Pe lângă motivele de apel, avocata Vasii va depune, azi, la Curtea de Apel, şi o „bombă” procedurală, respectiv, motivele de revocare a măsurii de arestare preventivă a lui Cristian Cioacă, informează „ring„.
Care va fi, concret, motivaţia avocatei Maria Vasii în această solicitare de revocare a arestării clientului său, curioşii o vor afla în instanţă sau… după finalizarea şedinţei de judecată. Temeiul acestei posibile puneri în libertate a lui Cioacă îl constituie însă o încheiere de şedinţă a Curţii de Apel Piteşti, care a constatat temeinicia arestării lui Cioacă într-un… alt dosar. Ca şi cum, efectiv, Cioacă ar fi arestat într-o… altă cauză.
„Vom susţine la acest termen şi revocarea măsurii arestării preventive având în vedere că hotărârea (n.r. – hotărârea prin care instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a lui Cristian Cioacă) a fost pronunţată într-un alt dosar (n.r. – Dosarul nr. 1527/46/2013, un dosar intermediar al prelungirii arestării preventive), aceasta echivalând cu lipsa oricărui temei în baza căruia să mai fie justificată arestarea în Dosarul 1252/109/2013 în care clientul meu este judecat în apel”, spune avocata Maria Vasii.
.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.