România este o pată roşie pe harta europeană a bacteriilor rezistente la antibiotice. Responsabilitatea este a fiecăruia dintre noi

• În fiecare an, în jur de 670.000 de europeni iau o infecţie cu bacterie rezistentă la antibiotice.
• 33.000 dintre aceşti oameni mor ca o consecinţă directă a acestor infecţii.
• În fiecare zi, unu din 15 pacienţi internaţi într-un spital european ia o infecţie asociată actului medical (nosocomială).
• Având şi o gravă problemă de raportare şi de control al infecţiilor intraspitaliceşti, România este campioană la cele mai rezistente dintre bacterii.
• Pentru a limita rezistenţa la antibiotice, cu toţii putem şi ar trebui să punem umărul.

Bacterii de două ori mai rezistente decât în Europa

Astfel, la E.coli cu rezistenţă combinată la trei tipuri de antibiotice, rezistenţa în România este de 7,2%, faţă de 6,2% media UE/Spaţiul Economic European.

La infecţiile cu Klebsiella pneumoniae, România raportează o rezistenţă la fluorochinolone de 57,4% faţă de 31,6% media europeană.

Este şi mai grav însă dacă ne uităm la infecţiile cu Klebsiella pneumoniae rezistentă la toate cele trei clase de antibiotice. Acolo avem o medie mai mult decât dublă faţă de cea a Uniunii Europene: 46,3%, faţă de 19,6% (România faţă de UE/SEE).

În termeni laici, o infecţie cu klebsiella pneumoniae are de două ori mai multe şanse să te omoare în România decât în vestul Europei.

România este pe prima poziţie în cazul infecţiilor cu Pseudomonas aeruginosa rezistente la mai multe clase de antibiotice: 49,4% faţă de 12,8%.

Proporţia cazurilor de acinetobacter rezistent la tratamenteste de 88,1% în cazul României, faţă de 36,2% media europeană.

Deşi la această specie nu suntem chiar pe primul loc la nivel european, dăm totuşi unele dintre cele mai urâte infecţii cu acinetobacter, una dintre superbacteriile încadrate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la categoria risc major.

Cel mai alarmant dintre nuanţele de roşu colorează România şi pe harta stafilococului auriu rezistent la meticilină (MRSA): avem o rezistenţă de 43% faţă de 16,4% media europeană. Acest stafilococ (MRSA) se găseşte, de obicei, în spitale şi de cele mai multe ori este rezistent şi la alte medicamente.

Rezistenţa la antibiotice, o problemă de care suntem responsabili cu toţii

Ce înseamnă, de fapt, toate aceste date?

Rezistenţa la antibiotice este o problemă care depinde de mulţi factori, dar şi de fiecare dintre noi: de la şefii sănătăţii publice până la fiecare pacient care alege sau nu să abuzeze de aceste medicamente.

Dacă în cazul altor medicamente nu putem influenţa direct eficienţa tratamentului, la antibiotice, ceea ce face comunitatea este aproape la fel de important precum ceea ce fac medicii şi substanţele în sine.

Studiile au arătat deja că rezistenţa la antibiotice este legată direct de consumul abuziv şi iraţional de antibiotice. Ca să punem umărul la ţinerea sub control a acestei probleme, putem alege:

• să nu luăm niciodată antibiotice după ureche, ci doar la indicaţia medicului
• să luăm reţeta cu antibiotic exact cât şi cum ne este indicat de medicul specialist, nu mai mult, nu mai puţin
• să nu insistăm să primim antibiotic de la medic
• să nu tratăm răceala comună cu un antibiotic.

Răceala comună este o infecţie virală, iar antibioticele se pot lupta numai cu bacteriile, nu cu virusurile. Chiar şi aşa milioane de români iau antibiotice ca să se trateze de răceală.

În plus, putem preveni anumite infecţii optând pentru vaccinare, ceea ce poate reduce, iarăşi, consumul nenecesar de antibiotice, la care suntem printre fruntaşii Europei.

Ce ar trebui să facă autorităţile?

Fără antibiotice, ne-am putea întoarce la era “preantibiotică”, atunci când erau imposibile chimioterapia, transplantul, terapia intensivă şi alte proceduri medicale. Bolile produse de bacterii s-ar împrăştia şi ar ucide tot mai mulţi oameni.

Un angajament politic nu mai este doar o opţiune, ci un imperativ.

Aceste date recent publicate de ECDC arată că, deşi problema rezistenţei la antibiotice este de mult cunoscută, măsurile luate sunt insuficiente şi ameninţarea e tot mai reală.

Ca să limiteze rezistenţa, medicii pot şi ar trebui:

• să prescrie antibiotice numai atunci când acestea sunt necesare
• să comunice mai atent cu pacientul despre cum trebuie luat un anume antibiotic
• să ofere antibioticul specific, când este posibil, şi nu unul de spectru larg (pentru că acestea tind să creeze mai multe probleme la capitolul rezistenţă).

Spitalele pot şi ar trebui să angajeze medici infecţionişti şi epidemiologi care să aibă responsabilitatea folosirii corecte a antibioticelor la nivelul spitalelor, să implementeze ceea în străinătate se numește “stewardship al antibioticelor”, un soi de program prin care să fie gardieni ai consumului de antibiotice.

De asemenea, spitalele au răspunderea controlului şi prevenţiilor infecţiilor nosocomiale: de la curăţenia în saloane şi pe holuri până la asumarea bunelor practici ca spălatul mâinilor, folosirea echipamentelor de unică folosinţă, respectarea circuitelor etc.

Din păcate, în România, bacteriile sunt de multe ori mai rezistente decât determinarea sistemului şi a comunităţii de a le veni de hac.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro