Murăturile din Piața Obor s-au scumpit mai mult decât carnea. „Cum să coste hreanul atât?! Rasolul de porc e la 14 lei în hală, am înnebunit?!”

 3 comentarii
Reportaj

Bucureștenii au profitat de vremea frumoasă și de apariția soarelui după câteva zile reci și ploioase și s-au grăbit, sâmbătă, să-și cumpere legumele pentru murături. Totuși, s-au lovit de prețuri care le-au tăiat pofta de iarnă. Cum arată Piața Obor la mijloc de octombrie, într-un reportaj Libertatea.

Când ieși de la metrou spre hala mare, drumul este plin de comercianți care vând tot felul de produse din plase mari de rafie. Nu lipsesc bișnițarii cu țigări aduse de peste graniță sau oamenii amărâți care mai vând câte ceva din casă, ca să mai câștige niște lei în plus.

A început „bătălia” murăturilor pentru iarnă

Dar adevăratul haos se află în exteriorul halei mari, unde zeci de tarabe sunt pline cu varză, gogoșari, castraveți, conopidă și gogonele.

Cum ploaia ultimelor zile a fost pusă „pe pauză”, a fost suficient timp pentru ca gospodinele și soții acestora să umple aleile pieței.

Oameni înfofoliți, cu sacoșe de rafie și cărucioare vechi, au venit sâmbătă în piață cu același gând: să pună murături, ca pe vremuri! De aici începe o adevărată „bătălie” între comercianții șmecheri și cumpărători.

„Ce să mai lăsăm din preț, că nu mai rămâne nimic pentru noi?”

Comercianți șmecheri? Da, da! Nea Doru vine zilnic în Obor, locuiește la două blocuri distanță și i-a prins pe vânzătorii din târg cum măresc prețurile de vineri peste weekend.

„Păi ce, ai văzut țăran prost?! Ăștia sunt șmecheri, domnule! Bine, nici nu sunt producători sută la sută. Le cumpără și ei și le aduc aici. Roșiile joi dimineață erau 4 lei, acum le dă cu 10 aceeași cucoană. Păi, noi suntem idioți?”, spune dezamăgit.

Piața Obor din București. Oamenii au luat cu asalt piața pentru a-și pregăti murăturile de iarnă. Foto: Libertatea

Aleile sunt pline de oameni, tarabele la fel, marfă cât cuprinde pentru toată lumea. Bani să fie! Varza pentru murături e 2,99 de lei la domnul Nelu, care se laudă că-i „de la Dâmbovița”.

Gogonelele sunt de la 3 lei până la 4,5 lei pe kilogram, iar dacă vrei, poți să alegi câte una, câte alta sau să iei 20 de lei sacul.

„Motorina s-a scumpit, curentul la fel. Ce să mai lăsăm din preț, că nu mai rămâne nimic pentru noi?”, spune domnul din Buzău, aflat în spatele tarabei.

Piața Obor din București. Oamenii au luat cu asalt piața pentru a-și pregăti murăturile de iarnă. Foto: Libertatea

„Totul e scump, plus că e chinuială să pui murăturile”

Oborul e plin de oameni în vârstă, cu ochii pe sacoșele altora și mâna pe portofel. Pentru mulți dintre ei, pusul murăturilor e mai mult decât o tradiție: e o obligație moștenită din generație în generație.

Dar parcă prețurile de anul acesta i-au speriat serios pe pensionarii care altădată luau cu asalt Oborul pentru oferte, târguială și prețuri mai mici, ca să le ajungă banii și pentru alte lucruri.

Piața Obor din București. Oamenii au luat cu asalt piața pentru a-și pregăti murăturile de iarnă. Foto: Libertatea

„Anul trecut am pus trei butoaie. Acum pun doar unul. Ți-e milă să renunți, dar nu mai poți ține pasul. Totul e scump, și nici vremea nu ne mai ajută. Plus că e chinuială să pui murăturile. Chiar dacă stau colo, peste drum, la intersecție, tot e greu să car cu plasa câte 5-6 verze…”, intervine o altă doamnă.

Castraveții pentru borcan sunt 9-10 lei pe kilogram, iar gogoșarii se vând astăzi cu 7 lei. „De la Brăila suntem, gogoșari de câmp, foarte buni, gustoși, luați de gustați”, își face reclamă comerciantul.

Piața Obor din București. Oamenii au luat cu asalt piața pentru a-și pregăti murăturile de iarnă. Foto: Libertatea

Peste tot, unde te uiți, tone de legume de sezon, adunate de pe câmpurile României. „Dom’le, murăturile-s sfinte. Dacă nu le pui la timp, iarna n-ai ce mânca. Și să vezi, peste o lună, când se vând gata făcute, o să fie și mai scump borcanul!”, spun vânzătorii.

„Hreanul crește singur în pământ, băgați-vă mințile-n cap…”

Dar prețul șoc al zilei în Piața Obor e al hreanului: 40 de lei pe majoritatea tarabelor. Mai găsești pe ici, pe colo, și cu 35 de lei, dar nu e mare și sănătos.

„Hreanul 40 de lei?! Rasolul de porc e la 14, am înnebunit?! Crește singur în pământ, băgați-vă mințile-n cap…”, este concluzia amară a unei zile petrecute printre tarabele cu varză, gogoșari, castraveți, conopidă și gogonele din Piața Obor, București.

Piața Obor din București. Oamenii au luat cu asalt piața pentru a-și pregăti murăturile de iarnă. Foto: Libertatea

Așadar, la mijloc de octombrie, Piața Obor din București se transformă într-un adevărat tărâm al murăturilor.

Gospodine, pensionari și comercianți se întrec între tarabe pline cu varză, gogoșari, castraveți și hrean scump, într-o agitație care combină tradiția cu prețurile care cresc de la zi la zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    rololiv 14.10.2025, 10:30

    Daca hreanul creste singur in pamant, de ce sunt oamenii prosti si vin la piata dupa el? Sa-l scoata din curtea blocului!

  • Avatar comentarii

    D.I. 14.10.2025, 12:47

    Piata Obor din Bucuresti este raiul speculantilor, al intermediarulor. Nici 5% din vanzatori n sunt producatori. Iau marfa de la poarta taranului si o dau de 3-4 ori mai scumpa la taraba. Si nu-i intreaba nimeni de acte.

  • Avatar comentarii

    True_Blue 16.10.2025, 03:51

    Din totdeauna preturile la Obor sunt mai mici la mijlocul săptămânii și maxime în weekend.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește