Ioan Crișan a început afacerile cu bani împrumutați

În ședința de judecată începută miercuri, 14 ianuarie 2025, puțin după ora 9.00, și terminată în jurul orei 18.00 au fost audiați trei martori: Aurora Ardelean (fostă amantă și directoare la firmele lui Ioan Crișan), Sergiu Bîlcea (vicepreședintele Consiliului Județean Arad, fost deputat și fost ginere al lui Crișan) și Marius Nica (nepot și fost angajat al lui Crișan). 

Un hol cu oameni la tribunalIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Judecătoarea Adriana Mirela Roateș le-a cerut martorilor să explice în detaliu care erau relațiile de familie ale lui Ioan Crișan, cum funcționau firmele acestuia, cum se comporta Crișan în relația cu membrii familiei, angajații și partenerii de afaceri, dar și cum s-a comportat fiica victimei (acuzată că a comandat uciderea tatălui său) după explozia în care a murit Ioan Crișan. 

Primul martor audiat la termenul din 14 ianuarie de la Curtea de Apel Timișoara a fost Aurora Ardelean. Aceasta lucra la firmele lui Crișan, fiind cunoscută ca mâna lui dreaptă. Femeia era asumată, totodată, ca amantă a omului de afaceri. 

În fața instanței, Aurora Ardelean a declarat că Ioan Crișan a început afacerile în 1997. Pe ea a angajat-o pentru că avea nevoie de cineva care să îi țină contabilitatea primară a firmei. „Inițial oferea servicii de expediții transport, iar ulterior și-a cumpărat propriile camioane și a început să ofere servicii de transport propriu-zise. Primele camioane au fost achiziționate în perioada 2000–2004”, a relatat Aurora Ardelean. 

În 2003, fosta Fabrică de Cânepă din Arad, care deținea mai multe suprafețe de teren, hale și terenuri, a fost scoasă la vânzare, iar Crișan a văzut în achiziție o oportunitate de a-și dezvolta afacerea. Proprietatea a fost cumpărată la licitație cu aproximativ 100.000 de euro. Crișan nu avea bani, dar a accesat un credit de 60.000 de euro. „Acest credit a fost girat cu trei apartamente, inclusiv cu al meu”, a explicat martora.

Aurora Ardelean își amintește că acei ani „au fost foarte grei”. „Nu aveam lichidități, nu aveam bani să plătim ratele. Domnul Crișan a început să vândă fier vechi din incintă și, încet-încet, a restituit împrumuturile luate de la persoane fizice. Ulterior a vândut două hectare de teren și o hală. Atunci a achitat o parte din datoriile acumulate și s-a reabilitat financiar”, a mai declarat Ardelean, potrivit căreia firma de transport a lui Crișan a ajuns să aibă opt camioane care făceau transporturi internaționale și între 15 și 20 de angajați. 

Aurora Ardelean
Aurora Ardelean. Foto: evz.ro

Momentul în care Crișan a devenit potent financiar

Aurora Ardelean a povestit în fața judecătorului că, la un moment dat, Ioan Crișan a fost în Ungaria și a văzut o fermă în care era crescut somn african în apă termală. Având de la fosta fabrică bazine și apă termală neutilizată, Ioan Crișan și-a diversificat afacerile înființând prima fermă de somn african din România. 

„A mers în Olanda la o firmă piscicolă care creștea somn african pentru a se specializa. Și-a construit instalații pentru reproducerea acestor pești. A citit mult, a studiat mult și și-a dorit să dezvolte această afacere, mai ales că apa termală curgea și nu era folosită. Din momentul în care a înființat ferma piscicolă, era potent financiar, atât ca persoană, cât și ca firmă. Vindea pește atât persoanelor fizice, cât și firmelor. La un moment dat a avut contract cu Selgros. Foarte multă lume cumpăra somn african pentru a popula bălți. A realizat și o miniabatorizare, vânzând pește sacrificat, pe comandă, către persoane fizice”, a mai declarat martora. 

Aurora Ardelean a mărturisit că aproximativ jumătate din peștele comercializat de Crișan era vândut „la negru”, iar asta i-a permis să strângă sume mari de bani lichizi, din care erau plătiți oamenii angajați în acte cu salariul minim pe economie.

Inclusiv Aurora Ardelean era angajată cu minimul pe economie, dar a susținut în fața judecătorilor că primea în mână aproximativ 2.000 de euro. 

