Declaraţia Rocsanei Marcu: „Sunt foarte afectată de ceea ce se întâmplă, nu din punct de vedere mediatic, ci pentru faptul că mă aflu în poziţia în care apăr drepturile fiicei mele, luptând împotriva tatălui ei. Faptul că Adrian Ştefan Iliescu (tatăl fiicei mele) nu recunoaşte paternitatea, face obiectul procesului de paternitate pe care l-am intentat acestuia. Nu menajezi pe nimeni spunându-i minciuni, motiv pentru care fiica mea va şti adevărul despre tatăl ei, respectiv despre relaţia mea cu tatăl ei, bineînţeles atunci când va fi cazul, când ea va fi pregătită şi când, psihologic vorbind0-250013-thumb_266_x_299_4335233598rocsana.jpg, va avea capacitatea de a înţelege, de a pătrunde”.

„Ecuaţia este simplă: fiica mea va fi afectată emoţional de situaţia în care nu îşi va cunoşte tatăl iar eu evit şi lupt împotriva acestei situaţii. Doresc ca Adrian Ştefan Iliescu să îţi recunoască poziţia, calitatea de părinte. În încheiere, menţionez că nu am nicio pretenţie materială, nici măcar cheltuieli de judecată, de la tatăl fiicei mele, iar scopul acestui proces îl constituie protejarea fiicei mele”, a mai adăugat prezentatoarea tv.

În prezent, Rocsana trăieşte o frumoasă poveste de dragoste şi are planuri să devină mămică pentru a doua oară: „Suntem o familie sănătoasă şi fericită, iar asta mă determină să prosper. Consider că sunt o mamă în adevăratul sens al cuvântului, îmi place să fiu mamă, motiv pentru care mă gândesc serios la sosirea unui membru nou în familia noastră”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.