Salvează păduri de la tăiere, protejează păduri virgine și luptă pentru o societate în care omul e prieten cu natura. Radu Vlad, coordonatorul proiectelor pentru păduri din cadrul World Wide Fund Romania (WWF) este unul dintre eroii noștri locali. A lucrat vreme de zece ani în folosul comunității și acum este recompensat cu titlul de Erou Local în cadrul campaniei UE Împreună protejăm. Proiectul Uniunii Europene își propune să pună în lumină protecția pe care UE o oferă cetățenilor săi în fața amenințărilor globale.

Absolvent de Silvicultură, dar și cu o experiență foarte bogată în teren, Radu Vlad povestește care era rolul pădurarului în societatea românească în trecut și cum s-au schimbat lucrurile în prezent. Chiar dacă e lipsit de apreciere și respect și, mai ales, de protecție, pădurarul stă în continuare în prima linie de apărare a pădurii.

Pe baza experienței sale vaste, Radu Vlad înaintează și o soluție pentru conflictele, de multe ori încheiate tragic, din pădure, apărute din cauza furtului de lemn: sisteme de supraveghere și control prin care să se verifice lemnul la prima plasare pe piață, adică la ieșirea din pădure. 

Mai aflăm și despre pădurile nimănui, adică cele 500.000 de hectare din afara fondului forestier național care nu figurează oficial, în acte, ca păduri, ceea ce le face mai ușor de furat și mai greu de protejat. Soluția? Un recensământ al pădurilor și folosirea fondurilor europene pentru protejarea pădurilor existente.

În ceea ce privește creșterea suprafeței împădurite, Radu Vlad propune ideea de a oferi proprietarilor de teren împădurit stimulente financiare pentru a-i determina să păstreze acele suprafețe împădurite pentru binele întregii comunități.

Aflați ce soluții există, despre proiectele care protejează habitatele românești și alte observații despre protejarea pădurilor românești din video-interviu.

Care este rolul pădurarului și cum a evoluat el de-a lungul timpului?

Când eram în facultate, era un interviu care a însuflețit generații și generații de de silvicultori: din Carpați la malul mării, apărăm pădurea țării. Și, credeți-mă, cei mai mulți dintre silvicultorii din România asta fac.

De zeci, poate sute de ani, silvicultorul, alături de învățător și de preot, au fost temelia comunităților locale, a satului românesc. Îmi amintesc nunți, poate chiar la biserică pădurarii veneau îmbrăcați în hainele de serviciu și le purtau cu mândrie. Cunosc azi foarte mulți silvicultori care nu mai poartă această uniformă. Au ajuns să fie, practic, interfața între problemele pe care le are societatea și pădure și sunt, cel mai adesea singuri, în această luptă, dacă vorbim de sprijinul pe care trebuie să îl acorde statul, instituțiile statului, și, poate cel mai dezarmant pentru ei este lipsa de recunoaștere a muncii lor. 

Ce înseamnă un erou și cum primiți titlul de Erou local în cadrul campaniei UE. Împreună protejăm?

Dați-mi voie, personal, să nu mă consider un erou. Ce înseamnă să fii un erou? Să ai o cauză nobilă, să ai o luptă dreaptă și sacrificiul, jertfa. Într-adevăr, de zece ani de zile m-am dedicat conservării naturii, apărării pădurilor, promovarea unui management forestier responsabil, fie că discutăm despre combaterea tăierilor ilegale, protejarea pădurilor virgine sau armonizarea cadrului legislativ, îmbunătățirea lui și adaptarea către cerințele europene. Deci, am cauza și lupta. În schimb, dacă discutăm de jertfă, dați-mi voie să-i consider eroi pe cei care și-au dat viața apărând pădurea. 

Poate asta, personal, m-ar caracterizat, această ambiție de a continua lupta, această determinare din dragoste pentru pădure și pentru comunitățile locale. Misiunea noastră, la WWF, este să contribuim la un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

Am venit și-am urmat silvicultura pentru că am îndrăgit pădurea. M-am confruntat și-am înțeles după terminarea facultății repede care-s provocările și realitățile din silvicultură și-atunci m-am ambiționat să susțin și să continui această luptă pentru restaurarea unei silviculturi responsabile și bunăstarea comunităților locale. Am această determinare să continui această luptă pentru a promova un management forestier responsabil. 

Ce este poate cel mai frumos în lucrul alături de societatea civilă este libertatea de gândire, libertatea de acțiune, pe care în instituțiile statului sau într-un sistem, să spunem așa, o ai mai puțin. Or, dacă ea este dublată de capacitate, de entuziasm, atunci într-adevăr poți să convingi de soluțiile pe care le dezvolți și să contribui la o silvicultură sustenabilă, mai bună, în beneficiul întregii societăți.

continuarea în video-interviu

UE Împreună protejăm este o campanie de comunicare a Uniunii Europene care vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire la protecția pe care UE o asigură cetățenilor săi în fața amenințărilor globale și a altor pericole. Elementul central al acestei campanii îl constituie înlănțuirea de eroi obișnuiți care lucrează pentru UE sau beneficiază de sprijin din partea acesteia, în toate statele membre, care își unesc forțele și cooperează dincolo de interesele naționale atunci când întâmpină provocări în materie de sănătate, mediu, criminalitate, terorism, migrație și economie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații