Redacția Libertatea: Niciun ziar independent, nepedepsit. Am fost anunțați azi că se fac restructurări masive. „20% dintre jurnaliști vor fi concediați”, a spus CEO Ringier România, Dan Puica
Dacă Libertatea asta de Zurich e vândută la străini cine știe de pe unde, atunci să apară și Libertatea Românească sau Libertatea Noastră sau așa ceva! Că nu suntem colonia unora care nici nu or fi europeni. Mâine-poimâine o să vă pună să lăudați China comunistă sau pe Putin. Sau orașul chinezesc nepopulat din Malaezia, de care tocmai s-a făcut mișto azi pe aici. Am văzut eu cine postează comentarii și cum ia direct sau indirect apărarea Chinei și sateliților ei. Nu le place numele LIBERTATEA
Cred că ar fi cu totul nepotrivit să căutăm originile mişcării trustului Ringier în interesele sale în domeniul pariurilor. Oricât de mult ar conta acestea pentru un trust de presă, ele n-ar justifica omorârea celui mai mare şi important cotidian pe care îl deţin într-o ţară. Chestia este că anul viitor urmează cinci rânduri de alegeri, iar organele ţării şi interpuşii lor în funcţii politice nu mai au chef, pur şi simplu, de diverse surprize. Aşa că au oferit un preţ, iar el a fost acceptat.
Nu e vorba de stanga sau de dreapta aici. Institutul Elie Wiesel este o sinecura pe bani publici si Adina Marincea cauta "dusmani ai poporului" acolo unde nu prea exista doar ca sa justifice mentinerea bransamentului la ugerul generos al bugetului de stat.
Nu=i vaneaza nimeni pe homosexuali in Romania, nici n-avem grupari de extema dreapta periculoase, iar trei adolescenti care mazgalesc niste graffitti-uri cu zvastici sunt fix 3 zapaciti nu vreo reintrupare a SS_ului...
Important este ca ei sa nu se schimbe fata de copil
E un business până la urmă! De când a venit Tolontan la ei încasările au scăzut semnificativ. Tu ce ai face, cititorule? În cealaltă chestiune, aceea a unui site "independent" la care să te aștepte pe tine cu materiale unul și unul, stai liniștit! Se va întâmpla! Asta a și fost ideea de la început cu lamentările GSP și acum Libertatea. A fost despăgubit Tolontan, o să ia câțiva din redacție cu el și o să facă "presa liberă și fără presiuni".
Câtă ipocrizie în doar câteva rânduri de text ,,,
- in primul rând aveți publicitate pe toate articolele de scandal. Faceți bani cu scandalul iscat de către Tolontan, chiar și la articolul de pe GSP legat de *** a colegului vostru
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
- spălați rufele în public punând cuvinte în gură prin citate ce nu pot fi verificate. A auzit cineva, căruia i-a zis altcineva ca se dau afară oameni din redacție. Dar să ziceți domnule Tolontan și adevărul în ceasul al 13 le-a: ați dat ȘI de data aceasta vestita filă din agenda cu numele persoanelor incomode pe care să le dea șefii afară?
Redacția Libertatea: Niciun ziar independent, nepedepsit. Am fost anunțați azi că se fac restructurări masive. „20% dintre jurnaliști vor fi concediați”, a spus CEO Ringier România, Dan Puica
« Înapoi la articol
Nad4 06.12.2023, 22:16
Îmi pare tare rău.. oameni buni care muncesc dar..ce sa vezi..cineva acolo sus nu e mulțumit!! Numai asta aud în ultimul timp!
Pensiamortului_LA_EI_spitalpro 06.12.2023, 22:50
Dacă Libertatea asta de Zurich e vândută la străini cine știe de pe unde, atunci să apară și Libertatea Românească sau Libertatea Noastră sau așa ceva! Că nu suntem colonia unora care nici nu or fi europeni. Mâine-poimâine o să vă pună să lăudați China comunistă sau pe Putin. Sau orașul chinezesc nepopulat din Malaezia, de care tocmai s-a făcut mișto azi pe aici. Am văzut eu cine postează comentarii și cum ia direct sau indirect apărarea Chinei și sateliților ei. Nu le place numele LIBERTATEA
viorelchelu 06.12.2023, 22:52
așteptăm cu nerabdare un alt ziar online facut de cei concediati sa nu mai accesam libertaea . mi am retras cei 10 lei donati lunar
Firmy193 06.12.2023, 23:12
Redactorul șef adjunct de la GSP a încercat să se sinucidă. Atât de slabi sunteți ăștia de la trustul ăsta?
Little 07.12.2023, 00:51
bartusgeorgiana • 28.11.2023, 21:31
Fiecare cu viata lui personala
Gândește-te ca unii au câștigat zeci de mii de euro pe luna iar alții au trăit din promisiuni și credite.. Iar acum au rămas cu creditele...
gheorghe_2 07.12.2023, 01:02
Cred că ar fi cu totul nepotrivit să căutăm originile mişcării trustului Ringier în interesele sale în domeniul pariurilor. Oricât de mult ar conta acestea pentru un trust de presă, ele n-ar justifica omorârea celui mai mare şi important cotidian pe care îl deţin într-o ţară. Chestia este că anul viitor urmează cinci rânduri de alegeri, iar organele ţării şi interpuşii lor în funcţii politice nu mai au chef, pur şi simplu, de diverse surprize. Aşa că au oferit un preţ, iar el a fost acceptat.
adriann_ 07.12.2023, 02:05
mica • 28.11.2023, 17:56
Nu scapi asa usor din inchisorile Rusiei.
Nu e vorba de stanga sau de dreapta aici. Institutul Elie Wiesel este o sinecura pe bani publici si Adina Marincea cauta "dusmani ai poporului" acolo unde nu prea exista doar ca sa justifice mentinerea bransamentului la ugerul generos al bugetului de stat. Nu=i vaneaza nimeni pe homosexuali in Romania, nici n-avem grupari de extema dreapta periculoase, iar trei adolescenti care mazgalesc niste graffitti-uri cu zvastici sunt fix 3 zapaciti nu vreo reintrupare a SS_ului...
AndrewMason 07.12.2023, 02:35
bartusgeorgiana • 28.11.2023, 21:30
Important este ca ei sa nu se schimbe fata de copil
E un business până la urmă! De când a venit Tolontan la ei încasările au scăzut semnificativ. Tu ce ai face, cititorule? În cealaltă chestiune, aceea a unui site "independent" la care să te aștepte pe tine cu materiale unul și unul, stai liniștit! Se va întâmpla! Asta a și fost ideea de la început cu lamentările GSP și acum Libertatea. A fost despăgubit Tolontan, o să ia câțiva din redacție cu el și o să facă "presa liberă și fără presiuni".
SauleaStefania 07.12.2023, 02:35
Câtă ipocrizie în doar câteva rânduri de text ,,, - in primul rând aveți publicitate pe toate articolele de scandal. Faceți bani cu scandalul iscat de către Tolontan, chiar și la articolul de pe GSP legat de *** a colegului vostru
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
SauleaStefania 07.12.2023, 02:37
- spălați rufele în public punând cuvinte în gură prin citate ce nu pot fi verificate. A auzit cineva, căruia i-a zis altcineva ca se dau afară oameni din redacție. Dar să ziceți domnule Tolontan și adevărul în ceasul al 13 le-a: ați dat ȘI de data aceasta vestita filă din agenda cu numele persoanelor incomode pe care să le dea șefii afară?
‹ 1 … 5 6 7 8 9 10 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.