Grija față de mediul înconjurător, față de resursele disponibile și față de reciclare trebuie să preocupe pe fiecare dintre noi. Aceste cuvinte nu sunt doar termeni pentru summit-uri internaționale, pentru activiști și ONG-uri.

Nu trebuie să plătim amenzi sau să primim directive internaționale pentru a începe să vedem efectele nocive ale poluării și ale acumulării deșeurilor. Bunul simț al fiecăruia dintre noi trebuie să ne îndemne să renunțăm la toate obiceiurile proaste care pot dăuna mediului și celorlalte forme de viată.

Pană la a aștepta ca autoritățile sa ia măsuri pentru și împotriva noastră, fiecare dintre noi are  responsabilitatea morală, măcar de a încerca să facă ceva. Printre măsurile simple pe care le putem lua poate fi și aceea de colectare si reciclare cartuse folosite.

Conform legislației în vigoare,  persoanele juridice și fizic trebuie să aibă grijă să nu arunce cartușele utilizate de imprimantă împreună cu deșeurile menajere. Deși nu sunt considerate deșeuri periculoase, datorită rezidurilor chimice pe care le conțin ele trebuie colectate și reciclate selectiv.

Cartushop.ro este o companie ce furnizează cartușe de imprimantă și care este implicată și autorizată în preluarea, depozitarea și predarea pentru distrugere a acestor  deșeuri.

Avantajele principale cu care vine această companie sunt:

  • le puteți preda lor cartușele și tonerele folosite
  • aceste deșeuri pot fi preluate direct de la sediul firmei voastre
  • pentru preluarea de cantități mai mari și constante de cartușe puteți semna un contract  prin care puteți beneficia de prețuri speciale pentru cartușele vândute de magazin.

Reprezentanții companiei vă recomandă sa optați pentru varianta contractuală, fiind cea mai avantajoasă. În plus, în acest caz costurile de ridicare și eliminare  a acestui tip de deșeuri vor fi suportate în întregime de către magazin.

Pentru a putea începe o colaborare trebuie să aveți un volum minim și constant  de cartușe în fiecare lună, pe care compania să îl preia. Pentru a vă face o ofertă cât mai potrivită și adecvată nevoilor companiei voastre puteți trimite un mesaj la datele de contact ale magazinului de cartușe, în care să specificați tipul de cartușe și să faceți o aproximare a consumului mediu lunar.

Puteți apela mereu cu încredere la Catushop.ro pentru colectarea și reciclarea cartușelor folosite. Societate este autorizată pentru colectarea acestui tip de deșeuri, precum și a altor tipuri de deșeuri nepericuloase, precum hârtie sau carton, ambalaje din hârtie sau carton, mase plastice și ambalaje din plastic, echipamente de birou IT&C casate etc.

Pentru un mediu mai curat și pentru reducerea cantității de materiale ce infestează și degradează constant solul, pe lângă gestul de a colecta selectiv  deșeurile și a le preda unor firme specializate în distrugerea sau reciclarea lor, fiecare dintre noi poate face mult mai mult.

Pentru a proteja mediul și toate formele de existență, încercați pe cât posibil să colectați, să reciclați și să oferiți spre distrugere sau revalorificare firmelor specializate orice forme deșeurilor ce se pot dovedite periculoase: baterii uzate, uleiuri arse,  produse și detergenți expirați.  Ei vă pot ajuta, oriunde v-ați afla în țară, în vederea eliminării deșeurilor periculoase, vă pot oferi consultantă de specialitate, pot efectua transportul, selectarea, reciclarea sau distrugerea acestui tip de deșeuri.

Personalul care se ocupă de realizarea acestor operațiuni gestionează cu maximă responsabilitate și seriozitate întregul proces, de la colectare până la eliminarea finală.

Iată ce poți face și tu pentru a ajuta mediul?

  1. Reciclează gunoiul selectiv și du-l la locurile special amenajate în acest sens.
  2. Nu risipi niciun fel de energie, ce se pierde într-un loc, poate fi extrem de necesar în alta parte.
  3. Nu lăsa apa să curgă atunci când nu ai neapărat nevoie de ea.
  4. Nu folosi tone de detergent pentru a spala vasele sau rufele. Vei avea nevoie de mult mai multă apă pentru clătire.
  5. Nu arunca gunoaie la întâmplare, pe stradă, la rădăcina copacilor, la marginea localităților, în albia râurilor.
  6. Nu folosi autoturismul  personal dacă ai distante mici de parcurs, nu ai ceva greu de cărat și nu este o mare urgență.
  7. Nu tăiați copaci și arbori la întâmplare, nu faceți foc în pădure, nu abandonați acolo gunoiul.
  8. Semnalați autorităților atunci când observați abuzuri asupra pădurii!
  9. Învățați-i pe copii, de mici să iubească natura și să o protejeze!

Ce poate face fiecare dintre noi pentru a susține mediul în care trăim, din ce în ce mai sufocat și sufocant, face diferența dintre un om inteligent și unul ignorant. Munții de gunoaie de la marginea orașelor arată oare gradul nostru de civilizație?!

Nu uitați ca salvarea mediului ține de fiecare dintre noi, de atitudinea noastră responsabilă și protectivă!

Pentru colectarea deșeurilor sau a cartușelor folosite apelați mereu la firme specializate, precum sunt și cei de la Cartuship.ro. Doar astfel de firme pot garanta distrugerea sau reciclarea  lor eficientă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.