Cine sunt agricultorii care au ieșit în stradă să acuze „falimentul de la poarta fermelor”. Reacția unei asociații din Vrancea

 16 comentarii
Arhiva foto

Nicoleta Olteanu, directoarea executivă a Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea (ACCPT Vrancea), a transmis, către Libertatea, o scrisoare deschisă prin care explică trei dintre motivele pentru care o parte a membrilor asociației protestează.

Peste 30.000 de hectare agricole sunt valorificate de membrii ACCPT Vrancea. O parte dintre aceștia protestează, în aceste zile, alături de fermieri din alte județe.

Nicoleta Olteanu, directoarea executivă a asociației, a explicat, într-o scrisoare deschisă care sunt motivele și categoriile de fermieri care protestează în aceste zile.

„Fermieri, membri ACCPT VRANCEA au participat la manifestările spontane declanşate miercuri şi ne-au comunicat că vor lua parte în continuare la aceste proteste dacă autorităţile nu vor înţelege dificultaţile cu care producătorii agricoli se confruntă şi nu vor lua măsuri concrete care să vină în sprijinul sectorului agricol aflat în criză”, a transmis ACCPT.

Reprezentanții asociației susțin că problemele erau binecunoscute de autorități, fiind expuse în „numeroase adrese înaintate și întâlniri” avute cu reprezentanții statului.

„Secetă, întârzierile subvențiilor, neconsiderați bancabili”

ACCPT vorbește de teama determinată de „falimentul care este la poarta fermelor şi a firmelor din agricultură”.

Pe lângă mesajul de susținere și solidaritate, Nicoleta Olteanu explică și cine sunt cele trei categorii de fermieri care protestează: „cei care au reale dificultăți în a-și continua activitatea agricolă”. „Ei protestează în mod pașnic și democratic”, spune ea.

Cine a ieșit să protesteze:

  • fermierii afectați de secetă în 2022 și 2023. Nu au avut producții corespunzătoare și prețuri care să acopere cheltuielile de funcționare;
  • cei care nu și-au primit subvenții din cauza erorilor sistemului APIA;
  • cei care nu și-au putut achita datoriile, băncile nu i-au considerat bancabili din cauza lipsei profitului.

Afectați de secetă

În 2023, Libertatea a documentat problemele fermierilor din județul Vrancea, grav afectați de secetă.

Pe hărțile UE ale nevoii de apă exista, în acel moment, un punct roșu-aprins, cel mai afectat din România: Vrancea. Ziarul a mers pe câmp și a discutat cu mai mulți cultivatori din Vrancea, județul cu mari probleme, simptomatice pentru ceea ce poate afecta o parte însemnată a agriculturii noastre.

A șasea zi de proteste

Protestele transportatorilor și fermierilor continuă luni, 15 ianuarie, pentru a șasea zi consecutivă, după ce negocierile din weekend cu reprezentanții Guvernului au eșuat.

Mai multe autocamioane și tractoare se află în Afumaţi, la intrarea în București, dar protestele continuă și la nivel național, iar premierul Ciolacu le-a cerut miniștrilor „urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatori”.

Reacțiile de susținere din partea organizațiilor de fermieri vin și după ce autoritățile au semnalat abateri de la protestele pașnice indicate de agricultori și transportatori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (16)
  • Avatar comentarii

    Ana.m. 15.01.2024, 17:54

    pai normal, ca doar nu protestează de bine ce o ducem.....

  • Avatar comentarii

    lipanileana 15.01.2024, 19:49

    Protestează că nu li s-au dat drepturile .

  • Avatar comentarii

    Timea97 15.01.2024, 22:09

    O veste nu tocmaai grozavă...

  • Avatar comentarii

    ginx 15.01.2024, 22:12

    Situația fermierilor este bună, nu le lipsesc nici mașini noi, nici utilaje agricole. Ce le lipsește este asigurarea de calamitate...

  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 15.01.2024, 22:19

    Sunteți afectați de secetă pt că nu irigați. Este că și militarul care pleacă la lupta în chiloți. Irigați și asigurați producția. Astfel nu o să mai ieșiți în minus. Vreți doar pomeni.

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!