro