Rezervor uriaș de apă dulce descoperit sub platoul marin. Ar putea asigura apa unei metropole timp de 800 de ani

Trei luni de cercetări pentru un posibil record mondial

În vara anului 2025, cercetătorii au organizat o expediție pentru a verifica rapoartele mai vechi, din anii 1960 și 1970, care indicau prezența apei dulci sub platoul marin. Expediția științifică, denumită „Expediția 501”, s-a desfășurat pe parcursul a trei luni, timp în care au fost extrase aproximativ 50.000 de litri de apă din trei locații aflate în largul insulelor Nantucket și Martha’s Vineyard.

Brandon Dugan, cercetător-șef al expediției și profesor de geofizică la Școala de Mine din Colorado, a declarat: „A fost un proiect destul de complex și un fel de vis de-o viață”.

Datele preliminare indică faptul că rezervorul s-ar putea extinde mai mult decât s-a estimat inițial, depășind limitele cunoscute între New Jersey și Maine. Dacă acest lucru se confirmă, ar putea fi cel mai mare rezervor submarin de apă dulce descoperit până acum.

Un mister vechi de 60 de ani, readus în atenția cercetătorilor

Apa dulce din această regiune a fost semnalată pentru prima dată în urmă cu 60 de ani de U.S. Geological Survey (USGS), în timpul evaluărilor resurselor minerale offshore. „Într-un mod foarte ciudat, au găsit apă dulce în sedimentele de sub ocean”, a explicat Dugan.

Totuși, de-a lungul decadelor, subiectul a fost uitat, până când, în 2003, Dugan și Mark Person, profesor de hidrologie la Institutul de Minerit și Tehnologie din New Mexico, au redescoperit datele inițiale și au început să investigheze posibilele cauze ale formării acestui rezervor.

Cercetătorii consideră că există mai multe scenarii plauzibile. Una dintre teorii susține că rezervorul s-a format în perioadele în care nivelul mării era semnificativ mai scăzut, iar precipitațiile au reușit să penetreze solul. Când nivelul mării a crescut din nou, apa dulce a rămas captivă în sedimentele de sub ocean.

O altă ipoteză speculează că apa dulce a fost împinsă sub ocean de ghețari în timpul ultimei ere glaciare, acum 2,6 milioane – 11.700 de ani. Analizele preliminare ale probelor de apă, realizate cu ajutorul datării cu radiocarbon și a altor metode, susțin această ultimă teorie.

„Am exclus varianta a doua deoarece nu avem munți înalți lângă coastă”, a declarat Dugan. Totuși, el consideră că pot exista și influențe legate de precipitații, mai ales că în fața unui ghețar pot apărea precipitații abundente.

Ce arată măsurătorile de salinitate ale apei sub ocean

Cercetările au arătat că acest rezervor de apă dulce se află sub un strat impermeabil de argilă și nămol, care separă apa dulce de apa sărată de deasupra. „Avem un sigiliu în partea de sus (a depozitului acvifer) care separă apa de mare de deasupra de apa dulce de dedesubt”, a explicat Dugan.

Măsurătorile de salinitate au relevat că prospețimea apei scade pe măsură ce distanța față de țărm crește, dar chiar și în cele mai îndepărtate puncte, salinitatea este mult mai mică decât cea a apei oceanice. În apropierea insulelor Nantucket și Marthas Vineyard, conținutul de sare era de doar 1 parte la 1.000, în limitele maxime pentru apa potabilă.

În zonele mai îndepărtate, s-a înregistrat un conținut de sare de 17-18 părți la 1.000, reprezentând aproximativ jumătate din salinitatea medie a apei oceanice.

Cu toate acestea, echipa de cercetători mai are nevoie de timp pentru a înțelege pe deplin dimensiunea și potențialele aplicații ale acestui rezervor natural. Rezultatele finale ale studiului urmează să fie publicate după finalizarea tuturor analizelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE