PNL și USR s-au unit împotriva PSD, ai cărui judecători de la CCR au blocat iar verdictul la pensiile speciale: „Sfidează o țară întreagă”. Se anunță modificarea legii

 3 comentarii

Deputatul PNL Raluca Turcan, președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL), și președintele USR, Dominic Fritz, au transmis luni, 29 decembrie, trei comunicate separate în care critică decizia celor 4 judecători numiți de PSD la CCR, care blochează verdictul Curții la al doilea proiect al pensiilor speciale, asumat de Guvernul Bolojan. În plus, au venit cu propuneri de modificare a legii de funcționare a CCR.

„Modul în care 4 judecători CCR sfidează o ţară întreagă mă determină să iniţiez o amplă modificare a legii de funcţionare a CCR”, a transmis Raluca Turcan pe Facebook.

Deputatul PNL a precizat și cum vrea să modifice legea:

  • „Sancțiuni pentru boicotarea nejustificată a adoptării unor decizii. CCR nu poate fi o arenă de negociere ca la piață! Dreptul și principiile trebuie să primeze!;
  • recuzarea de drept, atunci când un judecător se află în conflict de interese cu o cauză judecată;
  • posibilitatea revocării de către Parlament a judecătorilor care încalcă flagrant Constituția”.

Și preşedintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL), a scris pe Facebook că amânările repetate ale deciziei CCR sunt o strategie de blocaj. El a adăugat că „reforma pensiilor înseamnă sfârşitul privilegiilor, iar asta probabil deranjează”. „Premierul Ilie Bolojan nu va ceda în faţa presiunilor şi nici Partidul Naţional Liberal nu o va face, indiferent dacă ele vin din zona politică sau instituţională. Să fim conştienţi că blocajele au consecinţe reale: riscăm pierderea fondurilor PNRR. România trebuie să meargă înainte. Reforma nu mai poate fi amânată”, a conchis al doilea om în stat.

La rândul său, Dominic Fritz a transmis, tot pe Facebook, că „joculețele tactice pe care le vedem la Curtea Constituțională nu o să țină” și că „miza pare să fie protejarea unor rețele de interese în interiorul justiției și a privilegiilor lor”.

Și el a vorbit de schimbarea radicală a CCR. „E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale, că se impune deconectarea judecătorilor CCR de la interesele de grup și comenzile de partid. Lucru pe care USR îl cere public, de altfel, de ani buni. Pentru cei care refuză să-și facă treaba, există procedura încetării mandatului. Chiar și pentru judecători ai CCR”, a conchis președintele USR.

Amintim că Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, cei patru judecători ai Curții Constituționale numiți de PSD, au blocat decizia privind pensiile speciale ale magistraților și s-au revoltat contra șefei lor, Simina Tănăsescu, pe care au acuzat-o de lucruri „fără precedent”.

Mai exact, cei patru au ieșit din sală duminică, 28 decembrie, și nu s-au mai întors, iar luni, 29 decembrie, nici nu au mai venit la ședința în care urma să se dea verdictul la pensiile speciale. Este vorba despre al doilea proiect al Guvernului condus de Ilie Bolojan, prin care se vrea tăierea pensiilor speciale, proiect contestat și el la CCR tot de către Înalta Curte, condusă de Lia Savonea. Următorul termen va fi vineri, 16 ianuarie 2026.

Mai amintim că decizia Guvernului Bolojan de a se atinge de pensiile judecătorilor și procurorilor a stârnit proteste, blocarea justiției prin greve și amenințări ale magistraților la nivel înalt. De exemplu, procurorul general al României, Alex Florența, l-a avertizat într-o discuție privată pe premierul Bolojan că procesele, care și așa durează mult, vor dura și mai mult, iar calitatea justiției va scădea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    misu50 29.12.2025, 17:17

    Ca de obicei psd-ul a livrat 4 Dorei la ccr...

  • Avatar comentarii

    Toni2 29.12.2025, 17:57

    Cei 4 judecători psd-ei ai CCR care au blocat verdictul la pensiile speciale: sfidează o ţară întreagă, ei ar trebui nu numai excluși din CFR dar și judecați și condamnați pentru abuz de putere și încălcarea legii, busuioc omul lui dragnea care a fost ținut în funcții de conducere la o agenție fara sa aibă tangenta cu domeniul respectiv, apoi promovat aiurea abuziv la curtea de conturi iar acum la ccr promovat de către psd, un șmecheraș de cea mai joasă speță incompetent și lipsit de moralitate, când ponta și grindeanu nu i-a dat voie sa mai fie secretar general al guvernului se plângea că are diabet, dar uite cum se comporta la ccr ca un incompetent el de fapt nu avea ce căuta la ccr la fel și ceilalți 3 numiți de psd care au dat bir cu fugiții de la ședința ccr, halal judecători ai ccr cei 4 incompetenți și puturoși care se opun modificării pensiilor magistraților și abuzurilor șefilor din justiție.

  • Avatar comentarii

    Chris2023 29.12.2025, 18:53

    Pai dupa lovitura de stat la care au luat parte de ce sa ne miram ca nu le mai pasa de nimic si se cred atotputernici,la fel cum se credea si Ceausescu in dec.89........

ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...