Martora a mai declarat că omul de afaceri Ioan Crișan obișnuia să dea bani cu împrumut, având la dispoziție banii încasați la negru din comerțul cu pește. Fondurile erau păstrate într-un seif, care a fost furat la un moment dat. Aurora Ardelean estimează că în interior erau aproximativ 100.000 de euro pe care Ioan Crișan nu i-a mai recuperat niciodată, hoții nefiind prinși.

Ioan Crișan a înființat prima crescătorie de somn african din România în comuna Iratoșu
Ioan Crișan a înființat în comuna Iratoșu prima crescătorie de somn african din România

Martora a mai declarat în proces că, odată ce firmele s-au dezvoltat, Ioan Crișan și-a diversificat activitățile, dezvoltând și o afacere cu fibră de sticlă. De asemenea, a cochetat cu ideea construirii unui parc fotovoltaic, dar a renunțat la afacere, închiriind, pentru suma de 2.000 de euro/lună, un teren de 13 hectare pe care a fost dezvoltat un astfel de parc.

Când camioanele au început să se învechească omul de afaceri le-a vândut și, pentru că avea clientelă formată, lucra ca o casă de expediții, închiriind camioane de la alte firme de transport. „A cumpărat și un autocar cu care transporta muncitorii la o firmă cu care colaboram”, a mai povestit femeia.

Pentru că afacerile îi mergeau bine, Crișan a cumpărat în anii 2016-2017 o casă de vacanță la Dumbrava, unde angajaților le plăcea să meargă în week-end să ajute la lucrările de întreținere.  

„Dorea să divorțeze și să rămână cu mine”

Aurora Ardelean a vorbit în fața instanței și despre subiectul sensibil al relației extraconjugale pe care o avea cu Ioan Crișan. Femeia a mărturisit că a avut o relație intimă cu Crișan de peste 20 de ani, până la momentul decesului. 

„Dorea să divorțeze și să rămână cu mine. Eu nu am fost de acord să divorțeze pentru că avea o soție și o fiică. Regret acest lucru. Poate nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat”, a mărturisit Aurora Ardelean în proces.

Femeia a spus că soția omului de afaceri știa de relație pentru că Ioan Crișan „a fost un om foarte asumat din toate punctele de vedere”. „Am locuit împreună aproximativ doi ani. Eu nu am fost de acord să divorțeze și, în urma discuțiilor purtate, de comun acord, s-a întors acasă”, a mai declarat femeia, potrivit căreia interacționa foarte rar cu soția victimei pentru că „domnul Crișan avea grijă să fie așa”. Despre soția lui Crișan spune că „i-a reproșat o singură dată anumite lucruri”.

Și Laura, fiica lui Crișan, știa de această relație. „Nu am avut discuții cu ea, cu excepția unei situații de la începutul relației, când, de față cu tatăl ei, i-a reproșat acestuia că are o relație cu mine. Reacția lui Crișan a fost: «Vorbim acasă»”, a mai declarat Aurora Ardelean.

„Ura risipa și extravaganța. Laura a devenit o rușine pentru domnul Crișan”

Despre Laura Dronca (fostă Crișan, fostă Bîlcea) Aurora Ardelean a spus că nu era implicată în activitatea firmelor, mergând foarte rar la sediu. „Domnul Crișan îi dădea bani, dar nu fără măsură. După despărțirea de Sergiu, i-a plătit toate cheltuielile casei. Când pleca în concediu, îi dădea bani. Tot ce era nevoie pentru copii era plătit de domnul Crișan. Laura a fost angajată la firmă, primea salariu minim pe economie, iar când avea nevoie, domnul Crișan îi dădea bani. Dacă îi cereai 1.000 de lei, trebuia să îi spui pentru ce. Era un om foarte chibzuit. Prețuia banul muncit, ura risipa și extravaganța”, a mai explicat martora. 

Fosta amantă a omului de afaceri ucis în asasinatul cu bombă de la Arad a declarat că „Laura nu avea nicio sursă de venit proprie, nici bani puși deoparte, nici bijuterii”.

„Depindea financiar de domnul Crișan. Din câte știu, veniturile din avocatură au fost minime. Îi dădea sume pentru cheltuieli, dar nu mari și nici fără limită. Nu oferea bani fără discernământ. După despărțirea de Sergiu, Laura a devenit o rușine pentru domnul Crișan. Nimeni nu îl mai întreba ce face Laura, pentru că se știa că nu face nimic și, ca să nu îl jignească, evitau subiectul. Singura dată când Laura l-a făcut fericit a fost când i-a născut cei doi nepoți”, a mai declarat Aurora Ardelean în fața instanței.

Mâna dreaptă a lui Crișan de la firmele acestuia a spus că fiica Laura „nu a realizat nimic din ceea ce și-ar fi dorit domnul Crișan”: „A existat un proiect pentru un ștrand termal. La un moment dat a renunțat și a spus că «nu are cu cine», referindu-se la Laura. Avea nevoie de cineva din familie care să se implice”.

Laura Dronca (fostă Crișan, fostă Bîlcea) dusa de mascati
Laura Dronca (fostă Crișan, fostă Bîlcea). Foto: Dumitru Angelescu

„Era foarte supărat pe Laura și nu voia să îi lase nimic”

Femeia a declarat că divorțul dintre Laura fostul deputat Sergiu Bîlcea ar fi intervenit pe fondul unei relații extaconjugale a bărbatului și nu știe, așa cum a declarat soția lui Crișan, să fi existat violențe verbale sau fizice din partea lui Sergiu asupra Laurei. „Relația dintre Sergiu și domnul Crișan a fost una corectă. De la început domnul Crișan a spus că Laura și Sergiu nu vor rămâne împreună. După ce s-au căsătorit nu s-a implicat în relația lor. Domnul Crișan, împreună cu Sergiu, a construit pe terenul casei părintești o locuință în care au stat Sergiu, Laura și copiii. Banii au provenit atât de la domnul Crișan, cât și de la Sergiu”, a mai declarat Aurora Ardelean.

Martora a mai spus în fața instanței că Laura a fost „cea mai mare dezamăgire din viața domnului Crișan”.

„Oricât a încercat, nu a reușit să facă nimic cu ea. Nici cu bani, nici fără bani. A vrut să o ajute, poate-poate va face ceva. Era foarte supărat pe Laura și nu voia să îi lase nimic. Totul trebuia să fie pentru nepoți. Spunea: «O să vorbesc cu Sergiu să îi las administrarea firmelor, casa de pe Bicaz lui Vlad, casa de pe Coloniștilor Alexandrei». Când l-am întrebat ce va face cu Laura, să îi lase măcar apartamentul de pe Mioriței. Mi-a răspuns: «Mă mai gândesc». Când am întrebat unde va sta Laura, a spus: «Dacă vrea fiu-su să o țină, să o țină»”, a mărturisit Ardelean. 

„A fost duminică la noi și și-a luat mâncare”

Relația dintre Laura și tatăl său a fost descrisă de Aurora Ardelean ca fiind una mai degrabă rece. „Se vizitau rar. Când îl întrebam dacă a mai vorbit cu Laura, îmi spunea: «Da, a fost duminică la noi și și-a luat mâncare». Nu îmi spunea dacă nu îl întrebam. Spunea că o sună, dar că are telefonul pe silent și îl suna înapoi după două-trei zile. În concedii nu mergea cu Laura. Ea pleca în concedii cu mama ei”, a mai declarat femeia, care a spus despre Crișan că de luni până sâmbătă era la firmă, iar în concedii nu mergea de loc, singura perioadă de repaus fiind în luna ianuarie, când mergea o săptămână la Felix. 

Cu partenerii de afaceri Crișan a avut discuții, dar „încheia rapid orice conflict, iar pentru el acea persoană nu mai exista”. „Era impulsiv când vedea aroganță”, a declarat Aurora Ardelean.

Despre mașina Mercedes în care a murit, Aurora Ardelean a declarat că era cumpărată recent, dar nu era folosită permanent. Mașina era înmatriculată pe numele surorii Aurorei Ardelean, care era persoană cu handicap, și avea anumite scutiri la plata impozitului. 

„Reacția Laurei nu mi s-a părut normală pentru cineva la care îi moare tatăl”

Aurora Ardelean a povestit că în ziua în care mașina în care se afla Ioan Crișan a explodat a fost prima care a ajuns la fața locului. „Am sperat că nu este în mașină”, povestește femeia. A sunat-o apoi pe Laura. „Reacția Laurei nu mi s-a părut normală pentru cineva la care îi moare tatăl. Toți eram șocați. Ca fiică, să nu întrebi ce s-a întâmplat – nimic. Reacția ei la aflarea veștii a fost ciudată, reținută. Nu a vărsat o lacrimă”, a mai declarat Aurora Ardelean. 

Explozia în care a murit Ioan Crișan
Explozia în care a murit Ioan Crișan

Martora a declarat că după decesul lui Ioan Crișan a colaborat cu fiica bărbatului în administrarea firmelor, ea fiind singura care avea drept de semnătură la bancă. Aurora Ardelean spune că, după ce a devenit moștenitoare cu acte în regulă, Laura Dronca a început să vândă din bunurile moștenite de la tatăl său: casa de pe Bicaz (aproximativ 180.000 de euro), terenurile închiriate firmei de panouri fotovoltaice (450.000 de euro).

„După vânzarea terenului, la câteva zile, cu 40.000 de euro i-a cumpărat actualului soț o mașină. Ne întrebam cu toții ce face cu banii. Se vorbea că va cumpăra apartamente în Spania sau două TIR-uri, dar nu s-a întâmplat nimic. Măcar să fi pus bani pe numele copiilor, să împlinească ce a vrut domnul Crișan”, a declarat Aurora Ardelean.

Fosta angajată a lui Crișan susține că a fost păstrată angajată până la finalizarea moștenirii pentru că „și-au dat seama că fără mine activitatea firmelor era compromisă”.

„După realizarea moștenirii, am întrebat-o ce facem. Mi-a spus: «Rămâi și îți vezi de treabă». Laura s-a ocupat de firme de la data exploziei până la realizarea moștenirii. În iulie (n.r. 2023), după moștenire, a fost adus ca director Nica Marius, verișorul Laurei, iar de atunci Laura nu s-a mai ocupat de activitatea societăților”, a mai declarat Aurora Ardelean, care spune că a plecat din firme pentru că, deși nu i s-a spus direct, la urechile ei au ajuns semnale că „nu își mai justifică salariul”: „M-am simțit dată la o parte. Firma există ca locație și clădiri, dar nu mai funcționează”.

„Cred că Laura ar fi putut avea dorința să își omoare tatăl”

Aurora Ardelean susține că, privind în urmă, i se pare ciudat ce s-a întâmplat după decesul lui Ioan Crișan. Unul dintre detalii, susține Ardelean, este că timp de trei ani, când nu era suspectă de uciderea tatălui său, Laura nu s-a interesat niciodată de mersul anchetei. Apoi, susține martora, în anul 2021, când a murit Ioan Crișan, a fost singurul în care Laura nu și-a serbat cu tatăl său ziua de naștere, care era în luna mai, cu câteva zile înainte de crimă.  

„Nu s-a ținut cont de nicio dorință a lui, deși familia știa. Nu a rămas nimic din firmă. Nu am înțeles vânzările succesive. Din firmă se făceau bani, existau resurse suficiente. Nu am înțeles graba cu care s-a vândut casa de pe Bicaz, când toată lumea știa că trebuia să îi rămână lui Vlad (n.r. – nepotul lui Crișan). Nu am înțeles unde s-au dus atâția bani. Concedii și extravaganțe s-au plătit din firmă. În firmă (n.r. – după deces) nu s-a întâmplat nimic pozitiv, doar negativ”, a declarat Aurora Ardelean.

Întrebată de unul dintre avocați, după aproximativ patru ore de audieri, dacă crede că Laura ar fi fost capabilă să facă faptele de care este acuzată, Aurora Ardelean a răspuns: „Cred că Laura ar fi putut avea dorința să își omoare tatăl. După tot ce s-a întâmplat, da. Cred că Laura ar fi putut să comită faptele de care este acuzată. Această concluzie o trag din modul de derulare a faptelor: nu vorbești cu tatăl tău o lună, nu îți serbezi ziua, vii în firmă și nu păstrezi nimic în amintirea lui, spectacolul de la înmormântare cu pază și protecție. Domnul Crișan nu a fost un interlop, ci un om simplu, cu prieteni puțini, oameni simpli. Să treci pe lângă cimitir și să nu aprinzi o lumânare. Domnul Crișan nu voia să îi lase Laurei nimic tocmai pentru că s-ar fi ajuns unde s-a ajuns: la a prăpădi tot”.

Mărturia lui Sergiu Bâlcea

Audiat ca martor, după Aurora Ardelean, a fost Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad. Acesta a povestit cum a ajuns să lucreze pentru Ioan Crișan și cum a ajuns să o cunoască, lucrând pentru Crișan, pe fiica acestuia, Laura. 

Sergiu Bîlcea imbracat in sacou gri
Sergiu Bîlcea

„Ca om matur, domnul Crișan nu a fost în totalitate de acord cu relația noastră. Probabil a văzut că nu ne potriveam, dar acest lucru nu a împiedicat continuarea relației mele cu Laura”, a spus Bîlcea, care a divorțat de Laura în 2016. 

Sergiu Bîlcea a declarat că, după căsătoria cu Laura Crișan, a plecat la o firmă mai mare. „Singurul proiect comun cu domnul Crișan a fost construirea unei case pe un teren al familiei Crișan, în Aradul Nou. Toată lumea a participat la cheltuielile pentru construcție. O mare parte din bani a provenit de la mine și de la Laura. Casa a fost trecută pe numele lui Crișan Ioan, cu înțelegerea că aceasta va rămâne copiilor”, a mai declarat Bîlcea. 

Politicianul spune că din momentul separării de Laura nu a mai interacționat cu fostul său socru. „Relația dintre Laura și domnul Crișan nu era una perfectă din punctul de vedere al Laurei. Ea suferea din cauza relației extraconjugale a tatălui. Relațiile de familie erau întreținute în principal de bunica copiilor. Cu domnul Crișan ne vedeam doar în anumite situații. Alexandra (n.r. – fiica cuplului) locuia cel mai mult cu bunicii. Soacra mea gătea. Exista o legătură foarte apropiată între fiică și mamă. Era clar că Laura și mama ei nu erau fericite cu relația extraconjugală, dar exista cumva o acceptare tacită a situației”, a mai spus Bîlcea. 

„Nu am participat la discuții între fiică și mamă privind un eventual divorț (n.r. – între soții Crișan). La început nu a fost simplu de acceptat situația. Existau discuții în familie între tată și fiică. În anul 2000, când ne-am căsătorit, era aceeași situație. În 2016, la fel. Exista o nemulțumire a Laurei, dar nu una critică”, a mai explicat fostul ginere al victimei.

Despre fosta soție, politicianul a pus că rolul ei în casă era educația copiilor. „Nu avea un job stabil. Se ocupa de tot ce ținea de casă. Soacra mea gătea destul de des. Nu întrebam la finalul zilei cine a gătit. În casă puteau intra 3.000-4.000 sau chiar 5.000 de euro. Laura nu era o persoană cheltuitoare la acel moment. Era destul de moderată. Nu m-aș putea plânge că ar fi trăit extravagant”, a mai spus Bîlcea în fața instanței.

Sergiu Bîlcea spune că motivul divorțului de Laura „nu a fost legat de violențe”. „Dacă aș fi fost o persoană privată nici nu s-ar fi discutat despre acest divorț în cadrul acestui proces. Dacă ar fi existat violențe, nu ar fi existat un divorț pe cale amiabilă. Divorțul s-a desfășurat normal, la notar. Totul s-a schimbat în momentul în care numele meu a fost vehiculat pentru o posibilă candidatură la Primăria Arad. A existat o campanie de presă pe care Laura, indirect, a girat-o. A fost supărarea unei femei care a văzut că fostul soț merge mai departe”, a mărturisit Bîlcea. 

„Nu o consider capabilă să săvârșească o asemenea faptă”

Sergiu Bîlcea a declarat că nu știe dacă fostul său socru a primit amenințări pentru că nu aveau o relație apropiată, dar a spus că „era o fire colerică, vulcanică”. 

„Relația mamă-fiică era foarte puternică. Până în 2016, relația Laurei cu tatăl s-a diluat. Nu cunosc discuțiile dintre ei. Probabil că fiecare avea nemulțumirile sale. Domnul Crișan putea fi nemulțumit că investise bani în cariera Laurei, iar Laura putea avea pretenții mai mari de la el, având în vedere relația extraconjugală”, a mai spus Bîlcea în fața instanței.

Vicepreședintele CJ Arad a declarat că nu a fost de acord cu constituirea de parte civilă de către fiica sa (care cere daune morale de 500.000 de euro), dar nu a putut să o influențeze.

„Când procurorii au chemat-o pentru a se constitui parte civilă, am sfătuit-o să nu facă acest lucru, având în vedere relațiile cu bunica și cu mama. Totuși, a luat singură decizia de a se constitui parte civilă. Relația apropiată cu bunicul o face să simtă nevoia de a păstra o amintire a acestuia. Nu știu ce bunuri au fost vândute ulterior decesului. Am înțeles că a existat un moment în care bunurile au început să fie vândute. Nu am dorit să mă implic și am preferat să stau departe de acest aspect”, a mai spus Bîlcea.

Fostul deputat spune că nu a discutat niciodată cu Ioan Crișan despre preluarea administrării firmelor: „Singura dată când am intrat în contact cu o asemenea idee a fost după explozie, când Aurora Ardelean m-a întrebat dacă am vorbit cu domnul Crișan. I-am spus că nu”. Întrebat ce crede despre faptele de care e acuzată fosta sa soție, Sergiu Bîlcea a spus: „Pe Laura, așa cum o cunosc eu până în 2016, nu o consider capabilă să săvârșească o asemenea faptă”.

Până la audierea fostului soț, deși au mai fost audiați trei martori, Laura Dronca nu a simțit nevoia să adreseze întrebări în mod direct martorilor. 

Cu ocazia audierii lui Bîlcea, acuzata a cerut pentru prima dată de la începerea procesului să îi fie permis să adreseze întrebări. Laura Dronca l-a întrebat pe Bîlcea din ce bani și-a cumpărat primul Ford, în timpul căsătoriei, dorind să arate că „banii de pe apartamentele despre care el nu își mai amintește s-au plătit pentru Ford”. 

„Avansul de 10.000 de euro (n.r. pentru mașină) a fost plătit din banii familiei Bîlcea, posibil să fi fost de la familia inculpatei”, a spus Sergiu Bîlcea, considerând că întrebarea este „de cancan”. 

„Era tot timpul cu un pas în fața noastră”

Audierile maraton de la Curtea de Apel Timișoara s-au încheiat cu ascultarea lui Marius Nica, nepot și fost angajat al lui Crișan. Acesta a povestit cum a ajuns să lucreze pentru unchiul său în anul 2012, când firmele omului de afaceri erau la apogeu. „Am fost angajat ca economist, am făcut și transporturi, am învățat să mă ocup și de pește. În 2012 firmele mergeau foarte bine. Unchiul meu venea în fiecare zi la firmă. Aurora era mâna dreaptă a domnului Crișan în activitatea firmelor”, a declarat Nica. 

Martorul a povestit că, la un moment dat, Crișan i-a spus că are unul sau doi bitcoini. „Era foarte bine pus la punct cu tehnologia. Era tot timpul cu un pas în fața noastră”, a mai declarat Nica. 

Despre relația Laurei Dronca cu Ioan Crișan, martorul a declarat că „aveau tot felul de nemulțumiri unul față de altul”. „Domnul Crișan era nemulțumit că Laura nu face nimic și nu se implică. Ca o părere personală, nici eu nu cred că aș fi vrut să lucrez cu amanta tatălui”, a mărturisit Nica, potrivit căruia Ioan Crișan ar fi vrut ca afacerile să fie continuate de nepoata sa Alexandra. 

„La un moment dat, Crișan Ioan a venit în birou și a spus că va vorbi cu Bîlcea Sergiu să preia el administrarea societăților pentru că s-a săturat. Nu știu dacă a avut loc discuția între Bîlcea Sergiu și Crișan Ioan”, a mai declarat martorul. 

Următorul termen din proces a fost fixat în 29 ianuarie 2026. Pentru acest termen au vor fi chemați să depună mărturie șapte martori. 

Moartea lui Ioan Crișan

Omul de afaceri Ioan Crișan a murit pe 29 mai 2021, la vârsta de 66 de ani, în urma unui atentat cu bombă. Mașina sa Mercedes a explodat în parcarea unui supermarket din Arad, la scurt timp după ce a pornit motorul și a început deplasarea. 

Ioan Crișan
Ioan Crișan

Cazul este considerat de către anchetatori crimă cu premeditare (omor calificat), fiind vorba de o bombă artizanală pusă sub scaunul șoferului, cu sistem de declanșare la pornirea motorului. În octombrie 2024, după mai bine de 3 ani de anchetă, fiica sa, Laura Crișan, a fost arestată preventiv, fiind considerată principala suspectă în comiterea asasinatului. 

Mai sunt judecați pentru implicare în asasinatul cu bombă al lui Ioan Crișan doi bărbați, acuzați de executarea faptei: Bogdan Adrian Horodincă și Sebastian Ilie Bulbuc. Laura Dronca este acuzată de instigare la omor calificat (în formă agravată – violență în familie), instigare la distrugere și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive. Procurorii susțin că ea ar fi comandat și plătit asasinatul, suma vehiculată fiind de circa 100.000 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.