Rapirea, definitiv ingropata

Omar Hayssam si Mohammad Munaf nu sunt in nici un caz singurii responsabili in tevatura rapirii celor trei jurnalisti romani, dintre care doar unul mai zice cate ceva, iar ceilalti doi tac malc. Mai curand  au fost niste instrumente. Devenite apoi nefolositoare, daca nu stanjenitoare. Ca atare, ca sa-l citam pe marele Will, „maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece”. Sau sa moara. Hayssam a plecat. Munaf a fost condamnat la moarte. In ambele situatii, autoritatile romane ori au dovedit incompetenta, ori au fost de-a dreptul complice la o facatura. Fuga peste granita a lui Hayssam – cand institutii judiciare, servicii secrete si alte stufoase si costisitoare structuri par a-l fi (facut) scapat din mana ca niste paznici comunali buimaci sau mituiti de un hot de duzina – s-a soldat doar cu inlocuirea, oricum asteptata, a lui Gheorghe Fulga si Radu Timofte. In cazul lui Munaf, Ministerul Justitiei s-a balbait incredibil, nestiind unde sau cum sa se adreseze pentru recuperarea si anchetarea ca la carte a teroristului.

Marii juristi de la MJ au aflat din presa despre condamnarea lui intr-un proces formal, tinut intre doua cesti de ceai si unde statul roman ar fi fost reprezentat, ca un trib bananier, de un ofiteras american. Doua zile, Ambasada romana a avut pozitia mutului, „intreg staff-ul fiind plecat intr-o misiune foarte importanta”, potrivit unui comunicat penibil. La picnic? Spanzurat, sau, mai curand, operat estetic si cu alt nume, disparitia lui Munaf inseamna punerea la adapost a celor din umbra, inclusiv a celor a caror imagine a fost bine glazurata cu aceasta istorie.

Urmărește-ne pe Google News