Ce este kitul de siguranță auto și ce conține

Echiparea corectă a autovehiculelor nu ține nici de bunul-simț al fiecărui șofer, nici de recomandările autorităților, ci de o obligație legală strict reglementată. Baza legală a acestei obligații o reprezintă prevederile art. 8 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – Codul Rutier, republicată, cu modificările și completările ulterioare – completată și de Regulamentul de aplicare aprobat prin HG nr. 1391/2006.

Potrivit acestui text normativ, pentru a putea circula legal pe drumurile publice, orice autovehicul, tractor agricol sau forestier, precum și tramvaiele – cu excepția categoriilor AM, A1, A2 și A – trebuie să dispună de un kit de siguranță auto. Acesta trebuie să conțină în mod obligatoriu o trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, toate omologate, adică să corespundă standardelor tehnice recunoscute și să poarte marcajele de certificare corespunzătoare.

De asemenea, din kit-ul de siguranță nu trebuie să lipsească nici vesta reflectorizantă, care este recomandată șoferului atunci când părăsește autovehiculul pe partea carosabilă. Totodată, este indicat să existe în mașină câte o vestă pentru fiecare pasager. Toate acestea sunt echipamente menite să contribuie la protecția șoferului și a pasagerilor în diverse situații-limită care pot apărea în trafic.

Importanța kitului de siguranță auto

Dincolo de simpla obligație legală, un astfel de kit de siguranță are și un rol extrem de important. În situații critice, acesta oferă resursele necesare pentru a reacționa rapid în cazul unui accident, putând face diferența între viață și moarte, deoarece oferă sprijinul minim necesar până la sosirea ajutoarelor.

De asemenea, echipamentele din kit-ul de siguranță permit semnalizarea unui vehicul imobilizat în urma unei pene de cauciuc, a unei defecțiuni mecanice sau a unei baterii descărcate, precum și acordarea primului ajutor până la sosirea echipajelor specializate

Totodată, în cadrul controalelor rutiere efectuate de agenții de la Rutieră, aceștia verifică nu doar existența trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante și a extinctorului, ci și starea lor de funcționare, termenele de valabilitate și conformitatea cu normele tehnice în vigoare. Din acest motiv, este recomandat ca ele să fie păstrate într-un loc ușor accesibil din portbagaj, astfel încât să poată fi folosite fără întârziere atunci când situația o cere. Nu în ultimul rând, existența kit-ului de siguranță auto în mașina ta te va scuti de sancțiunile prevăzute de legislația rutieră pentru lipsa dotărilor obligatorii. Absența acestor echipamente sau folosirea unora ieșite din termenul de valabilitate ori neconforme poate atrage sancțiuni contravenționale usturătoare.

Ce conține trusa medicală de prim ajutor

Dintre toate componentele kit-ului de siguranță auto, trusa medicală de prim ajutor este supusă celor mai stricte reglementări. În România, aceasta este guvernată de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 623/1999, în timp ce ambalajul ei trebuie să respecte și prevederile Ordinului nr. 987/2007. Astfel, cutia trusei trebuie să fie confecționată dintr-un material plastic rigid, rezistent la șoc, care să asigure o etanșeitate corespunzătoare, astfel încât conținutul să fie protejat împotriva prafului, a umezelii, carburanților sau uleiurilor, printr-un sistem de închidere ferm.

În ceea ce privește conținutul trusei, normele legale în vigoare impun prezența mai multor elemente. Deși legislația precizează în mod clar că orice autovehicul trebuie dotat cu o astfel de trusă medicală, mulți dintre conducătorii auto nu știu ce trebuie să conțină aceasta. Pentru aceștia și nu numai, iată ce trebuie să conțină trusa medicală a mașinii tale, conform ordinului ministrului sănătății menționat anterior:

  • Dispozitiv intermediar respirație gură la gură cu valvă unidirecțională sau filtru (1 bucată)
  • Foarfece vârfuri boante (1 bucată)
  • Leucoplast 2,5 cm x 2,5 m (1 rolă)
  • Pansament 10 x 6 cm (4 bucăți)
  • Comprese sterile 10 x 8 cm (5 pachete)
  • Fașă tifon 5 cm x 4 m (2 bucăți)
  • Fașă tifon 10 cm x 4 m (2 bucăți)
  • Bandaj triunghiular de 80 cm (2 bucăți)
  • Pansament steril absorbant – două dimensiuni (4 bucăți)
  • Fașă elastică 5 cm x 4 m (1 bucată)
  • Mănuși examinare (2 perechi)
  • Ace de siguranță (6 bucăți)
  • Folie de supraviețuire izotermă (1 bucată)
  • Broșură de prim ajutor (1 bucată)

Termenul de valabilitate al trusei medicale auto este de 5 ani. Punerea pe piață a trusei sanitare auto se autorizează, potrivit legii, pentru fiecare furnizor în parte, iar produsele conforme sunt omologate de către Registrul Auto Român (RAR). Un detaliu adesea ignorat este acela că materialele sterile din trusă au propriul termen de valabilitate, care de regulă este cuprins între 2 și 5 ani de la data fabricației.

