A șasea zi de proteste pentru transportatori și fermieri. Manifestații în mai multe orașe, intrările în Portul Constanța - blocate

 58 comentarii
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Protestele au continuat luni, 15 ianuarie, pentru a șasea zi consecutivă, după ce negocierile din weekend dintre fermieri, transportatori și reprezentanții Guvernului au eșuat. Au avut loc noi negocieri la Ministerul Agriculturii cu reprezentanții fermierilor, la finalul cărora s-au agreat 13 solicitări. Între timp, traficul rămâne paralizat la Afumați, la intrarea în București, unde se află mai multe autocamioane și tractoare. Blocaje sunt și la Constanța, unde protestatarii au blocat mai multe intrări în port.

UPDATE ora 22.10: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a prezentat pe Facebook lista cu cele 13 solicitări venite din partea fermierilor, care au fost prinse într-un proces verbal.

UPDATE ora 21.40: Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că 99% din solicitările fermierilor s-au rezolvat, iar în privința transportatorilor sunt încă negocieri, inclusiv cu asiguratorii.

„Aproape 99% din solicitările de la Ministerul Agriculturii s-au închis. Ce mi-e mie ciudă e că 90% dintre ele erau bugetate pe anul în curs. Era normal că nu am avut timp, niciun ministru nu putea să aibă timp în trei, patru zile să le și promoveze ca ordonanțe. După întâlnirile de azi de la minister, înțeleg că toate problemele au fost rezolvate”, a spus premierul, la Antena3.

Ciolacu a afirmat că protestele sunt „îndreptățite” și reprezintă „o frustrare acumulată”. În același timp, șeful Guvernului a precizat că „99% din solicitările fermierilor s-au rezolvat”, iar „într-o zi, două” vor fi găsite toate soluțiile.

UPDATE ora 19.55: Protestatarii au blocat Porțile 7 și 9 din Portul Constanța. În zona respectivă sunt prezente peste 100 de camioane şi autoturisme, iar coloana de mașini se întinde pe mai mulţi kilometri, potrivit News.ro. Au existat şi situaţii tensionate, atunci când unii angajaţi din port au vrut să plece acasă, deoarece îşi terminaseră programul de lucru, dar nu puteau din cauza blocajelor.

UPDATE ora 19.20: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi reprezentanţii fermierilor au agreat 13 solicitări, după mai bine de trei ore de negocieri, transmite Agerpres.

Printre acestea se află acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina, acordarea de credite cu dobândă subvenţionată și plata unui sprijin de 100 de euro per ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina. Pe lista solicitărilor aprobate se află şi actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură, cu termen 31 iunie 2024.

În acest context, reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), Marius Micu, a anunţat că probabil va fi decisă suspendarea protestelor. „O să avem o întâlnire în care o să ne consultăm, pentru că o mare parte dintre solicitările noastre au fost agreate de ministru. Probabil că vom decide să suspendăm orice iniţiativă de a efectua proteste până la ajungerea unui termen. La momentul în care se vor îndeplini sau nu se vor îndeplini, vom lua din nou decizia ce vom face în actul de reprezentare”, a spus Marius Micu.

La rândul său, ministrul Agriculturii a spus că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”, iar procesul verbal pe care l-a încheiat cu reprezentanţii fermierilor va fi asumat şi respectat de el.

UPDATE ora 17.55: Fermieri din Alba, cărora li s-au alăturat şi câţiva transportatori, au participat la un marş de protest autorizat, cu aproape 200 de autovehicule, majoritatea tractoare, în Alba Iulia.

Pentru a nu bloca traficul, s-a respectat cerinţa autorităţilor de a se circula în coloană pe o bandă de mers. Acţiunea de protest a durat mai multe ore, deoarece viteza cu care oamenii s-au deplasat cu autovehiculele a fost una de doar câţiva kilometri pe oră, scrie Agerpres.

UPDATE ora 17.35: Sectorul ovin şi caprin va beneficia în anul 2024 de o sumă de 80 de milioane de euro prin sprijinul cuplat, iar prin ajutorul naţional tranzitoriu vor fi disponibile în acest an alte 40 de milioane de euro, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Ministrul a precizat că le-a cerut asociaţiilor să depună în continuare proiecte pe această axă, chiar dacă în prezent banii nu sunt suficienţi, pentru că este posibilă relocarea sumelor de pe alte axe din Programul Strategic, iar aceşti bani pot merge către investiţii în fermele din sectorul ovin, scrie Agerpres.

UPDATE ora 17.00: Zeci de fermieri au protestat, blocând circulaţia pe centura municipiului Roman şi pe o porţiune din DN2 care tranzitează oraşul, raliindu-se la protestele naţionale. Au participat reprezentanţi ai marilor şi micilor fermieri, cu tractoare, camioane şi maşini mici.

Pe unele dintre utilaje au fost arborate drapele, dar şi mesaje prin care se solicită Guvernului facilităţi pentru agricultori, potrivit Agerpres. La un moment dat, circulaţia pe DN2, pe podul peste Moldova, a fost paralizată aproape complet după ce fermierii au ocupat cu utilajele ambele benzi de circulaţie şi au mers cu circa 3 kilometri pe oră.

Un echipaj de poliţie a intervenit şi a solicitat deblocarea uneia dintre benzile de circulaţie pentru ca traficul să se poată desfăşura oarecum normal pentru ceilalţi şoferi. Protestul fermierilor a durat circa o oră şi nu s-au înregistrat incidente.

UPDATE ora 16.40: Circulaţia autovehiculelor de mare tonaj este restricţionată spre punctul de trecere a frontierei Siret din judeţul Suceava, unde peste o sută de tractoare, TIR-uri şi mașini au blocat parţial drumul, potrivit news.ro. Către vamă pot circula doar autoturismele şi mijloacele de transport persoane, care intră, alternativ, pe un culoar format printre autovehiculele protestatarilor.

Aproximativ 150 de protestatari continuă în judeţul Suceava acţiunile spontane declanşate de către fermieri şi transportatori. În cursul după-amiezii, participanţii la manifestaţii au ajuns cu 95 de tractoare, şapte TIR-uri şi şase autovehicule pe drumul care duce către vama Siret, aflându-se la doi kilometri de punctul de trecere a frontierei.

UPDATE ora 16.00: Nicoleta Olteanu, directoarea executivă a Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea, a transmis către Libertatea o scrisoare deschisă prin care explică trei dintre motivele pentru care o parte a membrilor asociației protestează. Mai multe detalii AICI.

UPDATE ora 15.25: Peste 50 de autocamioane participă la un protest al transportatorilor organizat pe drumul de centură din Bistriţa, acestea deplasându-se cu viteză redusă şi claxonând, scrie Agerpres.

Protestul a pornit la orele prânzului, din zona unui parc auto din localitatea componentă Viişoara, iar autocamioanele au pătruns apoi pe DN 17 şi au străbătut centura municipiului, până la intersecţia cu DN 17C, şi înapoi.

UPDATE ora 15.20: Fermierii protestează și în judeţul Timiş, lângă frontiera cu Serbia. Aproximativ 25 de tractoare şi alte circa 25 de maşini se află pe drumul spre şi dinspre Punctul de Trecere a Frontierei de la Moraviţa, potrivit news.ro.

Coloana de maşini porneşte din centrul localităţii Moraviţa şi ajunge până aproape de Punctul de Trecere a Frontierei spre Serbia. Coloanele și mașinile nu blochează drumul, ci doar circulă pe această porţiune.

UPDATE ora 13.00: Un protest are loc și în faţa Prefecturii Mureș, la care participă fermieri, transportatori, dar şi persoane care susţin mişcările de stradă ale celor două categorii, a relatat news.ro. De asemenea, la intrările în orașul Târgu Mureş, autorităţile au instituit filtre pentru a nu permite intrarea în oraş a utilajelor agricole şi autovehiculelor de mare tonaj.

Proteste ale fermierilor și transportatorilor mai au loc și la Sibiu, Suceava şi Craiova. De asemenea, manifestații sunt şi în judeţul Dolj, fără ca traficul rutier să fie afectat.

UPDATE ora 12.50: Șeful Jandarmeriei Române, Alin Măstan, a anunțat că au fost trimiși jandarmi în peste 27 de judeţe, la proteste.

„Am avut efective angrenate în peste 27 de judeţe, acolo unde protestatarii au decis, au ales să-şi manifeste nemulţumirile în spaţiul public. De asemenea, şi în Bucureşti, ocazie cu care au intervenit cu efectivele Jandarmeriei, conform competenţelor legale, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”, a precizat oficialul Jandarmeriei Române.

UDATE ora 12.20: Premierul Marcel Ciolacu le-a spus miniștrilor, în ședința care a avut loc dimineață la Palatul Victoria, că „negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii”, dar există și o linie roșie. „Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, a afirmat Ciolacu, potrivit comunicatului Executivului.

El a cerut „urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatori”.

UPDATE ora 12.05: Inspectorul șef al Poliției Române, Benone Matei, a reacționat într-o declarație de presă, după ce Sindicatul Europol a cerut oamenilor legii să nu asculte dispozițiile și ordinele date de superiori, pe care ei le consideră „ilegale”.

„Sunt interesante afirmațiile. Pot să vă transmit că la acest moment dispozițiile au fost foarte clare pentru respectarea legii, nimic altceva. Respectarea legii nu este opțională. Au fost transmise dispoziții clare pentru a respecta legea și pentru a proteja populatia”, a spus șeful Poliției Române, Benone Matei.

UPDATE ora 11.45: Zeci de dosare penale au fost făcute după protestele fermierilor. „Unele persoane au cerut pe grupurile de WhatsApp să se meargă cu topoarele la Guvern”, a declarat Benone Matei, Inspectorul general al Poliției Române.

UPDATE ora 10.55: Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a spus la B1TV că protestatarii nu vor să ajungă în București, dar a adăugat că printre ei s-au infiltrat instigatori care încearcă să-i convingă să forțeze barajele.

UPDATE ora 9.20: Sindicatul Europol a susținut că liderii coaliției PSD-PNL se tem de democrație și că polițiștii și jandarmii sunt folosiți ca să intimideze fermierii și transportatorii care așteaptă la intrarea în București. Sindicaliștii au cerut oamenilor legii să nu asculte dispozițiile și ordinele date de superiori, pe care ei le consideră „ilegale”.

Știrea inițială: În localitatea Afumați din județul Ilfov, circulația este restricționată pe prima bandă pe ambele sensuri, fiind ocupată de autocamioane, în contextul protestului transportatorilor, a anunțat Centrul Infotrafic al IGPR.

Poliția a avertizat că șoselele de centură din marile orașe ar putea fi blocate. „Se estimează ca aceste proteste să continue și pe parcursul zilei, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din țară, în special pe șosele de centură ale marilor orașe sau la intrările în acestea”, a transmis Centrul Infotrafic.

Premierul Marcel Ciolacu va avea la ora 9.30, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu ministrul de interne Cătălin Predoiu, cu ministrul transporturilor Sorin Grindeanu, cu ministrul agriculturii Florin Barbu şi cu reprezentanţi de la Ministerul Finanțelor, în încercarea de a debloca situația. Discuțiile sunt programate să dureze aproximativ o oră.

Negocieri eșuate la Finanțe

Reprezentanții fermierilor și transportatorilor au anunțat duminică, 14 ianuarie, că protestul lor va continua, după ce discuţiile de aproape patru ore, de la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat. În acest timp, problemele în trafic au continuat.

„În urma întâlnirii cu domnul ministru al finanțelor, declarăm că nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislația europeană. Nu s-au găsit soluții pentru reducerea cheltuielilor bugetare. În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârșit până când aceste autorități vor înțelege că neputința dumnealor de a gestiona o țară este reală. Totul se motivează pe Comisia Europeană, PNRR. S-au acceptat toate (n.red. - cererile), dar nu se poate niciuna, asta e concluzia”, a declarat Dănuț Andruș, reprezentantul fermierilor prezent la negocieri.

Ce a spus Ministerul de Finanțe

De partea cealaltă, ministerul condus de Marcel Boloș a transmis că protestatarii doreau „măsuri pentru sprijinirea și încurajarea evaziunii fiscale”, noi categorii de facilități fiscale, „aspect care nu se pretează pe situația fiscal-bugetară a României”, să nu mai plătească accize la carburant și au cerut ca statul român „să reglementeze obținerea banilor din domeniul drogurilor”, măsură considerată de Ministerul de Finanțe drept nerezonabilă.

De asemenea, ministrul Boloș a anunțat sigiliul electronic al mărfurilor și că România înăsprește regulile pentru cerealele din Ucraina.

Revendicările transportatorilor

  1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.
  2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 și respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere).
  • Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene, şi evitarea dublei taxări.
  • Mutarea controalelor rovinietei, cântarului şi măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere).

3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană

  • Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 de lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.
  • Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 de euro/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 euro/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare.

4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:

  • Reglementarea unei legi antidumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.
  • Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc două ore.
  • Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu.
  • Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia.
  • Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente.

5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport.

6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa, care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (58)
  • Avatar comentarii

    mica 15.01.2024, 10:27

    Oprirea cresterii preturilor e evaziune fiscala?

  • Avatar comentarii

    nasty1 15.01.2024, 10:43

    Dar unde este de o saptamana Ciolacu, marele revolutionar impostor? S-a ascuns ca un sobolan de frica protestatarilor? Inainte de protestele astea, ii placea sa apara peste tot, dadea declaratii smecheresti, "la misto", a trimis presei chiar si poze despre cat de bun crestin este (de la Muntele Athos). De fapt, el apare doar cand sunt de comunicat lucrurile bune, care nu-i afecteaza imaginea, iar acum "revolutionarul" de Buzau se ascunde cu lasitate...

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 15.01.2024, 10:56

    O sa se înțeleagă până la urmă oamenii nu mai au ce pierde în România se trăiește la limită

  • Avatar comentarii

    Inginer 15.01.2024, 11:00

    Staţi puţin, RCA pentru un camion e numai 5000 lei? Acum câţiva ani, pentru un Logan am plătit aproape 2000 lei... şi de vreo 3 ani, deşi ajung la B9, în fiecare an dau mai mult, de la 500 lei la B6, la B8 am dat 850, acum probabil o să decartez vreo 900, în condiţiile în care în 15 ani de permis am fix 0 (zero) daune. Şi ăştia vor să spună că RCA-ul pentru un camion care 3/4 din an stă în afara ţării e numai 5000 lei?!

  • Avatar comentarii

    ionels 15.01.2024, 11:11

    Am permis prea multe porcarii din partea guvernului.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!