PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ
În zonele de deal şi de munte, vremea se va menţine predominant frumoasă şi mult mai caldă decât în mod normal pentru prima decadă a lunii decembrie, iar cerul va fi variabil. În zonele joase din vestul, nord-vestul şi centrul ţării, local în cele din sud şi pe arii restânse în est se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă, iar izolat vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Transilvania şi 15 grade în dealurile Olteniei şi Munteniei, iar cele minime se vor încadra, în general, între -4 grade şi 4 grade.
LA BUCUREŞTI
Cerul va fi temporar noros şi, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 0…1 grad.
PROGNOZA METEO pentru MARȚI
ÎN ŢARĂ
Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în regiunile extracarpatice, însă la nivelul întregii ţări, temperaturile maxime se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii decembrie şi vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zonele joase de relief, cu precădere din vestul, centrul şi sud-vestul teritoriului unde, local, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, posibil asociată, izolat cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în estul ţării ziua, iar noaptea la munte, în masivele sud-vestice. Temperaturile minime se vor încadra între -10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 3 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.
LA BUCUREŞTI
Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de cele din ziua precedentă, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru prima decadă a lunii decembrie. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Valorile termice vor continua să scadă, îndeosebi în regiunile extracarpatice unde, se vor apropia de normele climatologice specifice acestei perioade, iar în vestul şi nord-vestul ţării, acestea se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul şi sud-estul teritoriului. În zonele joase de relief, cu precădere din jumătatea nordică a ţării, local, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 3 grade pe litoral.
LA BUCUREŞTI
Valorile termice vor continua să scadă şi se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad, uşor mai scăzută în zona periferică a oraşului.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
10.12.2015 ORA 08 – 13.12.2015 ORA 08

ÎN ŢARĂ
Valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării. Mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, în zonele joase de relief se va semnala nebulozitate joasă sau ceaţă. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în regiunile nordice, însă acestea vor fi slabe şi pe arii restrânse.

LA BUCUREŞTI
Valorile termice se vor menţine apropiate de normele climatologice specifice aceastei perioade a anului. Mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor se va semnala nebulozitate joasă sau ceaţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.