România, invadată de vulpi, urși, lupi, șacali, ciori și vidre. „Tu crezi că dacă i-ai dat de mâncare, gata, e om ca tine. Nu e, e fiară și te omoară”

 2 comentarii
Exclusiv

Vulpile au ajuns în buricul Bucureștiului. Au fost filmate la Muzeul Antipa, pe Calea Victoriei. Cu urșii ne întâlnim pe Valea Prahovei și peste tot unde-s munții noștri. Șacalii urlă de groază prin câmpii și deal. Vidrele, domle, au ajuns suverane în apele repezi din Suceava. Ce să mai zicem de cormoranii care ne mănâncă peștele și ciorile, recoltele?

A cui e vina? - răspunsul celor care apără echilibrul dintre Natură și Român

„De ce vine cioara în Cișmigiul din București sau distruge recoltele în țară? Ciorile trăiesc în apropierea omului, la fel cum o fac și șobolanii. Și atâta timp cât noi n-o să reușim să gestionăm problema deșeurilor, vom avea într-adevăr destul de multe incidente. Așa cum avem și cu urșii, lupii.

De ce coboară ursul în Sinaia? Pentru că nu are mâncare, pentru că am distrus echilibrul habitatului acestuia.

Sunt șacali la șes sau la deal. Prezența șacalului arată diferența dintre ce percepem noi cu adevărat și realitate. Șacalii nu-s periculoși pentru om decât în condiții particulare. Dar ne sperie urletul lor. Bun, dar ne-am gândit oare că am lăsat terenurile agricole goale și-n felul acesta se apropie de noi tot mai mult? 

Ne plângem de urși, șacali, ciori. Toate aceste animale sălbatice se hrănesc, în multe cazuri, cu reziduurile noastre. Simbolic, împărțim mâncarea cu ele. Nu doar că favorizăm apropierea animalului sălbatic de noi, dar îi invităm să ne ia urma, să trăiască ca noi”.

Le e bine, se înmulțesc și nu au unde găsi hrană mai bună decât în preajma noastră, a omului. Nu e normal să accepte o invitație ca aceasta la un trai mai bun?” declară Cristian Remus Papp (doctor în biologie, coordonatorul Departamentului Specii sălbatice și arii protejate, WWF România).

Suceava e a Vidrelor

Asociația Fly Fishing Rarău a anunțat alarmată cum vidra se înmulțește și se ospătează temeinic cu lipan și păstrăv pe sectoare de râu din bazinul superior al râurilor Moldova și Suceava, dar și în Lacul Iezer Sadova. Pescarii din zonă „atacă” vidra fără milă: „Vidra e protejată de UE. Înțelegem, ea curăță apele. Dar noi am ajuns să prindem doar capete de păstrăv, că vidra face regula. Atacă păstrăvul. UE și oengiștii ne dictează ce să facem în casele noastre. De ce?”

Harghita e a Urșilor. Și românul e un biet copil

Hadnagy Lehel e din Valea Ghimeșului, teritoriu înspre Harghita. Face gordune, dar e inginer silvic de felul lui. „Când tu arunci juma de porc lângă casă, de ce n-ar veni ursul la tine-n casă? Dacă tu îl aduci pe urs în casă și-l ospătezi, nu crezi că vrea mai mult de la tine? Adică, să mai vină, de exemplu? Nu e de joacă. Acum mai e mania să te și filmezi cu ursul. Păi, nu e nebunie asta? Tu crezi că dacă i-ai dat de mâncare, gata e om ca tine. Nu e, e fiară și te omoară. Aha, după toate astea, uite ce faci: urli de durere, urli că uite ce mi-a făcut ursul. Păi, nu ești tu un copil că gândești cum gândești și ursul rămâne urs și-ți dă o labă de nu te vezi?”

Oltul e al Șacalilor

„Șacalul este un străin, un nemernic. Mi-a mușcat două oi, am pornit în prinderea lui cu niște săteni. Crezi că se poate? Nu! Că e protejat! Ajungem să ne mănânce în casa noastră și să nu putem face nimic. Ce țară e asta? Spuneți-ne ce țară e asta? E țara mea ca român, sau a șacalului? Și oengiștii zic că noi suntem de vină. Dar a cui e țara asta? Stăm cu mâinile cruciș și ne uităm ca la Ursul Panda. Ca la Inorogi. Ca la rinoceri. N-avem voie să vânăm, n-avem voie să punem otravă. Ori asta e casa noastră România. N-avem dreptul să ridicăm botul, n-avem voie să vânăm, nu ne mai apără nimeni. Parcă era mai bine cu lupul, ne descurcam cu lupul.” - spune un moșnean din Baldovinești-Olt.

Despre șacal și lup

Moșneanul nostru din Baldovinești spune că de lup nu-i e frică ca de nenorocitul de șacal. N-a văzut lup pe aici decât în poveștile tatălui.

„Lupul nu mai e luat în considerare ca altădată. A pierdut terenul. Lumea e înspăimântată de șacal pentru că știe prea puține despre Șacal, e perceput ca noutate, ca un străin al locurilor și, de aceea, românul a scornit multe mituri care circulă despre el. Poveștile pornesc mereu de la urletul lui. Ori, urletele pe care le percepem noi nu sunt de la atâția indivizi precum am crede noi. Urlă ca să înspăimânte, dar să se și apere. Uite, sunt aici, nu te apropia!” - declară Cristian Remus Papp (WWF România)

Vă puteți imagina o lume fără urși, lupi, vulpi?

Cristian Remus Papp (WWF România): Unul din reproșuri e de ce iau apărarea șacalului, ursului și nu iau apărarea românului. Doar că e o percepție greșită. Noi de fiecare dată am încercat să venim cu soluții care sunt în beneficiul omului, dar și în beneficiul animalului. Omul e șeful junglei, da? El atunci trebuie să aibă grijă de jungla lui. Ursul, șacalul, vulpea vin unde le e bine. Se înmulțesc pentru că le e bine.

Dacă vorbim despre urs, uite la Băile Tușnad, avem un model de bune practici. Un altfel de management scade numărul de conflicte încă din 2023 încoace. Acolo n-au mai fost pagube înregistrate, inclusiv numărul apelurilor la 112 a scăzut drastic și asta în condițiile în care localitatea este așezată exact în mijloculul unui coridor ecologic. Zilnic sunt urși care tranzitează și cu toate astea prin măsurile care s-au luat, inclusiv printr-o bună gestionare a deșeurilor, prin îmbunătățirea eficienței echipei de intervenție, prin monitorizarea anumitor exemplare problematice, prin instalarea de garduri electrice, printr-o mult mai bună conștientizare în rândul comunității locale, s-a reușit această performanță până la urmă care este notabilă de-a dreptul pentru Europa și nu numai. Noi sigur suntem și de partea animalelor, dar ne interesează în primul rând de comunitățile locale și să aducem soluții care să funcționeze.

Noi nu ne-am opus vânătorii, însă considerăm că doar vânătoarea nu poate să rezolve problema. Există în aceste cereri de vânătoare un bun simț și o etică? O fi haos când urlă un șacal, când vine ursul. Dar nu credeți că dreptul la vânătoare, dat oricui, ar crea un haos mai mare? Nu-i adevărat că nu ne lasă Uniunea Europeană, nu ne mai lasă ONG-urile să fim ca altădată, stăpâni pe destinele noastre.

UE sau noi ongiștii credem că e nevoie de protejarea omului și a proprietății lui. Dar suntem totuși în 2026. Ne-am sălbăticit oare într-atât? Să nu uităm că trăim în Natură, că depindem de ceea ce oferă Natura. Vă puteți imagina, o lume fără urși, lupi, vulpi? Numărul ierbivorelor ar crește destul de mult, așa cum s-a întâmplat în țările din Vest care și-au pierdut carnivorele. Sigur, tot timpul există și această opțiune să exterminăm tot, să rămânem doar noi pe planetă, însă a fi om înseamnă ceva mai mult.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    cobra 10.01.2026, 20:39

    Se dovedeste incă odata, dacămai era nevoie, ca România a devenit o junglă!

  • Avatar comentarii

    Nerasist 18.01.2026, 00:17

    Daca vorbim de vânătoare, unii se gândesc că scapă de ce îi deranjează, iar alții la mistreț și căprioare. Oricum transparența este zero. Zero pe cine administrează fondurile cinegetice, zero pe efectivelor de animale pe fond, zero pe licitațiile pentru fonduri, zero pe așa zisii vânători ai neamului, zero, zero, zero.. Ne dezinformează prin neinformare și ne sfidează atât pe domeniul public, cât mai ales pe domeniul privat. Un animal care creste noaptea din recolta ta, îl ia vânătorul din curtea ta fara sa vezi o friptura in 80 de ani

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește