Regina Maria, transformată de prietenia cu dansatoarea avangardistă queer Loïe Fuller. „Rămâne și astăzi un model de libertate personală necenzurată” 

Scrisorile reginei relevă o personalitate nuanțată

Prea puțin cunoscută public, prietenia dintre regină și dansatoarea avangardistă a durat un sfert de veac. Cartea relevă nu doar modurile în care artista a influențat-o și-a transformat-o pe suverană, cât și complexitatea Reginei Mariei, libertatea de care putea da dovadă și atitudinea ei lipsită de prejudecăți. 

Într-un interviu pentru Libertatea, autoarea vorbește despre documentele care au stat la baza acestei povești reale, cât și despre modurile în care corespondența dintre cele două femei dezvăluie o regină mult mai nuanțată decât imaginea ei oficială.

„Totul a pornit de la teatrul japonez, specialitatea mea în lumea universitară, căci am fost profesoară de literatură japoneză la universități din vestul Europei. Or, dansatoarea americană Loïe Fuller, o celebritate la Paris, a fost cea care a condus primul turneu al unei trupe de teatru japonez prin Europa, dând spectacole și la București, în martie 1902”, povestește Stanca Scholz‑Cionca despre punctul de pornire al documentării sale. 

Autoarea, strănepoata compozitorului Ciprian Porumbescu

Autoarea este o intelectuală cu o carieră internațională solidă: doctor al Universității din München în limba și literatura japoneză, profesor universitar în Germania și Norvegia, mai bine de trei decenii, autoare a numeroase studii despre cultura japoneză, cât și traducătoare a unor cărți semnate de prozatori renumiți niponi. Strănepoata compozitorului Ciprian Porumbescu (care i-a tradus Jurnalul din anul 1879) a publicat recent la Editura Humanitas „O prietenie veche de când lumea, și atât de specială. Regina Maria și dansatoarea Loïe Fuller”, un volum care aduce la lumină un episod neexplorat din istoria românească, atât prin documentarea riguroasă, cât și prin corespondența intimă dintre cele două figuri emblematice.

Cartea se simte ca o poveste și are capacitatea de a te purta în vremurile de atunci, martor la gândurile vulnerabile a două femei cu personalități puternice, înaintea timpurilor lor. 

Regina Maria rămâne una dintre cele mai importante figuri feminine ale secolului XX, despre care deja știm că a fost avidă după activități artistice (scris, pictură, desen, design de interior și mobilier), promotoare a artei românești și susținătoare a tinerilor creatori, dar și o prezență publică puternică, conștientă de impactul propriei imagini. 

Autoarea ne propune o latură mai puțin cunoscută a suveranei, influențată de dansatoarea americană Loïe Fuller – figură emblematică a avangardei Art Nouveau. 

„Loïe propune o estetică nouă, elimină decorurile, tutu-urile și poantele de balet, introduce materiale și tehnici scenografice inedite, creează un tip de spectacol bazat pe metamorfoze plastice, pe învolburări ale voalurilor mișcate prin rotirea energică a torsului și a brațelor, pe care uneori le prelungește cu vergele lungi. Spectacolul se sustrage oricăror clasificări. 

Este un dans dincolo de dans, bazat pe magia culorilor, pe jocuri ritmice de lumină proiectată pe materiale textile, pe inovații tehnice și efecte obținute prin mijloace inginerești: folosește reflectoare puternice, oglinzi multiple, sticlă transparentă, substanțe fosforescente. Dansurile ei reflectă Zeitgeist-ul sfârșitului de secol, mizează pe iluzia optică, întind punți spre artele plastice, devenind izvor de inspirație pentru mulți pictori, sculptori, graficieni, poeți și compozitori”, apare notat în carte.

S-au întâlnit când Principesa Maria avea 27 de ani

Odată cu spectacolul din București din 1902 (n.r. – atunci când viitoarea regină Maria avea 27 de ani), când ele s-au întâlnit, a început parcursul unei prietenii lungi, bazate pe admirație reciprocă, gusturi artistice comune și un spirit de libertate rar întâlnit la femeile din poziții de putere ale vremii. 

Fuller a încurajat-o pe Maria să scrie, să-și publice basmele și chiar a pus în scenă unul dintre ele, „Crinul vieții”, atât pe scenă, cât și pe peliculă. Mai mult, într-o perioadă profund conservatoare, marcată de patriarhat puternic, roluri de gen rigide și așteptări sociale stricte pentru femei, unde căsătoria era aproape singura cale de validare pentru ele, iar sexualitatea tabu, Loïe Fuller trăia liber alături de partenera ei, iar regina scria despre iubire și condiția femeii, în timp ce și-a susținut prietenia și prietena public. 

Volumul restituie, prin corespondență și mărturii ale contemporanilor, o relație cu multe fațete, „cu coborâșuri și suișuri, cu tensiuni și conflicte”, care a influențat nu doar latura creativă a reginei, ci și imaginea sa publică. Fuller a promovat-o ca autoare și susținătoare a artelor și a pregătit‑o pentru turneul din America din 1926, cu sfaturi privind publicul și presa. 

„Această femeie a stat lângă mine și m-a ajutat atunci când țara mea se afla în război. Nu există umilință sau măreție când este vorba de iubire. Nu există diferență de rang între inimile a două femei. Nu ar trebui să fie. Loïe Fuller mi-a dăruit inima ei atunci când toți mă abandonaseră”, nota regina la acea vreme.

Cartea dezvăluie publicului formarea unei legături istorice, pe lângă complexitatea personalității Mariei. „Este neobișnuit faptul că două celebrități cu sfere de vizibilitate distincte, care interferau prea puțin, au întemeiat și au susținut o prietenie autentică și durabilă”, spune autoarea. 

În interviul de mai jos, Stanca Scholz‑Cionca povestește despre despre curaj, libertate personală și percepția diversității în vremuri restrictive.

O prietenie sinceră care a durat un sfert de veac

Libertatea: Ce anume v-a determinat să documentați și să scrieți despre relația dintre Regina Maria și Loïe Fuller – o prietenie rar menționată în biografiile oficiale?
Stanca Scholz‑Cionca: Totul a pornit de la teatrul japonez, specialitatea mea în lumea universitară, căci am fost profesoară de literatură japoneză la universități din vestul Europei. Ori, dansatoarea americană Loïe Fuller, o celebritate la Paris, a fost cea care a condus primul turneu al unei trupe de teatru japonez prin Europa, dând spectacole și la București, în martie 1902. Acolo s-a întâlnit cu tânăra principesă Maria, inițiind o prietenie care a durat un sfert de veac, până la moartea dansatoarei.

– Cartea dv. este pur și simplu captivantă și a fost o plăcere să o citesc. Ați lucrat intens cu surse de arhivă, corespondențe și documente mai puțin cunoscute. Care a fost cea mai neașteptată descoperire în acest proces de cercetare?
– Am descoperit, scormonind prin vasta lor corespondență – păstrată în arhive din București, New York, Paris și Maryhill – laturi inedite ale reginei Maria. M-a impresionat sinceritatea și intimitatea legăturii cu o persoană pas de notre monde, cum remarca doamna ei de onoare Simona Lahovary, și mai ales, am descoperit influența dansatoarei asupra imaginii publice a reginei.

Două personalități marcante care s-au inspirat reciproc

– Ați vorbit despre o „recuperare” a unei prietenii uitate sau marginalizate. De ce credeți că această relație a fost ignorată sau trecută sub tăcere până acum, chiar și în biografiile reginei?
– Relația lor îndelungată, cu coborâșuri și suișuri, cu tensiuni și conflicte, cu multe fațete, este pomenită de biografi, dar poate că nu i s-a dat atenția cuvenită, nu a fost urmărită și apreciată în toată amploarea ei. Am încercat, deci, să o reconstitui cât se poate de amănunțit din corespondența lor, din mărturii ale contemporanilor și, pe cât s-a putut, din presa vremii, în parte digitalizată sau accesibilă în diverse biblioteci europene și americane.

