de Sorin Breazu

Printre crestele munților se grăbește ceața, iar liniștea pădurilor scheletice e spartă doar de lătratul vreunui câine. O amiază obișnuită pentru orice așezare umană din nordul Gorjului, între coastele României, de la Prigoria la Bîlteni, de la Târgu Jiu la Slivilești.

Mă uit spre dealul Cârligeilor după care s-a descoperit primul caz de coronavirus din România. Sunt doar șase kilometri. E neschimbat. Ies, totuși, să mă interesez mai în amănunt.

Pe strada ”Mare a Unirii”, botezată așa de ”Centenar”, nu circulă nimeni. Tot uitându-mă degeaba prin curți după vecini, mă trezesc în miezul vâjâitului nebun de pe DN 67.

Aproape toți șoferii care ajung aici profită de lunga linie dreaptă de pe sinuosul drum care leagă Oltul de Jiu și lasă în urmă cu mare grabă cele două mii de suflete din Bumbești Pițic.

Măresc și eu pasul pe marginea asfaltului lucios, pe lângă case renovate și case ruinate, pe lângă magazinul Succes recent abandonat și pe lângă clădirea CAP-ului, părăsită de trei decenii, și intru în micuța Primărie.

Căutându-l pe primar, mă interceptează ”vicele”.

”Ce facem, doamnă, cu coronavirusul?”, o întreb. Nu prea știe ce să zică.

Stiri Coronavirus - ultimele stiri despre epidemia de coronavirus

”Nu vedeți că oamenii nu spun, nu recunosc!”

”Nu vedeți că oamenii nu spun, nu recunosc!”, mai spune viceprimărița, adăugând cu aer protector: ”Eu cred că ar trebui să izolăm copiii! Să facem măcar asta”.

Ajung în stația de autobuz, unde s-a strâns deja o mână de oameni. ”Bețivii sunt imuni”, zice neînfricat un pensionar, ”așa am auzit eu doctor zicând, că virusul nu rezistă la alcool”.

Amicul său îl necăjește: ”E de ajuns doar să bată vântul un pic mai tare și trece coronavirusul dealul”.

Portocalele salvatoare

În microbuzul de Târgu Jiu, un elev cu coșuri pe față își face curaj, la telefon:

Am auzit că nu-i afectează prea rău pe ăștia de sub 60 de ani. Eu oricum mănânc și multe portocale.

Elev din Tg. Jiu:

Trecem pe lângă Coloana Infinitului, singură, neprivită de nimeni, nici măcar de polițista care o păzea de sub o salcie.

Două ambulanțe, una cu echipajul în costum de protecție complet și imaculat, își fac loc pe o străduță îngustă din oraș.

Intru într-o clinică micuță. Aici, unde am susținut testarea psihologică pentru școala de șoferi, văd și primele măști chirurgicale ale zilei. Medicul care mă evaluează îmi vorbește blând din spatele ei. Îl întreb dacă are ceva de adăugat pe marginea coronavirusului. ”Doamne ferește, nu!”, răspunde el râzând, însă ridica problema posibilității închiderii orașului în caz că vor fi depistate trei cazuri și nu mai râdem niciunul.

În supermarketurile gorjene toată marfa pare să fie la locul ei. Cititoarele codurilor tot cu un ”bip” își fac treaba, în același ritm monoton. Instructorul meu auto vrea să fac acum prima ședință de șofat.

Cârciuma goală. Nu e nici măcar Nelu, cu care ”dacă intri în politică, nu mai ieși!”

Parcurg la volan cei patruzeci de kilometri până la Bumbești Pițic. Cobor asudat de pe scaunul din stânga și intru imediat în cârciuma satului. Nu e nimeni, nici măcar omniprezentul Nelu, cu care – spune o vorbă a locului – ”dacă intri în politică, nu mai ieși”.

Reportaj la Bumbești-Pițic, peste deal de coronavirus: ”E de ajuns doar să bată vântul un pic mai tare și boala vine la noi”

Peste scaunele și mesele goale jelește vocea Mariei Ciobanu. Ajung acasă pe jos, fără să mai întâlnesc pe cineva, și mă mai uit o dată spre dealul după care e coronavirusul.

Copitele calului se aud pe drumul pustiu

Pe drumul recent reabilitat spre Prigoria, care a costat câteva zeci de milioane de lei, și care se transformă, pe zi ce trece, în zeci de milioane de bucăți minuscule și independente de asfalt, coboară o căruță. Nu o văd, dar aud clar copitele calului, zdrăngănitul atelajului și înjurăturile căruțașului.

Reportaj la Bumbești-Pițic, peste deal de coronavirus: ”E de ajuns doar să bată vântul un pic mai tare și boala vine la noi”
Pe drumul spre Prigoria nu circulă nimeni
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.