Această majorare puternică este în principal cauzată de trei ţări, Myanmar, Belarus şi China, a cărei lege asupra securităţii naţionale impusă în 2020 în Hong Kong a provocat o creştere bruscă a numărului de jurnalişti plasaţi în detenţie în acest teritoriu, arată RSF.

„Niciodată după crearea bilanţului anual al RSF în 1995, numărul de jurnalişti aflaţi în detenţie nu a fost atât de mare”, constată organizaţia nonguvernamentală pentru apărarea libertăţii presei, într-un comunicat.

Mai mult, ONG-ul subliniază că „niciodată până acum, RSF nu a înregistrat atâtea femei-jurnalist aflate în detenţie”. Numărul lor a ajuns anul acesta la 60, cu o treime mai multe decât în 2020.

Chiar dacă bărbaţii constituie în continuare cea mai mare parte a jurnaliştilor aflaţi după gratii în lume (87%), Belarus este ţara care a trimis la închisoare mai multe femei-jurnalist (17) decât confraţi de sex masculin (15).

Cele cinci ţări unde la 1 decembrie se înregistra cel mai mare număr de jurnalişti aflaţi în închisori sunt:

  • China (127)
  • Myanmar (53)
  • Vietnam (43)
  • Belarus (32)
  • Arabia Saudită (31).

Bilanțul RSF contabilizează și 46 de jurnaliști uciși în 2021, acesta fiind cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.

„Această tendinţă în scădere, care s-a accentuat din 2016, se explică în special prin evoluţia unor conflicte regionale (Siria, Irak şi Yemen) şi prin stabilizarea fronturilor după anii 2012 şi 2016, extrem de sângeroase”, arată asociația.

Ceea ce frapează însă este faptul că majoritatea acestor decese sunt asasinate.

65% dintre cei ucişi sunt luaţi în mod intenţionat drept ţintă şi eliminaţi.

Reporteri fără Frontiere:

Mexicul şi Afganistanul rămân şi în acest an cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti, cu 7 şi, respectiv, 6 jurnalişti ucişi, urmate de Yemen şi de India pe locul trei, cu câte 4 jurnalişti ucişi în fiecare.

RSF contabilizează, de asemenea, cel puţin 65 de jurnalişti şi colaboratori ai mass-media reţinuţi ostatici în lume, cu doi mai mulţi ca anul trecut.

„Toţi sunt ostatici în trei ţări din Orientul Mijlociu: Siria (44 de jurnalişti), Irak (11) şi Yemen (9)”, exceptându-l pe jurnalistul francez Olivier Dubois, reţinut din aprilie în Mali, mai arată RSF.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.