Viorel Oarză, un cunoscut membru al lumii interlope din Iași, a murit sâmbătă dimineață la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu, unde se afla în stare critică. Acesta fusese găsit, marți, împușcat în cap, într-o pădure din apropierea localității Holboca, relatează News.ro.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, fusese descoperit de trecători, care au alertat autoritățile prin apel la 112.
„Poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în pădurea din comuna Holboca se află un bărbat care prezintă o rană la nivelul capului. În urma deplasării la fața locului, cele sesizate s-au confirmat, fiind identificat un bărbat, de 51 de ani, care a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Poliției județului Iași.
Lângă trupul lui Viorel Oarză a fost găsit un obiect ce prezenta caracteristicile unei arme, care a fost ridicat pentru a se stabili proveniența și dacă a fost folosit la comiterea faptei.
După transportarea sa de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, medicii au constatat că Viorel Oarză se afla în comă de gradul patru.
„Este un pacient de aproximativ 50 de ani, cu plagă împușcată cranio-cerebrală. Un echipaj a ajuns la fața locului, bărbatul fiind transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași”, a declarat medicul Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Deși a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru extragerea glonțului din cutia craniană, starea sa a rămas critică. Medicii au indicat că șansele sale de supraviețuire erau minime.
În dimineața zilei de sâmbătă, Oarză a fost deconectat de la aparate, iar familia sa a fost de acord cu prelevarea organelor pentru transplant.
Circumstanțele în care Viorel Oarză a fost împușcat rămân neclare. Polițiștii și procurorii iau în calcul varianta sinuciderii, însă familia și apropiații victimei resping această ipoteză.
În plus, autoritățile analizează posibilele conflicte pe care bărbatul le-a avut de-a lungul timpului. Potrivit News.ro, Viorel Oarză a fost implicat în mai multe incidente în ultimii ani. Cel mai recent dintre ele a avut loc în luna iunie, când acesta a fost implicat într-un scandal cu un dezvoltator imobiliar din Iași, într-o spălătorie auto din oraș.
Organele de anchetă continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în pădurea din Holboca și dacă este vorba despre o sinucidere sau despre o crimă.
unfake 19.09.2026, 14:46
A "facut" si el ceva bun la viata (moartea) lui . Odihneasca-se in pace !