– De ce credeți că prietenia dintre cele două personalități marcante ale acelor vremuri este relevantă în ziua de azi? Cu ce v-ar plăcea să rămână cititorii în urma acestei lecturi?
– Este neobișnuit faptul că două celebrități cu sfere de vizibilitate distincte, care interferau prea puțin, au întemeiat și au susținut o prietenie autentică și durabilă. Erau două femei moderne și curajoase, care își afirmau libertatea personală dincolo de bariere sociale și dincolo de constrângeri de protocol.

– Relația dintre Regina Maria și Loïe Fuller depășește convențiile epocii – o regină și o dansatoare modernistă, din lumi foarte diferite. Cum ați înțeles dinamica dintre ele: era vorba despre o admirație artistică, o formă de evadare, un dialog între două viziuni asupra libertății?
– La temelia relației lor au stat admirația reciprocă, gusturile comune și concepțiile convergente despre artă. Când s-au întâlnit în 1902 la București, Loïe Fuller, vedeta incontestabilă a curentului Art Nouveau aflat la apogeul lui, a fascinat-o pe tânăra principesă prin dansurile ei inedite, bazate pe învolburări de voaluri și o frenezie de culori, pe efectele vizuale epatante și invențiile tehnice inovatoare. Iar Fuller a rămas la rândul ei siderată de frumusețea și naturalețea Mariei, îmbinate cu o generozitate cu adevărat princiară. S-au inspirat reciproc, au găsit un limbaj comun în multe domenii.

Imaginea publică a reginei a fost influențată de dansatoarea avangardistă

– Regina Maria rămâne o figură centrală a României. Cum credeți că Loïe Fuller i-a influențat dezvoltarea creativă, dar și personalitatea, per total?
– Dansatoarea a intuit de la prima întâlnire sensibilitatea Mariei și veleitățile ei de artistă amatoare. A încurajat-o și a sprijinit-o apoi ca autoare de proză ficțională, a pus în scenă la Opera din Paris unul din basmele reginei, Crinul vieții, a turnat chiar un film artistic de lungmetraj după același basm și a încercat să o promoveze în fel și chip în lumea artelor în orașul-lumină.

– Credeți că această prietenie a influențat și imaginea publică a Reginei Maria, într-o epocă în care femeile puternice erau atent observate și adesea judecate?

– Fără îndoială că Fuller a contribuit la imaginea publică a reginei, mai ales la Paris, unde Maria a fost admirată nu numai ca regină-soldat și inițiatoare de proiecte caritabile, ci și ca autoare și protectoare a artelor. Dar Fuller a și pregătit-o pe prietena ei regală pentru voiajul extins în America, în 1926, dându-i sfaturi pentru confruntarea cu publicul american.

O regină lipsită de prejudecăți

– Dinamica dintre ele evocă și un sentiment de curaj, în ceea ce le privește, mai ales în contextul acelor timpuri – le considerați în vreo formă premergătoare ale feminismului de azi?
– Deși amândouă refuzau feminismul militant care începuse să se afirme în timpul lor, Loïe și Maria promovau amândouă o libertate personală de expresie și comportament care devansa revendicările feministelor de mai târziu. Fuller își trăia lesbianismul cu dezinvoltură, dar fără să renunțe la puritanismul ei american. Iar Maria își permitea ca regină să-și exprime în public părerile despre o serie de teme delicate: despre legăturile între bărbați și femei, despre căsnicie, despre fidelitate și multe altele. Unele dintre ideile ei puse pe hârtie cu o sinceritate dezarmantă ar fi fost considerate îndrăznețe chiar și în a doua jumătate a secolului trecut.

– Ce fel de portret al Reginei Maria se conturează din corespondențele și întâlnirile cu Loïe Fuller? Ce înțelegem despre femeia Maria din această relație, și nu doar despre suverana Maria?
– Înțelegem foarte clar că Maria era capabilă, chiar și în perioada ei de suverană, să păstreze o fidelitate exemplară prietenilor întâlniți în tinerețe. În nenumărate rânduri a apărat-o pe Fuller de criticile anturajului curții, de animozități și bănuieli iscate în cercuri diverse. Și-a păstrat până la urmă încrederea în prietena ei.

– Într-o Românie a anului 2025, în care discuțiile despre identitate de gen, rolul femeii în societate și libertatea de expresie sunt adesea polarizate, de ce e important să revedem astfel de istorii „uitate”, cum e cea dintre Regina Maria și Loïe Fuller?
– Descoperim în corespondență lipsa de prejudecăți a Mariei, care accepta prietenia și adorația dansatoarei, chiar și atunci când era silită să pareze avansurile erotice ale acesteia. În pofida tensiunilor a reușit să păstreze legătura sufletească cu vechea ei prietenă. Dincolo de imaginea reginei în ipostaza ei triumfătoare, cu care ne-au obișnuit multe relatări istorice, documentele prezentate în carte dezvăluie fațete mai puțin cunoscute ale reginei: tendința ei spre exaltare, nevoia de prietenie și credință, optimismul ei solar, încrederea în oameni, capacitatea ei de a-și extinde orizontul, setea de experiențe noi și de comunicare sinceră și autentică.

– Credeți că publicul din România e pregătit să accepte o Regina Maria cu mai multe nuanțe, poate chiar cu o viață interioară mai puțin convențională decât imaginea oficială? Ce riscăm dacă ne agățăm doar de reprezentări idealizate?
– Cred că este timpul să o apreciem pe această regină de excepție – poate cea mai strălucitoare suverană pe care a avut-o Europa în secolul trecut – în toată complexitatea personalității ei. Este timpul să-i recunoaștem sinceritatea și candoarea, istețimea și puterea de muncă, idealismul și acea boare de naivitate care i-a cucerit multe simpatii printre contemporani, și care o face inconfundabilă în peisajul vremii ei.

Regina Maria, un model de libertate personală necenzurată

– În ce fel credeți că această carte ar putea schimba modul în care învățăm istorie, mai ales în ceea ce privește marile figuri feminine? E nevoie de mai multă literatură care să le recupereze în complexitatea lor?
– Sper ca lectura cărții să sensibilizeze cititorii pentru perceperea fără prejudecăți a două personalități fascinante și contradictorii care au marcat, fiecare în felul ei, epoca în care a trăit. Sper să aprecieze și latura teatrală a regalității, reprezentată cu brio de această suverană, care pentru un timp a fost condusă de o regizoare abilă și eficientă.

– Relația apropiată dintre Regina Maria și Loïe Fuller, o artistă queer într-o epocă profund conservatoare, arată o deschidere surprinzătoare din partea unei suverane. Credeți că, dacă astfel de episoade ar fi mai bine cunoscute, ar putea schimba ceva în felul în care societatea românească de azi înțelege diversitatea?
– Faptul că Maria, care nu avea înclinații homosexuale, a cultivat ani de-a rândul o prietenie autentică și sinceră cu dansatoarea, ocolind cu dibăcie lunecarea în erotic, dovedește o deschidere remarcabilă și o toleranță care devansează cu multe decenii pretențiile profesate demagogic de apostolii diversității.

– Ce poate învăța o adolescentă din România de azi despre curajul unei regine ca Maria?
– Cred că Regina Maria rămâne și astăzi un model de libertate personală necenzurată, dar și de ținută morală în împrejurări grele. O adolescentă de azi ar putea învăța multe din viața reginei, care s-a străduit mereu să nu-și dezmintă deviza preferată, noblesse oblige.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro