Reportaj din autocarul AUR de la Constanța la București. Cântece patriotice și discuții despre război: „Să vină rușii, să-l dea jos pe Iohannis”

Două maşini de poliţie alunecă silenţios pe o stradă aproape pustie din oraşul Constanţa. Alte două staţionează în apropiere. E ora 4.30 dimineaţa. În staţia de autobuz, patru bărbaţi se frământă. „De-aia am şi zis să se vină la 4.30, ca măcar la 5.00 să plecăm“. Când primii oameni încep s-apară, bărbaţii parcă se mai îndulcesc: „L-ai văzut pe George?“ „Bine le face! I-am şi zis!“ „Păi, eu nu l-am lăudat în faţă?“, încearcă fiecare să-şi demonstreze loialitatea. 

Grupul se pregăteşte să meargă la Bucureşti pentru a participa la mitingul AUR. Bărbaţii coordonează toată acţiunea. George e Simion.

Libertatea i-a însoţit pe protestatarii AUR, într-un autocar, de la malul mării până în Capitală, unde aceştia şi-au spus nemulţumirile. Deplasarea a fost gratuită pentru toţi participanţii. Pentru a putea ocupa un loc în autocar, reporterul Libertatea a folosit un nume fictiv. La final, şi-a declinat identitatea. Reacţia organizatorului: „Anunţă şi tu pe grup (de WhatsApp, n.r.) că nu te mai întorci“. 

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ora 4.50. Încet-încet, mulţimea se mai încheagă. Oamenii se salută fără protocol, se ştiu de-atâta timp de la partid, sunt membri AUR toţi. Cunosc rutina deplasărilor la mitinguri. Unul dintre organizatori răsuflă uşurat când vede un septuagenar. „De el nu ştiam dacă mai vine“, explică. Bărbatul nu are WhatsApp. Încearcă un dialog: „Îl dăm jos?“ „Îl dăm, că nu se mai poate!“. Cel pe care vor să-l dea jos este preşedintele Klaus Iohannis. Acesta e principalul motiv pentru care merg la miting.

La câteva sute de kilometri distanţă, la aceeaşi oră, liderii statului vecin îi anunţă pe cetăţeni: un depozit de petrol din oraşul Vasilkov, de la marginea capitalei Ucrainei, a fost distrus de ruşi, pompierii sunt împiedicaţi să stingă focul, ocupanţii au tras cu un obiect radioactiv într-un cimitir din Kiev.

Pe străzile din Constanţa e încă linişte. „Să scriem ceva şi de război?“, întreabă un organizator care aduce nişte coli A3 şi markere, pentru pancarte. Ceilalţi observă o maşină de poliţie încetinind în dreptul lor, se uită cu furie şi tac. 

Apoi unul zice: „«Scriem Jos războiul!» Să-nţeleagă fiecare ce vrea. Cu Putin, cu Iohannis“. Ceilalţi dau din mână a lehamite, iar discuţia se opreşte brusc. Nimeni nu mai scrie nimic.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

România, din zăpadă artificială şi hârtie creponată

În cele din urmă, cei peste 20 de oameni urcă în autocarul destinat oraşului Constanţa. Vor mai veni aici protestatari din Năvodari şi Medgidia. Cu al doilea autocar merg cei ce vin din celelalte localităţi din judeţ. În total, aproximativ 100 de oameni. Majoritatea pensionari, dar şi câţiva aflaţi la vârsta a doua: educatoare, IT-işti, mecanici, antreprenori. O educatoare le arată colegilor o hartă cu România, confecţionată din zăpadă artificială şi hârtie creponată. A fost făcută de copiii de la grădiniţă acum şase ani, se laudă. E singura care are materiale proprii de protest. 

Organizatorii comunicaseră că vor pune la dispoziţie steaguri, nu e nevoie să se vină cu ceva. Se pleacă la drum cu concluzia că AUR Constanţa e pregătit pentru miting.

Problema amenzilor

Când îşi dau seama că protestul are autorizaţie doar pentru un grup de numărul lor, oamenii încep să-şi pună problema amenzilor. Organizatorii îi liniştesc, povestind amuzaţi cum au fost ei înşişi sancţionaţi la ultimele manifestaţii ale partidului. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Nu e mare lucru să primeşti amendă, sugerează aceste poveşti mulţimii.

Apoi, organizatorii virează către ceva motivaţional: toată lumea trebuie să fie hotărâtă, să lupte, să rămână pe baricade indiferent ce s-ar întâmpla, dacă nu ei, atunci cine? „Să stăm cu mâinile în sân cum am stat 30 de ani? Păi, cât mai putem?“, sunt întrebaţi oamenii, ca la concert. Iar mulţimea răspunde cu un murmur ferm, pe mai multe voci: „Nu se mai poate!“. Se simt bine când li se repetă că datorită lor se va schimba ţara, că ei sunt singurii care se împotrivesc nedreptăţii, că ei au dreptate și toţi ceilalţi nu. Îşi doresc să facă parte din grupul acesta al oamenilor care vor salva România. 