Este important de reținut că o trusă medicală expirată nu mai garantează sterilitatea componentelor și este considerată neconformă, atrăgând aceleași sancțiuni ca și absența acesteia din mașină. De aceea, este recomandat să verifici periodic, odată la șase luni, conținutul trusei și înlocuirea componentelor uzate sau expirate, fără a fi necesară schimbarea întregii truse.

Triunghiurile reflectorizante

Legislația rutieră actuală impune prezența a două triunghiuri reflectorizante în mașină, acestea fiind necesare pentru semnalizarea vehiculului care este imobilizat pe carosabil, fie în cazul unei defecțiuni tehnice, fie în urma unui accident. Din punct de vedere tehnic, triunghiurile reflectorizante sunt reglementate de Regulamentul nr. 27 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, iar un triunghi omologat internațional poate fi recunoscut după marca de omologare, și anume litera E urmată de codul țării emitente, încadrate într-un cerc, alături de o serie de identificare. Spre deosebire de trusa medicală, triunghiurile reflectorizante nu sunt considerate echipamente consumabile și, deci, nu au o dată de expirare.

În schimb, din punct de vedere legal, șoferul este obligat să le mențină în stare bună de utilizare. Un triunghi cu suprafața deteriorată, cu structura șubredă sau cu elemente lipsă nu mai îndeplinește funcția de avertizare și este considerat neconform de către agenții constatatori. Poziționarea corectă a triunghiurilor face diferența, în practică, între un incident minor și un accident cu consecințe grave. Distanța la care trebuie amplasate depinde de tipul drumului. Astfel, în localități, triunghiul reflectorizant trebuie așezat la cel puțin 30 de metri în spatele vehiculului imobilizat, în timp ce pe drumurile naționale și pe autostrăzi distanța minimă crește la 100 de metri, pentru a oferi celorlalți conducători auto suficient timp de reacție sau posibilitatea de a schimba banda de circulație.

Stingătorul de incendiu

Cel de-al treilea element obligatoriu din kit-ul de siguranță auto este un extinctor cu manometru, certificat RAR. Acesta este destinat intervenției rapide în cazul unui început de incendiu la motor sau în compartimentul electric al vehiculului. Cel mai întâlnit tip de stingător auto rămâne P1, dar indiferent de model, condiția esențială este ca acesta să fie omologat, funcțional și în termen de valabilitate, un aspect ușor de verificat direct pe etichetă. În plus, capacitatea recomandată este de 1 kg.

Verificarea periodică a manometrului este esențială pentru a confirma că presiunea din interiorul extinctorului se află în zona verde, adică cea care indică funcționarea corectă. Specialiștii recomandă o atenție sporită pentru stingătoarele care au o vechime mai mare de doi ani, deoarece presiunea poate scădea în timp fără semne vizibile exterioare. Un stingător cu termenul de valabilitate depășit sau nefuncțional este tratat de lege exact ca lipsa acestuia, atrăgând aceeași încadrare în clasa a II-a de sancțiuni. În România stingătoarele sunt reglementate de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Vesta reflectorizantă

Spre deosebire de celelalte trei componente ale kit-ului de siguranță auto, vesta reflectorizantă ocupă o poziție juridică distinctă. Legislația rutieră nu prevede o reglementare tehnică națională sau internațională privind condițiile de introducere pe piață a acestui produs, iar obligativitatea sa vizează doar vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Pentru autoturismele particulare, deținerea vestei este o recomandare, nu o cerință legală.

Dincolo de aspectul strict juridic, purtarea acesteia când părăsești automobilul pe suprafața carosabilă, mai ales pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, este una dintre cele mai simple măsuri de protecție pentru șofer și pasageri. Unii furnizori de kit-uri auto o includ, de altfel, în pachetele standard, alături de trusa medicală, triunghiuri și stingător, tocmai pentru a elimina orice ambiguitate în fața controalelor rutiere.

Ce amenzi riști dacă nu deții kit de siguranță auto

Nerespectarea obligației de a avea în automobilul tău kit-ul de siguranță auto se încadrează în clasa a II-a de amenzi, ceea ce înseamnă că vei fi sancționat cu 4 sau 5 puncte de amendă. Începând cu 1 iulie 2026, valoarea punctului de amendă a crescut la 216,25 lei, odată cu majorarea salariului minim brut la 4.325 lei, punctul de amendă reprezentând 5% din acest indicator. Prin urmare, sancțiunea în acest caz variază în prezent între 865 lei și1.081,25 lei. Dacă primești o astfel de amendă, ai posibilitatea să achiți în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, adică 432,5 lei .

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.