Studiul publicat în British Medical Journal (BMJ) compară datele medicale a 29 de milioane de persoane care au primit prima doză de vaccin de la Pfizer/BioNTech sau de la AstraZeneca între decembrie 2020 și aprilie 2021 cu cele a aproape 2 milioane de persoane testate pozitiv la coronavirus.

Cercetările s-au derulat în contextul în care temerile legate de cheagurile de sânge au încetinit utilizarea vaccinului de la AstraZeneca.

Ce spun cifrele studiului

Oamenii de știință au constatat că exista ”un risc crescut” de a dezvolta tromboze după vaccinare, dar că acest risc era ”mult mai slab decât cel asociat unei infecții cu SARS-CoV-2”.

Concret, riscul de a dezvolta o tromboză venoasă este de aproape 200 de ori mai ridicat prin infectare cu Covid (12.614 cazuri suplimentare la 10 milioane) decât cu vaccinare c ser de la AstraZeneca (66 de cazuri suplimentare).

Și în ceea ce privește trombozele arteriale datele sunt concludente. Astfel, nici un caz nu a fost găsit pentru unul sau celălalt dintre vaccinuri, însă 5.000 de cazuri suplimentare la 10 milioane au fost observate la persoanele care au avut Covid.

Studiul mai spune că persoanele afectate de virus riscă de 11 ori mai mult să aibă un accident vascular (1.699 de cazuri suplimentare la 10 milioane de persoane), decât cele vaccinate cu Pfizer (143 de cazuri).

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”
Recomandări
„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”

”Majoritatea pacienților se vor comporta perfect bine cu aceste vaccinuri”, a declarta pentru BBC Julia Hippisley-Cox, cercetătoarea principală a studiului. Ea a mai spus că ”foarte rarele cazuri de tromboze” trebuia puse în context.

Acest ”risc crescut” a fost concentrat pe perioade mai ”specifice și mai scurte” cu vaccinurile (15-21 de zile după administrarea de Pfizer pentru accident vascular cerebral și 8-14 zile pentru trombocitopenie după administrarea AstraZeneca) numai după capturarea Covid-19, unde riscul continuă timp de 28 de zile după infecție.

Studiul britanic apare în contextul în care numeroase țări au decis să rezerve vaccinul de la AstraZeneca pentru persoanele mai în vârstă, din cauza temerilor legate de formarea de cheaguri.

Vaccinurile au permis evitarea a mai mult de 100.000 de decese în Marea Britanie, unde pandemia a făcut 132.000 de victime, spune Serviciul de sănătate englez.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Playtech.ro
Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Viva.ro
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
FANATIK.RO
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
Știrileprotv.ro
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Observatornews.ro
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Orangesport.ro
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare