Procesul cântecului interpretat de copii cu titlul „Dragi adulți buni și dragi, opriți războiul!”, în Rusia: „Discreditează armata”

Comentează

Dina Anișcik, o educatoare din Ussuriisk, regiunea Primorie, a fost amendată cu 30.000 de ruble, circa 300 de euro, pentru o reprezentație artistică a elevilor ei, la un festival dedicat aniversării Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Autoritățile au considerat că spectacolul a discreditat armata rusă, a transmis portalul independent Sibreal.

Dina Anișcik, educatoare la Liceul CFR nr. 20 din Ussuriisk, a fost găsită vinovată de „discreditarea armatei ruse” și amendată cu 30.000 de ruble (300 de euro).

Incidentul s-a petrecut pe 7 aprilie, la Festivalul de creație pentru copii „Țara Minunilor” dedicat aniversării Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Anișcik a coordonat un spectacol al grupului vocal „Curcubeu”, în care copiii au interpretat cântecul „Dragi adulți buni, opriți războiul!” și au afișat pancarte cu mesajul „Nu războiului!”, în rusă, engleză și ucraineană.

Autoritățile au considerat că reprezentația „a subminat încrederea unui cerc nedefinit de persoane cu privire la utilizarea armatei ruse în străinătate”. Anișcik nu și-a recunoscut vina.

Arhiva foto

Colegii educatoarei au declarat că acuzațiile sunt absurde: „Ce propagandă pro-ucraineană?! Este un cântec al Tatianei Vetrova, scris în 2004 pentru altă aniversare a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Copiii l-au interpretat pentru cea de-a 80-a aniversare”.

Și dacă ar fi cântat «Dragi adulți, continuați războiul!» și ar fi ieșit cu afișe «Da, războiului!», atunci ar fi primit un premiu, presupun, nu?

Melodia este interpretată în mod regulat la concursuri de muzică pentru copii și la spectacole dedicate aniversărilor diferitelor conflicte militare.

Dina Anișcik a explicat că spectacolul fusese aprobat în prealabil de organizatori. Cântecul, scris cu 11 ani în urmă de un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, este interpretat frecvent la concursuri și spectacole pentru copii dedicate aniversării diverselor conflicte militare.

Versurile cânteculu „Opriți războiul”:

Cei mai buni adulți,
Opriți războiul!
Și voi decora primăvara pentru voi,
Cu stele multicolore,
Și vă voi construi,
Casrele din nisip în care să vă jucați.
Și nu voi mai plânge,
și nu-mi va mai fi frică.

Copiii nu au unde să se joace.
Unde este război,
Nu poți culege flori,
Unde este război,
Nimeni nu va răspunde la întrebarea:
Pentru ce Mor copiii nevinovați?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
18:06
Pensia de serviciu pe care o primește fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției: „Nu am stabilit-o eu”
Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete. Sursa foto:  Inquam Photos / George Călin, Hepta
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
Ultimele știri
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
18:16
Un guru în robotică spune că oamenii vor deveni pentru roboți ceea ce sunt câinii pentru noi
18:15
Ian McKellen a uitat o replică în „Stăpânul Inelelor”. Greșeala care a devenit unul dintre momentele emblematice ale filmului
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri