Reactorul nuclear de la Cernobîl s-ar fi „trezit”. Specialist: „Este ca jăraticul într-un grătar”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Oamenii de știință care monitorizează ruinele centralei Cernobîl din Ucraina au sesizat o creștere a reacțiilor de fisiune într-o încăpere inaccesibilă a complexului, relatează NewScientist, citată de HotNews.ro.
Cercetătorii cred că reactorul care a explodat în urmă cu 35 de ani, pe 26 aprilie 1986, pare să se fi „reactivat”. Reacțiile de fisiune mocnesc din nou în masele de combustibil de uraniu îngropate adânc în interiorul reactorului deteriorat.
Senzorii speciali montați la locul accidentului au detectat de curând un număr tot mai mare de neutroni, acesta fiind indiciul care i-a convins pe cercetători că, în interiorul reactorului care a explodat în 1986, se produc din nou reacții de fisiune. Conform lui Anatolii Doroșenko, de la Institutul pentru Probleme de Siguranță a Centralelor Nucleare din Kiev, Ucraina, semnalul provine dintr-o încăpere inaccesibilă a halei reactorului.
“Există multe incertitudini”, a declarat Maxim Saveliev, angajat al aceluiași institut, “dar nu putem exclude posibilitatea (unui accident - n.r.).”. Saveliev susține că numărul de neutroni crește încet, sugerând că ar exista astfel timpul necesar pentru descoperirea unei soluții care să preîntâmpine un accident.
Soluția pe care Saveliev și colegii lui se străduiesc să o găsească ar putea fi utilă și în cazul Japoniei, care se confruntă cu consecințele propriului dezastru nuclear, de la Fukushima. Hyatt spune că “magnitudinea pericolului este similară”.
În aprilie 1986, când nucleul reactorului numărul 4 de la centrală s-a topit, tijele de uraniu folosite drept combustibil, învelișul lor din zirconiu, tijele de grafit și nisipul s-au revărsat ca o lavă. În pivnița de la intrarea în reactor, s-au solidificat sub forma a 170 de tone de uraniu iradiat, numit și FCM (Fuel Containing Material - material care conține combustibil).
După un an de la accident, ceea ce rămăsese din reactorul numărul patru a fost învelit într-un așa-zis sarcofag din oțel și beton, numai că învelișul a permis apei de ploaie să pătrundă în interior. Apa încetinește sau moderează neutronii și crește, astfel, probabilitatea unei coliziuni cu uraniul. Conform articolului, atunci când în zona Cernobîl a plouat abundent, contorul de neutroni a înregistrat de fiecare dată valori mai mari.
În iunie 1990, după o ploaie abundentă, un așa-zis “stalker” - om de știință de la Cernobîl care riscă expunerea la radiații pentru a se aventura în hala reactorului deteriorat - a intrat și a pulverizat o substanță specială care absoarbe neutronii, azotat de gadoliniu, pe un uraniu iradiat despre care el și colegii lui se gândeau că ar putea deveni periculos. Câțiva ani mai târziu, oamenii de știință au instalat un fel de aspersoare de azotat de gadoliniu pe acoperișul sarcofagului pentru a automatiza procesul, numai că substanța nu pătrunde în adâncime.
Oficialii de la Cernobîl au presupus că orice pericol ar fi înlăturat odată cu instalarea noului sarcofag (New Safe Confinement), din 2016. Structura, care a costat 1,5 miliarde de euro, este menită inclusiv să protejeze de ploaie rămășițele reactorului, iar în urma instalării sale contorul de neutroni a înregistrat scăderi ale valorilor.
În ciuda acestor măsuri extraordinare, în unele locuri, valorile aproape că s-au dublat în ultimii patru ani în încăperea 305/2, care conține tone de uraniu iradiat îngropate. Cercetătorii din Ucraina cred că, probabil, uscarea materialului potențează, la rândul ei, reacțiile de fisiune nucleară. Hyatt crede că datele pe care le-au obținut până acum sunt “credibile și plauzibile”, “numai că nu se cunoaște mecanismul prin care se întâmplă asta”.
Amenințarea nu poate fi ignorată - pe măsură ce apa din adâncurile halei de reactor se retrage, teama oamenilor de știință este că “reacțiile de fisiune vor accelera exponențial”, continuă Hyatt, arătând că acestea ar putea duce la “o eliberare necontrolabilă de energie nucleară”. Totuși, nu există nicio posibilitate ca accidentul din 1986 să se repete - în situația în care temerile cercetătorilor s-ar adeveri, consecința ar fi eliberarea unui praf radioactiv în interiorul noului sarcofag.
Neil Hyatt, specialist în materiale nucleare care lucrează la Universitatea din Sheffield, citat în articolul din “Science Mag”, compară reacțiile de fisiune cu “tăciunii pregătiți pentru grătar”.
Provocarea, pentru cei care lucrează aici, este una cât se poate de serioasă, pentru că împrăștierea azotatului de gandoliniu în încăperea 305/2 este imposibilă, de vreme ce aceasta este îngropată sub un strat de beton. Una dintre ideile luate în calcul este construirea unui robot rezistent la radiațiile nucleare pentru suficientă vreme încât să poată să găurească zone din FCM și să instaleze cilindri de bor care ar funcționa ca tije de control și ar neutraliza neutronii.
Aceste noi reacții de fisiune nu reprezintă singura problemă a cercetătorilor de aici. Radiațiile intense și umiditatea ridicată din zonă provoacă dezintegrarea uraniului iradiat, eliberând mai mult praf radioactiv care complică planurile de demontare a adăpostului. În urmă cu ceva vreme, materialul combustibil era atât de solid, încât cercetătorii au fost nevoiți să desprindă o bucată destinată analizei cu ajutorul unei puști Kalașnikov. Acum, spune Saveliev, materialul “are, mai mult sau mai puțin, consistența nisipului”.
Ucraina intenționează de multă vreme să elimine tonele de uraniu iradiat și să le stocheze într-un depozit geologic. Până în luna septembrie a acestui an, cu ajutorul fondurilor de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ar urma să aibă un plan coerent în acest sens. Dar, câtă vreme materialele din interiorul reactorului încă mocnesc, misiunea are puține șanse de reușită, este concluzia “Science Mag”.
„Este ca jăraticul într-un grătar”, spune Neil Hyatt, expert chimist în materiale nucleare la Universitatea din Sheffield, care studiază eliminarea deșeurilor nucleare.
Neil Hyatt spune că situația este „motiv de îngrijorare, dar nu de alarmare”, dar că, dacă rata producției de neutroni continuă să crească, cercetătorii ar putea fi nevoiți să intervină.
Aceasta ar putea implica forarea în cameră și pulverizarea acesteia cu un fluid care conține o substanță precum azotat de gadoliniu, care ar absorbi excesul de neutroni și ar sufoca reacția de fisiune.
După explozia de la Cenobîl, tone de material fisibil din interiorul unui reactor au fost împrăștiate în întreaga instalație, iar căldura generată a topit nisipul din pereții reactorului de beton și oțel pentru a forma substanțe asemănătoare lavei și intens radioactive care au străbătut la etajele inferioare.
Se crede că o cameră, cunoscută sub numele de camera subreactorului 305/2, conține cantități mari din acest material, dar este inaccesibilă și nu a mai fost văzută de ochi umani sau robotici de la dezastru.
Cercetătorii au observat acum o creștere a emisiilor de neutroni din cameră, nivelurile crescând cu aproximativ 40% de la începutul anului 2016.
Acest lucru indică o reacție de fisiune nucleară în creștere, astfel încât cercetătorii încearcă să stabilească dacă această creștere va dispărea, ca anterioarele creșteri din alte părți ale ruinelor, sau dacă vor trebui să găsească o cale de acces către această cameră și să intervină.
„Putem să precizăm că emitere de radiații există în mod constant, practic din 1986 până în acest moment. Este o emitere constantă de radiații de la materialul rămas pe amplasamentul centralei nucleare. Există posibilitatea unor reacții de fisiune spontană, dar nu o reacție de fisiune care să producă neutroni și să întrețină o reacție de fisiune în lanț”, a explicat, la Digi 24, Petre Cornel Min, șeful Centrului de Răspuns la Urgențe de la CNCAN.
„Așa cum cunoaștem noi situația de la amplasamentul de la Cernobîl, există un sistem de monitorizare în ceea ce privește radiațiile de pe acest amplasament și încă o dată vă precizez că nu avem aceste informații de creștere a nivelului de neutroni sau a oricărui tip de radiații”, a subliniat Petre Cornel Min.
O posibilă explicație pentru ce se întâmplă acum este că o nouă structură (sarcofagul) plasată deasupra reactorului în ruină în 2016 determină uscarea centralei.
Când combustibilul de uraniu sau plutoniu se degradează radioactiv, sunt emiși neutroni, care pot promova o reacție de fisiune dacă neutronii sunt capturați de către alte particule radioactive. Cu toate acestea, cantități mari de apă încetinesc acești neutroni, împiedicându-i să fie capturați.
FOTO: EPA