„Să nu mai protestăm pentru că e război?“

Ar fi putut veni mai mulţi, dar n-au venit, nici presa nu a ajutat, susţine o tânără din organizare. E supărată pe jurnalişti, după ce au criticat partidul că se ţine de proteste chiar şi după ce s-a deschis frontul în Ucraina. „Şi ce să facem acum? Să nu mai protestăm pentru că e război?“, încearcă tânăra să justifice. Liderii AUR au spus că protestul nu va fi amânat. Aşa ajunge să se vorbească din nou despre război.

Comparaţia dintre importanţa problemelor din Ucraina şi importanţa celor din România nu e doar o remarcă izolată, e însuşi subiectul discuţiei. Se ridică întrebări fundamentale pentru protestatari: de ce, de câteva zile, toată lumea pare că a uitat de Covid?, pentru facturile românilor de ce nu se luptă nimeni?, cum a reuşit războiul din Ucraina să ne abată atenţia de la adevăratele noastre necazuri? 

Din discuţii se remarcă şi concluzia că ar exista o preocupare pentru a le ţine românilor mintea ocupată cu totul felul de invenţii. Astăzi (duminică, 27 februarie, n.r.), AUR ar fi trebuit să fie în centrul atenţiei tuturor românilor: AUR luptă pentru dreptate, libertate, credinţă, familie, ei vor ca ţara noastră să renască. Dar despre asta nu se vorbeşte, conchid necăjiți protestatarii de la Constanța. 

O „lucrătură politică occidentală“

Tema războiului e diseminată de-a lungul maşinii. Un preot îi explică unei doamne: 

– „Ucraina nici nu e o ţară, o ţară în adevăratul sens al cuvântului. Eu nu mă mai uit de ani de la televizor, dar ştiu ce se întâmplă“.
– „Vor să ne sensibilizeze?“, întreabă, reţinută, doamna.
– „Occidentul nu a respectat înţelegerea de după Războiul Rece, să nu extindă NATO. Deci, asta e lucrătură politică occidentală, ca să ne irite pe zona asta, să menţină o stare de război, să dea legi care să evite Constituţia“, e răspunsul care-o pune pe gânduri. La asta nu s-a gândit.

De pe scaunul din dreapta, o doamnă intervine cu o replică despre care e sigură că l-ar câştiga pe părinte: „Eu le-aş da de pomană (refugiaţilor ucraineni, n.r.). Eu dau mult de pomană, mă cunoaşte lumea“. Deşi e de doar câteva luni în partid, intuiţia femeii funcţionează: preotul se arată impresionat de generozitatea sa. 

„Dar Ucraina ce-a făcut pentru românii noştri? Noi avem probleme mai mari“, încearcă şi septuagenarul. 

„Să vină şi la noi (ruşii, n.r.), să-l dea jos pe Iohannis!“, i se răspunde din spate. 

„Ucrainenii pun poze cu pisici, nu vă mai uitaţi la televizor, fraţilor!“, explică altcineva. Apoi, totul culminează cu o serie de glume adresate femeilor mai în vârstă despre utilitatea, pentru ele, a unor refugiaţi ucraineni mai puternici.

Se glumeşte mult şi incorect politic, iar Ucraina rămâne o preocupare marginală. Cu cât protestatarii se apropie spre Bucureşti, războiul ajunge să fie şi mai îndepărtat pentru a-i putea face să se abată de la traseul lor mental „Jos Iohannis-jos pandemia-libertate-vrem-dreptate”. Aşa că autocarul alege să se refugieze din calea ştirilor despre război şi să rămână adăpostit în bula informaţională care-l legitimează. 

Oamenii revin la ideile care i-au adus împreună: „Ne-am săturat să fim conduşi de hoţi“, remarcă un domn. I se răspunde cu alte sloganuri transformate în vorbire directă.

Ca să se mai însufleţească un pic, un tânăr mai implicat pune cântece patriotice. Progamul artistic conţine „Mai bine golan decât comunist“, „Doamne, ocroteşte-i pe români“, „Acasă-i România“, „Trăiască România“, „Cântă cucul în Bucovina“ şi altele. Lumea nu prea cântă, e obosită. În spatele autocarului nici nu prea se aude. Acolo, cei mai mulţi dorm. „Haideţi, fraţilor“, îi îndeamnă tânărul şi, ca să-i stârnească, începe să le trimită versurile pe grupul de WhatsApp. Nimeni, nimic. Insistă cu o melodie de la Cenaclul Flacăra, din vremea când Ceauşescu se visa garantul păcii mondiale. Degeaba, oamenii nu prea ştiu să cânte „Să fie pace, pace, pace pe Pământ“.

Cu pacea rămasă în surdină, oamenii se întorc la discuţii mai relaxate, despre problemele din organizaţia de partid sau din propria familie. „Discutăm şi noi ca fetele“, se laudă două pensionare. Un bărbat se străduieşte să-şi găsească confortul pe scaun, după ce-şi sprijină tacticos bastonul. S-a lovit la coloană, abia mai merge, dar a ţinut neapărat să fie prezent la miting. 

Impasibil la frământarea omului, un tânăr care mănâncă nişte cartofi prăjiţi sleiţi ridică o problemă importantă pentru bunăstarea celor prezenți: „Aş mânca o șaorma, am la mine o șaorma, dar va mirosi în autocar, nu?“. Tânărul este înduplecat să nu-şi desfacă mâncarea. Mai are la el şi un cod pane. Nu-l mănâncă nici pe acela. Doar cartofii prăjiţi. 

Autocarul ajunge la Ploieşti înainte de ora 10.00. „Cine suntem noi?“ „AUR!“ „Cine suntem noi?“ „AUR!“, încearcă din nou tânărul să însufleţească maşina. Reuşeşte doar cu pensionară.

Mirajul George Simion

Grupul abia aşteaptă să-l vadă pe George Simion. Oamenii coboară din autocar, îl văd, îl ascultă, îl admiră şi apoi urcă la loc. „Condamnăm agresiunea rusă, dar regimul Iohannis trebuie dat jos. Este acelaşi regim care nu s-a preocupat de dotarea armatei şi ne-a făcut să fim irelevanţi pe scena internaţională. Nu contăm în momentul ăsta“, face George Simion o piruetă în argumentaţie. Oamenilor le place tot ce spune.

După o slujbă improvizată în parcare, maşinile pornesc în coloană spre Bucureşti.

„Comme facette mammeta“

În autocarul din Constanţa, mai sunt primiţi încă 11 gălăţeni, după ce maşina lor rămăsese fără servodirecţie. Oamenii se integrează rapid în grup. Când vede încercările de cântec, unul dintre ei scoate un caiet vechi şi dă pagina la versurile melodiei „Tot ce-i românesc nu piere“, de Jean Moscopol. „Asta e de pe vremea legionarilor“, remarcă un călător. Dar omul ştie mult mai multe cântece, nu doar pe acesta. Fost mecanic, actual pensionar, i-a plăcut mereu cântecul. De fapt, are două caiete la el, toate cu versuri. 

În continuare, se lansează cu melodia napoletană „Comme facette mammeta“, apoi „Chitarra romana“, dar ştie şi Joe Cocker, Frank Sinatra sau Pavarotti. Cântă singur şi cântă mult, iar lumea îl ascultă. La finalul reprezentaţiei, i se oferă o pulpă de pui şi doi cârnaţi. „Eu dau mult de pomană, mă cunoaşte lumea“, îi explică şi lui o doamnă. Bărbatul îşi toarnă un pahar de vin din PET-ul de doi litri şi bea satisfăcut.

La câteva scaune distanţă, un gălăţean şi un constănţean încearcă să se împrietenească: „Aţi zis ceva?“ „Nu.“ „Păi, am văzut că vă tremură mâinile.“ „Sunt pensionar, am lucrat în IT.“ „Şi eu lucrez în IT. În ce limbaj?“ „În C++.“ „Sunteţi cel mai bătrân programator român, nu?“ „De când a murit mama, m-am apucat de psihologie.“

„Bravo, forţa AUR! Felicitări pentru dăruire!“

Cu cât se apropie de Bucureşti, oamenii devin mai nerăbdători. Pe şoseaua Colentina, George Simion, aflat la conducerea coloanei oficiale, mai iese din când în când din maşină şi face ordine. „Stă bine pe picior, are vreo 46“, îl caracterizează un constănţean. Îl priveşte cu încântare. „Fă-i poză, fă-i poză“, e somat unul dintre organizatori. Toată lumea e atentă la George. Numai cei doi IT-işti râd complice pentru că autocarul merge prea încet: „Păi, ori masa, ori viteza… Ia uite câţi suntem!“.

Constănţenii reuşesc să ajungă în Piaţa Universităţii cu doar câteva minute după ora 14.00, ora anunţată a protestului. Se aşază ordonat în faţa scenei şi încep să urmărească evenimentul. Abia acum încep să cânte şi ei celebrele „Noi suntem români“, „Mai bine mort decât comunist“ sau „Trăiască România“. 

S-au adunat mai puţini decât se aşteptau, nu sunt 20.000 de oameni în piaţă. Dar se liniştesc cu gândul că sunt uniţi şi patrioţi adevăraţi. Români cu „R“ mare, precum remarcă un constănţean. Toţi sunt absorbiţi de discursurile de pe scenă, de energia lui George Simion, de un vis măreț pentru România.

Între timp, Vladimir Putin ordonă ca forţele nucleare să intre în alertă maximă. În Kiev, militarii ucraineni încă rezistă eroic ocupanţilor ruşi. Preşedintele Zelenski e în stradă, cu arma în mână. Cetăţenii fug din calea războiului, iar unii dintre ei aşteaptă o viaţă mai bună în România. În toată lumea sunt organizate mitinguri de susţinere a ucrainenilor. Numai în Berlin, 100.000 de oameni sunt în stradă şi strigă „Jos labele de pe Ucraina“.

În Bucureşti, se merge în marş către Cotroceni şi se scandează împotriva pandemiei şi pentru George Simion. La final, toată lumea pare mulţumită. „Felicitări nouă“, „Bravo forţa AUR“, „Felicitări pentru dăruire“ apar mesaje pe grupurile de protestatari.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro