Poliția bănuiește că jurnalistul a fost căsăpit în interiorul Consulatului Arabiei Saudite din Istambul, acum mai bine de două săptămâni. Se presupune că a fost asasinat și tăiat în bucăți, care ar fi fost dizolvate în acid, iar crima ar fi fost dusă la îndeplinire de o brigadă de 15 persoane, printre care și o persoană specializată în autopsii, care ar fi studiat în orașul britanic Glasgow.
Ipoteza a fost lansată după ce ultimul articol al jurnalistului a fost publicat în ziarul Washington Post. Articolul a fost înmânat asistentului său chiar de către jurnalistul saudit, cu puțin înainte de a-și găsi sfârșitul.
Washington Post a primit articolul ”Lumea arabă are nevoie cel mai mult de libertatea de exprimare” la o zi după ce jurnalistul a fost dat dispărut, pe 2 octombrie.
În articol, Jamal Khashoggi spunea că guvernele din Orientul Mijlociu au pornit o campanie de anihilare a jurnaliștilor critici. Anterior, un alt ziar turcesc a scris că atacatorii i-au tăiat degetele lui Jamal iar apoi capul, chiar în timp ce logodnica lui se afla în fața clădirii consulatului.
Guvernul saudit și prințul moștenitor Mohammed bin Salman au negat orice implicare în dispariția acestuia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7201662fd4eeb0238502059ac302a762.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_bdec8b02311d7fb9bc6753e05b2fd051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2caeb042d6fd1f7495dcf886169610a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a23a0ab6e0f1130f317b09daeda28784.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_562c864340ddf6477428d38dc9f96352.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_874435d1301df5c46b8160465976a40c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_21fdbc2e4fcc975b392dd32e940a21a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_33d0c3923b499af5cdc7511dac336e55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_46ded7afdc2e3f969d113772852bf6cd.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.