„Un aliniament de copaci frumos, atât de necesar în mijlocul Bucureştiului, unde e foarte cald, mai ales acuma că vine vara. Ne face bine puţină umbră, puţină răcoare. Şi aerul e poluat, e multă circulaţie. Avem nevoie de câţi mai mulţi copaci care să absoarbă dioxidul de carbon şi să elibereze oxigenul”, spune Robert Negoiţă, în clipul postat pe Facebook.

Robert Negoiţă recunoaşte că zona despre care vorbeşte nu ţine de primăria pe care o conduce.

„Chiar dacă nu ţine de Primăria Sector 3, că nu e administrat de noi, am intrat noi şi am făcut treaba asta aici. Am venit şi am edificat acest spaţiu verde, cu copaci, cu lavandă, cu aceste piedici încât să descurajăm circulaţia pietonală”, spune Robert Negoiţă.

Apropo, domnule primar general Nicuşor Dan, ăştia sunt copaci ilegali. Da, ăsta, săracu, e copac ilegal. Nu vreţi domnu’ Nicuşor Dan să veniţi să-l daţi afară de aici? Scoateţi-l, că nu vă place verdele, nu vă place frumosul, vă deranjează copacii, va deranjează cei care fac ceva. Dar n-am să vă las. Să vă ferească Dumnezeu, nu aveţi ce căuta aici. Ţineţi-vă departe de zona asta pentru că am reuşit cu greu să prindem aceşti copaci.

Robert Negoiţă:

„Copacii, fiind fiinţe vii, o chestie pe care domnul primar general nu o ştie, sunt fiinţe vii şi suferă de poluare la fel ca şi noi oamenii. Şi, da, ne-a fost foarte greu să prindem aceşti copaci aici”, mai spune Negoiţă în videoclip.

Cât înseamnă, pe an, creșterea salariilor cerută de profesori? Un submarin comandat de România din Franța sau „taxa de solidaritate” pe care n-au mai plătit-o companiile din energie
Recomandări
Cât înseamnă, pe an, creșterea salariilor cerută de profesori? Un submarin comandat de România din Franța sau „taxa de solidaritate” pe care n-au mai plătit-o companiile din energie

Noua postare a primarului sectorului 3 vine la aproape două săptămâni de când Nicușor Dan a scos palmierii puși de Negoiță la Piața Unirii.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Sim_sim   •   27.05.2023, 21:41

Poate ar fi fost mai bine sa se pozeze cu copacii tăiați din IOR, cei care au luat fraudulos o parte din parcul IOR, în mai puțin de 5 zile au defrisat o buna parte din parcul "castigat" în instanta. Acum, în locul copacilor sunt excavatoare. Poate Negoiță se va poza și cu buturugile de acolo

Cristina1   •   27.05.2023, 11:55

Un penibil fara margini! Sa faca din Hala Laminor un mare parc atunci, sa rezolve cu poluarea. Aaaa doar in alte sectoare o fi poluare, in S3 nu…Daca un cetatean isi asfalteaza singur groapa din soseaua din fata casei, primaria scoate lucrarea, da amenda etc. Asta-i legea, un primar ar trebui sa stie.

rhadoo87   •   27.05.2023, 03:48

Se baga in seama aiurea precum Dana Budeanu

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Playtech.ro
Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Când poți pleca de la magazin fără să plătești cumpărăturile. E cât se poate de legal și se aplică în toate supermarketurile din țară
FANATIK.RO
Când poți pleca de la magazin fără să plătești cumpărăturile. E cât se poate de legal și se aplică în toate supermarketurile din țară
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu. 'Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!'. Ce l-a deranjat pe milionarul britanic
Știrileprotv.ro
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu. 'Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!'. Ce l-a deranjat pe milionarul britanic
Staţiunea din România care ar putea revedea gloria de odinioară. Cândva "perlă a Europei", acum mai trăieşte doar din amintiri
Observatornews.ro
Staţiunea din România care ar putea revedea gloria de odinioară. Cândva "perlă a Europei", acum mai trăieşte doar din amintiri
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Unica.ro
Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Horoscop 3 iunie 2023. Fecioarele s-ar putea să se lase în voia dorinței de a găsi vinovați și de a le căuta defecte, ca să-i poată condamna
HOROSCOP
Horoscop 3 iunie 2023. Fecioarele s-ar putea să se lase în voia dorinței de a găsi vinovați și de a le căuta defecte, ca să-i poată condamna