Hanibal Dumitraşcu: «S-a abţinut cu greu să nu facă destăinuiri»
“Petru are comportamentul unui om confuz. A răspuns la întrebările legate de soţia sa cu o emoţie sinceră. Asta ne arată şi gesturile sale – îşi freacă mâinile şi ochii deznădăjduit. Se poate distinge şi un sentiment de culpabilitate, gândindu- se poate la faptul că nu a făcut îndeajuns pentru soţia sa. Petru are un comportament ambivalent pentru că trece foarte repede de la o stare la alta. Împietrirea ca de statuie care îl caracterizează atunci când vorbeşte despre acuzaţii sau despre motivaţia Mădălinei de a-şi lua viata este urmată de emoţii puternice, atunci când vorbeşte despre copilul lor. E evaziv şi amână momentul unor destăinuiri, pe care se abţine cu greu să nu le facă” ne-a explicat psihologul Hanibal Dumitraşcu (foto).
Cristi Brancu: «Am avut senzaţia că e un reality-show regizat»
Cristi Brancu (foto) de la Antena 2 nu a fost impresionat în mod pozitiv de atitudinea lui Petru: “Dacă urmăreşti interviul, ai senzaţia că vezi un reality-show regizat, parcă are discursul pregătit. Am văzut un om cu o stăpânire de sine uluitoare şi cu un stil de a vorbi cţrent, greu de imaginat că e posibil pentru un om care spune că şi-a iubit soţia mai mult decât orice pe lumea asta. Nu ştiu dacă după un asemenea şoc mulţi oameni pot să fie atât de coerenţi şi de controlaţi precum Petre. Reacţiile lui mi s-au părut incredibile, un asemenea fel de a vorbi nu am mai întâlnit la nimeni. Acum mă întreb cine este cu adevărat Petru Mircea”, spune Brancu.
Mihai Morar: «Mi s-a părut că gesturile au fost studiate»
Mihai Morar e suspi-cios cu privire la decesul Mădălinei Manole. După primul interviul acordat de soţul Mădălinei, Petru Mircea, celor de la PRO TV, Mihai a declarat în emisiunea pe care o moderează la Antena 2, “Răi, da buni” că: “Mi se pare ciudat faptul că soţul Mădălinei Manole s-a uitat în camera video, în timpul interviului, ca şi când ar fi fost obişnuit cu televiziunea. Mi s-au părut foarte studiate gesturile şi răspunsurile lui”, a declarat Mihai Morar.
Petru nu a mers niciodată cu ea la ginecolog
Mădălina Manole s-a luptat timp de mai mulţi ani să rămână însărcinată, timp în care a mers de mai multe ori la medicul ginecolog, pentru a-şi trata sterilitatea, însă niciodată cu soţul ei. Specialiştii contactaţi de ziarul Ring sunt de părere că prezenţa lui Petru ar fi fost foarte importantă pentru psihicul ei, mai ales că Mădălina îşi dorea foarte mult un copil.
Adriana Bahmuţeanu dezvăluie amănunte despre relaţia secretă a cântăreţei: A renunţat la iubitul din America, de dragul carierei
După ce s-a despărţit de Şerban Georgescu şi înainte de a-l întâlni pe Petru Mircea, Mădălina a avut o relaţie cu Adrian Tarău, un afacerist român stabilit în SUA.
Adrian şi Mădălina s-au cunoscut în timpul unui turneu pe care cântăreaţa l-a făcut în America. Ea era proaspăt divorţată de Şerban Georgescu, iar el era un om de afaceri român, stabilit în Chicago. Când a aflat că Mădălina vine să cânte, a comandat un buchet imens, de vreo trei sute de trandafiri, şi s-a dus s-o vadă în carne şi oase pe cea de care în adolescenţă fusese îndrăgostit. Din seara cu pricina, au rămas împreună. Mădălina şi-a prelungit vacanţa şi în fiecare dimineaţă îşi găsea camera de hotel plină cu flori. Până la urmă, s-au mutat împreună şi părea că nimeni şi nimic nu-i va putea despărţi.
Aşa i-am cunoscut şi eu, fiindcă Prigoană făcea afaceri în America, parte din ele cu Adi Tarău. Îşi trăiau viaţa la maximum şi părea că nu le lipseşte nimic. Adi nu-şi punea niciodată problema banilor şi îi oferise Mădălinei o lume la picioare. El îşi dorea o relaţie stabilă şi de durată, Mădălina suferea însă că în America nu putea face carieră şi că îmbătrânea fără să se mai relanseze. Şi atunci s-a produs şi ruptura. El se săturase ca ea să tot vină şi să tot plece. Într-o bună zi, sătul de atâta “du-te vino”, Adi a pus piciorul în prag şi i-a cerut să aleagă. Iar ea a decis să fie vedetă. Atunci el a condus-o elegant la aeroport şi s-au despărţit. (Adriana Bahmuţeanu)
Bahmu a vorbit pentru prima dată despre iubitul din America al Mădălinei, marţi seară, la “Agentul VIP”, pe Antena 2. Emisiunea a fost urmărită de 316.000 de telespectatori, realizând o medie de audienţă care i-a permis ascensiunea în top, în eşalonul televiziunilor importante.
A avut trei tentative nereuşite de sinucidere
Mădălina Manole a avut, se pare, cel puţin trei tentative de sinucidere, nu două, aşa cum se ştia până acum. Surse din cadrul anchetatorilor spun că, în afară de cele din 12 mai şi 17 iunie, Mădălina ar mai fi încercat o dată, cu trei săptămâni în urmă. Atunci, ea i-ar fi arătat soţului ei nişte puncţii venoase, spunându-i că a vrut să-şi bage aer în vene cu o seringă.
Avocatul Beatrice Comăniceanu: «Mădălina, terorizată de soţ şi de soacră»
Motivele pentru care părinţii Mădălinei vor să ceră custodia nepoţelului lor sunt strâns legate de moartea brutală a artistei.
Informaţiile au ieşit la iveală după discuţia purtată, ieri, de aceştia cu avocata Beatrice Comăniceanu:
Părinţii artistei susţin că soţul şi soacra acesteia sunt principalii vinovaţi de moartea ei.
Mădălina îndura umilinţe şi era terorizată de soţ şi de soacră.
A distrus-o faptul că, în februarie, soţul ei l-a dus pe micuţul Petru la mama lui, la Botoşani, fără acceptul ei.
Soţii Manole nu au fost niciodată de acord cu “vracii” aduşi să o trateze pe fiica lor.
Petru Mircea le interzicea cântăreţei şi mamei acesteia să stea în preajma lui Petru jr.
Mădălina nu avea dreptul să ia decizii în nici o problemă legată de viaţa de cuplu.
Părinţii Mădălinei susţin că au patru martori care pot proba acuzaţiile pe care ei le aduc lui Petru Mircea.
Parapsihologul Mădălinei: «Vorbea despre un blestem»
Parapsihologul Lucian Iordănescu a cunoscut-o pe Mădălina cu câţiva ani în urmă, când aceasta i-a cerut o întrevedere.
“Mi-am dat seama că vorbea despre un blestem din partea familiei, venit din copilărie. Voia să ştie cum să-l distrugă pe cel care a blestemat-o”, a declarat Iordănescu la Acces Direct (Antena 1).