Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”

 1 comentariu
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.

Președintele Nicușor Dan a vorbit, sâmbătă, la Bistrița, despre realizările României din ultimii ani și a îndemnat la o abordare echilibrată atunci când sunt analizate progresele țării. Șeful statului a declarat că România nu este „în preajma apocalipsei”, chiar dacă există în continuare probleme precum corupția și grupurile de interese.

Nicușor Dan, către români: „Să ne bucurăm când avem succese”

Nicușor Dan a participat, sâmbătă, 19 septembrie, la inaugurarea lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Președintele României a vorbit despre importanța existenței unui spital modern în apropierea comunității și a spus că o astfel de investiție poate contribui la atragerea unor medici buni.

„E important să ai un spital modern lângă comunitate, pentru că un spital modern atrage medici buni. (...) Nu vreau să vorbesc despre sistemul medical, vreau să spun un lucru care cred că e important în zilele astea: să ne bucurăm când avem succese şi să ne uităm la noi cu echilibru, pentru că pare, dacă citim presa, dacă ne uităm la televizor, că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa!”, a afirmat Nicușor Dan, potrivit News.ro.

Șeful statului a recunoscut că România se confruntă în continuare cu probleme, dar a subliniat că progresele trebuie apreciate atunci când acestea există. „Bineînţeles că România are corupţie, bineînţeles că România are grupuri de interese care acţionează în interes propriu şi nu în interesul public, bineînţeles că am fi putut să fim mult mai digitalizaţi decât suntem, bineînţeles că am fi putut să fim mult mai departe decât suntem, dar când avem nişte succese, să ne uităm la ele ca la nişte succese!”, a declarat președintele.

„Nu spun că totul e perfect, dar să ne uităm cu echilibru la unde suntem”

Nicușor Dan a dat drept exemplu realizarea unor proiecte cu bani europeni și respectarea termenelor asumate: „Am avut nişte oameni care au avut un termen-limită, au avut nişte bani europeni şi s-au încadrat în termenul-limită, ăsta e un succes şi sunt multe altele”.

Președintele a relatat și o discuție de la conferința desfășurată vineri în Ucraina, unde a participat și președintele Serbiei. Potrivit lui Nicușor Dan, acesta s-a declarat impresionat de realizările României în ultimii 20 de ani. „Ieri am participat la o conferință în Ucraina și acolo a participat și președintele Serbiei, care a călătorit cu avionul până în Suceava și de acolo cu mașina până în Ucraina. A spus public în conferința de presă: sunt impresionat de realizările României în 20 de ani de când am venit eu ultima oară aici”, a relatat șeful statului.

Nicușor Dan a spus că aceste progrese sunt rezultatul muncii întregii societăți. „Toate realizările astea noi ca societate le-am făcut împreună, oamenii de aici au muncit. (...) De aici speranța, dacă noi am făcut drumul ăsta. Am fi putut să îl facem mai repede, bineînțeles, nu spun că totul e perfect, dar să ne uităm cu echilibru la unde suntem și în felul ăsta o să reușim să facem mai bună societatea asta pentru noi și copiii noștri”, a mai spus Dan.

România, în criză politică de peste 4 luni

România este în criză politică din 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile. Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Ulterior, Nicușor Dan a făcut două nominalizări pentru funcția de premier: Eugen Tomac, care și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, și Adrian Veștea, al cărui guvern a fost respins pe 22 iunie.

Pe 5 septembrie s-au împlinit 4 luni de când România este condusă de un guvern interimar, premier fiind tot Bolojan. Pe 17 septembrie, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat într-o declarație de presă făcută după consultările cu partidele politice că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan. Acesta are la dispoziție 10 zile să formeze un Guvern cu care să vină în fața Parlamentului ca să ceară votul de învestitură.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    PetruDoru 19.09.2026, 20:38

    Este cam de răs! N D cam glumeste pe seama noastra!

ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...