Salariata de la Ambulanță concediată în pandemie fiindcă a refuzat testul anti-COVID și este „conflictuală” și reangajată în iunie 2023 a fost dată afară din nou în 2024

 3 comentarii
Arhiva foto

Mirela Iezdity Păun, o femeie de serviciu de la Serviciul Județean de Ambulanță Timiș, concediată în 2021 pentru că a refuzat testarea anti-COVID-19, a contestat decizia în instanță și a câștigat reangajarea în iunie 2023, prin sentință judecătorească. Instituția publică a dus procesul mai departe și a obținut reconcedierea salariatei, în martie 2024. Disputa juridică continuă.

Septembrie 2021. În plină pandemie de COVID-19, Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Timiș le impune angajaților nevaccinați testarea obligatorie, odată la trei zile, pe banii instituției. 

O femeie de serviciu din cadrul instituției, nevaccinată, este amenințată că nu va fi primită la muncă pentru că refuză testarea. La sediul SAJ Timiș ajung televiziunile, iar scandalul face înconjurul țării.

„Nu accept, este o discriminare, este un abuz. Sunt sănătoasă, nu am simptome, chiar nu vreau să mă supun acestui test. «Ori te vaccinezi, ori te testezi, ori pleci acasă nemotivat». Am spus că nu accept niciuna. Eu am venit să lucrez, nu plec nemotivat, desfaceți-mi contractul de muncă și îmi spuneți acolo motivul pentru că nu mă testez”, declara Mirela Iezdity Păun în fața camerelor de luat vederi adunate în fața sediului SAJ.

„Femeia de serviciu, culmea. Într-o unitate strategică de interes naţional, în stare de alertă, femeia de serviciu, care face curăţenie între medici şi asistente şi care îi poate infecta pe toţi, creează probleme. Nefiind vaccinată, am supus-o testării cu ce test vrea ea. Este o ambiţie, este o nevaccinistă din Piaţa Operei care şi în primăvară vorbea la microfon. E o femeie conflictuală”, declara, la vremea incidentului, şeful SAJ Timiş, Iancu Leonida, decedat între timp, în februarie 2023. 

Acuzată de „instigare” la nerespectarea legii

În urma scandalului, împotriva Mirelei Iezdity Păun a fost declanșată procedura de cercetare disciplinară. Odată cu finalizarea anchetei interne, femeii i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă.

Motivele invocate au fost multe. Unul dintre ele a fost acela că „la data de 17.09.2021 a iniţiat un conflict în incinta unităţii, după ce a refuzat să se supună testării și să poarte mască de protecție, postând ulterior pe reţelele de socializare şi chemând la sediul instituţiei diverse posturi de televiziune şi persoane care afirmă că fac parte din organizaţii nonguvernamentale, în faţa cărora ar fi adus acuzaţii lipsite de realitate cu privire la conducerea şi angajaţii instituţiei”. 

Angajatei i s-a mai reproșat și că a instigat la nerespectarea legislaţiei privind măsurile de protecție împotriva COVID, dar și că a dat declarații presei și a făcut postări pe rețelele sociale în timpul programului de lucru.

Femeia de serviciu a mai fost acuzată că „avea o atitudine conflictuală, determinând în rândul angajaților instituției o stare de tensiune”. „A afirmat în mod fals și tendențios că instituția o obligă să se vaccineze, deși cunoaște că decizia îi aparține, rămânând obligația de a se testa și nu pe cheltuiala proprie, așa cum în mod fals a distribuit această informație pe rețelele de socializare și la posturile TV, unde a dat declarații în 17 septembrie 2021”, a mai apărut scris în raportul care a condus la concediere. 

De asemenea, Mirelei Păun i s-a reproșat că în ziua incidentului nu a făcut curățenie în zonele repartizate ei și că „nu ar fi completat cu materiale de curăţenie şi dezinfectant dozatoarele de la parterul unităţii”.

Reangajată după câștigarea primei faze a procesului

Mirela Păun a cerut în instanță anularea deciziei de concediere și daune morale de 100.000 de euro. Tribunalul Timiș, unde procesul s-a judecat în primă instanță, a admis în parte cererea de chemare în judecată, anulând concedierea și respingând solicitarea de acordare a daunelor morale.

Ambulanța Timiș a fost obligată să îi achite femeii de serviciu salariile neplătite între noiembrie 2021 - momentul demiterii - și până în aprilie 2023, când a fost reangajată.

Judecătorul a explicat că, pentru a preveni eventualele comportări abuzive, Codul Muncii îi obligă pe angajatori să explice, în cazul sancțiunilor disciplinare, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.

Tribunalul a concluzionat că această obligație nu a fost respectată de către Serviciul Județean de Ambulanță Timiș și hotărârea prin care Mirela Păun a fost dată afară „a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale obligatorii în materie, atrăgând nulitatea acestei decizii”.

În privința daunelor morale cerute de femeia de serviciu, Tribunalul Timiș a respins cererea arătând că nu există probe din care să reiasă că decizia de concediere „ar fi cauzat reclamantei vreun prejudiciu moral”.

Reconcediată la începutul lunii martie

În urma hotărârii Tribunalului Timiș, femeia de serviciu a fost reangajată, începând cu data de 20 iunie 2023, pe postul de „îngrijitor curățenie”, ocupat înainte de a fi dată afară și i-au fost plătite salariile pentru perioada în care a stat acasă.

În paralel, Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a contestat hotărârea Tribunalului Timiș, la Curtea de Apel Timișoara. SAJ Timiș a reclamat în apel că anularea deciziei de concediere „s-a luat fără o analiză atentă a textelor inserate în respectiva dispoziție”.

SAJ a insistat că motivele pentru care apărarea angajatei a fost respinsă sunt „ample și explicate pe larg, nu numai enumerate succinct”.

În susținerea variantei sale, juristul Ambulanței a depus la dosar, printre altele, raportul de cercetare disciplinară întocmit în data de 22 octombrie 2021.

Într-o nouă întorsătură a situației, Curtea de Apel Timișoara a admis reclamația SAJ. Printr-o sentință din 29 februarie 2024, motivată pe 4 martie, Mirela Păun a fost concediată pentru a doua oară.

Avocatul femeii acuză SAJ că a falsificat acte

Disputa juridică însă este departe de a se fi încheiat. Prin avocatul său, Marec Kasai, Mirela Păun a reclamat în fața instanței, în procesul de la Curtea de Apel Timișoara, că raportul de cercetare disciplinară este falsificat, că ar fi fost întocmit după emiterea deciziei de concediere, din 1 noiembrie 2021. 

„Acest înscris a fost depus abia în faza de judecată a apelului”, susține avocatul Marec Kasai, într-un punct de vedere transmis ziarului Libertatea. Potrivit avocatului, pe ultima pagină a raportului se observă modificări ale înscrisurilor, posibile ștersături și suprapuneri în ceea ce privește semnăturile din dreptul mențiunilor a două asistente.

Un alt argument în acuzația de falsificare, prezentat de avocatul Mirelei Păun, este acela că, în 25 octombrie 2021, la trei zile de la data raportului de cercetare disciplinară, Kasai a fost informat prin e-mail că „comisia (n.r. - de disciplină) va întocmi un raport scris privind rezultatul cercetărilor, care va stabili măsurile ce se impun”. 

„În mod cert, nici la data de 25.10.2021 nu se amintește absolut nimic că deja Comitetul Director a fost sesizat prin raportul de cercetare prealabilă 8551/22.10.2021, ceea ce demonstrează că acest înscris din urmă a fost falsificat”, a mai declarat avocatul. Mirela Păun reclamă, prin avocatul său, că și un alt document, intitulat Comitet Director, depus tot în faza de apel, este fals. 

Judecătorii au sesizat Parchetul, dar au dat dreptate Ambulanței

Din cauza suspiciunilor de fals, Mirela Păun a cerut sesizarea procuraturii și suspendarea litigiului de muncă până la finalizarea anchetei.

Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de sesizare a procurorilor din cauza suspiciunilor de fals, dar a respins solicitarea de suspendare a procesului și a judecat în continuare dosarul, admițând apelul Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, privind reconcedierea.

„Deşi cuprinsul actului de concediere disciplinară contestat nu cunoaşte o abordare structurată a elementelor de conţinut la care face referire art. 272 alin. 2 din Codul Muncii, se impune a se constata că în corpul său sunt prezentate destul de detaliat motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei”, au arătat judecătorii Curții de Apel Timișoara. 

Magistrații au mai arătat că în acest caz, angajatorul „s-a preocupat de respectarea dreptului la apărare al salariatei şi și-a exercitat prerogativa disciplinară în condiţii de deplină transparenţă”. 

Avocatul Mirelei Păun Iezdity susține că, în ciuda sentinței definitive a Curții de Apel Timișoara, va continua lupta cu Serviciul Județean de Ambulanță Timiș. Pe unul dintre fronturi, femeia de serviciu va continua să susțină plângerile penale formulate împotriva SAJ și a unor angajați ai instituției pentru loviri și alte violențe, fals, uz de fals, abuz în serviciu.

Pe al doilea front, Mirela Păun Iezdity contestă sentința definitivă de menținere a deciziei de concediere printr-o cale extraordinară de atac care se va judeca tot la Curtea de Apel Timișoara.

„Apreciem că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, fiind încălcate normele de procedură privind judecata apelului, dar și netemeinicia, având în vedere că în apel ne-au fost încuviințate noi probe, inclusiv probe video care atestă hărțuirea la locul de muncă la care a fost supusă doamna Iezdity, fiind audiate două persoane care au confirmat această stare de fapt”, a mai transmis avocatul Marec Kasai în punctul de vedere solicitat de Libertatea.

Singurul angajat de la Ambulanță care a vrut salariul cash

Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, Florin Crișan, care a preluat conducerea instituției după ce femeia de serviciu a fost concediată disciplinar, a fost nevoit să o angajeze după sentința primei instanțe și să o dea din nou afară după hotărârea recentă a Curții de Apel Timișoara.

Crișan spune că după reangajare, femeia de serviciu ar fi încercat să îl înregistreze pe ascuns. Crișan mai declară că Mirela Păun Iezdity a beneficiat de toate drepturile unui angajat și nu a fost discriminată în niciun fel. 

„Nu a vrut, de exemplu, să își primească salariul pe card. Cu toate că unii au comentat, am zis că este dreptul ei legal și i s-a dat salariul prin casierie. Nu știu cum a perceput doamna, dar nu i s-a făcut nicio șicană. Deciziile care au fost luate, de reîncadrare, de desfacere a contractului de muncă sunt hotărâri ale instanței pe care trebuie să le pun în aplicare. Oricine ar fi fost în instituție la fel ar fi procedat”, a declarat managerul SAJ Timiș pentru Libertatea.

Florin Crișan spune că, așa cum a fost obligat să o reangajeze, să îi plătească salariile pentru perioada în care a stat acasă și să o concedieze din nou, acum este obligat să recupereze banii plătiți de instituție în contul salariilor restante în urma deciziei pronunțate de prima instanță.

„În ultima zi în care a mai venit la serviciu, știa sentința Curții de Apel și a zis că vrea să facă pace. I-am spus că îmi pare rău, că nu suntem la un troc între persoane fizice. Eu, ca instituție, trebuie să pun în aplicare hotărârile instanței”, a mai declarat managerul SAJ Timiș, potrivit căruia Mirela Păun Iezdity este liberă să se înscrie la un nou concurs dacă postul, acum blocat, va mai fi scos la concurs.

Foto: Telenova

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    1Gin 07.04.2024, 13:15

    Între timp directorul a murit.

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 09.04.2024, 09:40

    Sai plătească femeii ca au greșit către dânsa ei au discriminato

  • Avatar comentarii

    PentruPace 09.04.2024, 16:12

    Hotii astia din conducerea spitalelor ar fi trebuit de mult sa infunde puscaria. Au mintit si au omarat oameni in spitale ptr bani. Acum se vreau un infractor ca asta si primar al Capitalei. Voi nu v ati saturat de infractorii astia carebau adus Romania in faliment ?!? Mor oamenii in spitale iar Dnul Rafila se face ca nu vede nimic.

ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
17:40
Kremlinul a anunțat orașul în care e gata să înceapă negocierile de pace cu Ucraina
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală