Sfaturi pentru alegerea Incaltamintei

Chiar daca orice doamna poate purta tocuri inalte, aceasta nu inseamna ca alegerea incaltamintei poate fi lasata la voia intamplarii. Stilistul firmei Activ Design, Carmen Canacheu, va dezvaluie cateva reguli de care este bine sa tineti seama atunci cand va alegeti incaltamintea:
– gleznele fine sunt puse in valoare de un pantof sau o sanda cu barete subtiri si snururi fine, care se leaga pe picior;
– picioarele frumoase trebuie “impodobite” cu o incaltaminte cat mai stralucitoare sau in culori indraznete;
– persoanele care au gleznele sau picioarele mai groase e bine sa evite pantofii cu barete in jurul gleznei, in favoarea unora cu tocuri subtiri, cat mai decupati;
– daca purtati un numar mare la picior si vreti sa fiti in ton cu ultimele tendinte, purtati pantofi rotunzi la varf, care dau impresia de picior mai mic si in nici un caz unii foarte ascutiti;
– tocurile patrate pot fi purtate doar de persoanele care au picioare subtiri, pentru ca le fac sa para mai groase.

Sfaturi pentru ca pantofii sa arate intotdeauna impecabil

Iata cateva sfaturi pentru ca incaltamintea dumneavoastra sa arate tot timpul ca scoasa din cutie:
– Pantofii capata un lustru frumos daca adaugati in crema de ghete cateva picaturi de alcool;
– Alegeti crema potrivita: una mai inchisa aplicata pe pantofi de culoare deschisa ii va face sa para murdari; folosind numai ceara incolora, pielea se decoloreaza cu timpul.
– Pantofii trebuie curatati de praf imediat dupa ce v-ati descaltat. Evitati sa-i dati cu crema zilnic, pentru ca astfel pielea se imbacseste. Pentru ca ei sa arate bine e suficient sa-i lustruiti in fiecare zi;
– Pantofii de antilopa se curata excelent daca inainte de a-i peria ii tamponati cu o carpa imbibata in amoniac;
– Cei din piele alba lucioasa se curata cu spuma de albus de ou pe care o intindeti cu un tampon de vata. Dupa un minut, frecati pielea cu o carpa moale. Aveti insa grija ca aceasta sa nu fie de culoare inchisa.
– Pielea pantofilor se intretine foarte bine daca se spala regulat cu lapte. Dupa ce s-a uscat laptele, se unge pielea cu unt nesarat, dupa care se lustruieste cu o carpa moale;
– Incaltamintea din piele isi recapata stralucirea daca o frecati mai intai cu coaja de portocala si apoi cu o carpa moale;
Daca va strang pantofii, procedati in felul urmator: luati o bucata de vata mai mare sau o carpa si inmuiati-o in spirt. Ungeti apoi cu ea partea din interior a pantofului. Incaltati-l imediat, plimbandu-va prin casa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.