“Cu banii strânşi vreau să îi ofer o casă decentă copilului meu”, le-a spus Alexandra unor cunoscuţi înainte să plece pentru ultima dată din România către Ecuador. În ianuarie, acceptase să fie cărăuş de cocaină, pentru că primea la fiecare transport 3.000 de euro. Pusese deja deoparte nişte bani şi plănuia să îşi mai rişte viaţa de câteva ori cu reţeaua de traficanţi pentru a încropi o mică avere pentru Alex, băieţelul ei.
A fost prinsă cu droguri în bagaj în urmă cu şapte luni
Grămada de bani a încântat- o enorm pe tânără, care a acceptat să îşi ascundă în valiză pungile cu droguri. În iunie însă, în timpul celui de-al treilea transport, Alexandra a fost prinsă în flagrant pe un aeroport din Ecuador şi trimisă în închisoarea din Quito. Persoane din cercul ei de prieteni ne-au povestit cum tânăra călătorea chiar şi câteva zile cu avionul, iar inima i se făcea cât un purice de fiecare dată când dădea nas în nas cu poliţia din aeroport.
Alexandra sau Dona, cum o numesc prietenii, l-a născut pe băieţelul ei la 17 ani, ca rod al unei iubiri enorme. Pentru el, fata a renunţat la liceu. S-a măritat cu tatăl copilului, dar, după un an de căsnicie, cei doi s-au despărţit, iar Alexandru a rămas în grija mamei lui.
«Sper să mă graţieze dacă tot m-a remarcat»
“Ce minune, incredibil! Ce frumoasă sunteţi! Să nu-mi spuneţi că sunteţi închisă aici! Spuneţi-mi că sunteţi venită în vizită. Cu faţa dumneavoastră sigur veţi reuşi să realizaţi ceva!”, a spus, vrăjit, preşedintele Ecuadorului, în timpul unui discurs transmis în direct pe 20 decembrie. Rafael Correa se afla în vizită la Centrul de Reabilitare pentru Femei din Quito, unde e închisă, încă din iunie, Alexandra. Ea a fost entuziasmată că a fost remarcată de şeful statului, mărturisindu- i unei alte puşcăriaşe: “Sper să mă graţieze dacă tot m-a remarcat”.
Azi împlineşte 24 de ani
Alexandra Rupa împlineşte azi 24 de ani, pe care îi sărbătoreşte în închisoarea din Quito, Ecuador, acolo unde-şi ispăşeşte pedeapsa pentru trafic de droguri. Prietenii spun că Alexandra era obişnuită ca de ziua ei să facă petreceri uriaşe.
Iată traseul pe care îl făcea Alexandra când transporta cocaina
Prietenii Alexandrei, care au acceptat să spună reporterilor Libertăţii povestea frumoasei cu ochi albaştri, ne-au descris şi modul în care tânăra transporta drogurile din cealaltă parte a lumii. Pleca din România şi se oprea preţ de două zile în Grecia, în casa unor membri ai reţelei care o racolaseră.
Acest popas era necesar pentru a nu da de bănuit autorităţilor. De aici pleca direct în Ecuador, unde traficanţii îi ascundeau stupefiantele în valize. Drumul de întoarcere era acelaşi. Lăsa o parte din marfă în Grecia, iar cu restul ajungea în România.