Un român a fost prins de poliția din Austria cu o alcoolemie uriașă: 5,24 la mie. Bărbatul de 24 de ani tocmai a provocat o tamponare și a fost testat cu etilotestul. Uimitor, acesta se ținea pe picioare și a reușit chiar să lege o conversație cu polițiștii, cărora le-a cerut o țigară.
Deși o asemenea valoare uriașă duce la comă alcoolică sau chiar la deces, bărbatul din România putea conduce și se deplasa luni prin districtul Linz-Land din Austria, arată Digi24.
A fost însă implicat într-un accident rutier, lovind o mașină din spate în jurul orei 3 după-amiază. Poliția a ajuns la fața locului și l-a supus unui test pentru a stabili nivelul de alcoolemie, pentru că părea băut, a declarat Michael Babl, purtătător de cuvânt al poliției regionale din Austria Superioară, pentru Passauer Neue Presse.
Rezultatul obținut a fost de 5,24 la mie, a precizat ORF, televizunea de stat austriacă.
În ciuda alcoolemiei uriașe, românul a reușit să vorbească polițiștii. Acesta le-ar fi cerut agenților o țigară.
Sursa foto: Pexels